2 rețete de ciocolată caldă

Iulia Mirică
ciocolata-calda-totul-despre-mame

Cele două variante de ciocolată caldă vor fi un deliciu pentru toată familia

În această perioadă, ce este mai delicios decât o cană cu ciocolată caldă cu scorțișoară, în momentul când ajungeți acasă, de la frigul de afară?

V-am pregătit 2 rețete din această băutură savuroasă, una dintre ele fiind perfectă și pentru vegetarieni, datorită folosirii laptelui de migdale în compoziție. Ambele rețete sunt foarte ușor de preparat, iar papilele gustative vor fi răsfățate cu siguranță. Ca să nu mai spunem de bucuria celor mici! Iată cum puteți face și voi acest deliciu dulce în propria bucătărie!

Ciocolată caldă cu scorțișoară

Ingrediente pentru ciocolată caldă cu scorțișoară

4 căni cu lapte degresat
1/2 cană de pudră de cacao neîndulcită
1/2 cană de zahăr
1/4 lingură de scorțișoară
1/2 lingură de pudră de chili
sare
bezele (opțional), pentru servit

2 pași pentru a prepara ciocolată caldă cu scorțișoară

1. Într-o oală medie, se adaugă laptele, pudra de cacao, zahărul, scorțișoara, pudra de chili și un vârf de cuțit de sare. Se dă focul la mediu-ridicat și se amestecă bine, până când se întrepătrund toate ingredientele.

2. Se aduce compoziția la punctul de fierbere, după care se reduce căldura și se lasă să fiarbă timp de 5 minute. Se toarnă ciocolata caldă în 4 cîni și se servește imediat cu bezele, dacă doriți.

Ciocolată caldă cu lapte de migdale

Ingrediente pentru ciocolată caldă cu lapte de migdale

4 căni cu lapte de migdale neîndulcit
2 batoane de scorțișoară, divizate longitudinal
1/4 cană de cacao pudră neîndulcită
60 grame de ciocolată neagră (70% cacao), fin tocată
1/4 linguriță de zahăr tos
1/4 linguriță de sare grunjoasă

2 pași pentru a prepara ciocolată caldă cu lapte de migdale

1. Într-o cratiță, se adaugă laptele de migdale și batoanele de scorțișoară, la foc mediu. Se aduc la punctul de fierbere ingredientele, după care se reduce focul și se fierbe compoziția pentru aproximativ 10 minute.

2. Se scot batoanele de scorțișoară, se spală și se păstrează. În laptele fierbinte, se adaugă cacao, ciocolată tocată mărunt, zahăr, sare și se amestecă totul energic până când obțineți un amestec spumos, între 1 și 2 minute. Se toarnă în căni și se decorează cu batoanele de scorțișoară.

Citeşte şi:
Scorţişoară pentru tratamentele de frumuseţe
Ciocolată de casă: reţetă uşor de pregătit
Cum se pregăteşte cafeaua turcească
Sufleu de ciocolată

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa