Aceste prăjiturele cu unt de arahide și banană fără gluten sunt perfecte pentru petreceri, pachetul copiilor, un picnic sau atunci când doriți o gustare sănătoasă. Se pregătesc foarte repede. În aproximativ 15 minute compoziția este gata și veți avea aproape 40 de prăjiturele cu care să vă delectați atât voi, cât și copiii.
Ingrediente
100 g miere sau sirop de arțar
100 g unt de arahide
70 g banană foarte coaptă zdrobită
56 g unt nesărat, topit sau ulei de cocos topit
1 ou
1 lingură de extract de vanilie
2,5 g bicarbonat de sodiu
2,5 g praf de copt
1 g sare
2,5 g scorțișoară
300 g fulgi de secară dați prin blender
300 g fulgi de secară întregi
300 g fulgi de ciocolată
4 pași pentru a prepara prăjiturele cu unt de arahide și banană fără gluten
Se preîncălzește cuptorul la 160⁰C. Se pune hârtie pergament pe două tăvi. Dacă nu aveți, ungeți-le cu unt sau ulei.
Se măsoară și amestecă mierea cu untul de arahide. Se toarnă amestecul într-un vas. Se adaugă banana și untul topit și se mixează până când compoziția se omogenizează. Oul se bate cu telul și apoi se adaugă vanilia, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, sarea și scorțișoara. Amestecul se adaugă peste crema de miere, unt de arahide și banană.
Se adaugă fulgii de secară mărunțiți și cei întregi și fulgii de ciocolată și se amestecă bine până se încorporează și compoziția se omogenizează.
Cu ajutorul unei linguri se pune compoziția în tavă. Se vor pune prăjiturele cu unt de arahide și banană fără gluten la distanță de un centimetru pentru că în timpul coptului se mai întind. Una dintre tăvi se pune pe sus în cuptor, cealaltă mai jos. Se lasă 8 minute, apoi se face schimb între ele. Când capătătă o culoare arămie se scot. Se lasă să se răcească.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
Te-ar putea interesa și
Prăjitură fără gluten și fără lactoză, cu portocale
Salată de paste fără gluten – rețeta adorată de toată familia
Prăjitura cu lămâie cu ingredient surpriză