Să găsești un echilibru între preparate rapide, sănătoase și pe placul celor lor mici poate fi o adevărată provocare, mai ales că în preadolescență copiii au deja preferințe culinare bine conturate. Dacă te întrebi ce să mai gătești pentru a-i mulțumi, fără să petreci ore întregi în bucătărie, ți-am pregătit câteva idei de mâncare pentru copii de 12 ani cu care vei da lovitura și pe care le vei pregăti în mod repetat de acum încolo.
Ce poți face de măncare pentru copii sănătos și rapid
Iată trei idei de preparate ușor de făcut, sănătoase și delicioase, care sigur vor fi pe placul copiilor:
Paste cu brânză și legume colorate
Ingrediente:
- 200 g paste integrale sau din grâu dur;
- 100 g brânză de vaci sau ricotta;
- 1 mână de spanac proaspăt;
- 50 g morcov ras;
- 2 linguri de ulei de măsline;
- sare și piper după gust.
Fierbe pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Într-o tigaie, călește ușor morcovul ras și spanacul (fără ulei) doar până se înmoaie puțin. Amestecă pastele cu brânza, legumele și uleiul de măsline. Servește cald. Poți adapta rețeta după preferințele copilului tău. Dacă îi place sosul roșu, folosește pastă de roșii, puțin usturoi și parmezan deasupra. Dacă îi plac sosurile albe, folosește puțină smântână lichidă pentru un sos alb, iar deasupra poți presăra brânza lui preferată. Dacă nu ai copil mofturos, poți face un sos din legume coapte (sau fierte) pe care să le amesteci într-un blender și să obții un sos cremos și delicios. Adaugă parmezan ca să „acoperi” gustul de legume. Ai obținut o masă delicioasă și rapidă.
Mini tarte quiche cu legume și brânză
Ingrediente:
- 2 foi de aluat pufos
- 3 ouă;
- 100 ml lapte;
- 50 g brânză cheddar sau cașcaval ras;
- 1 ardei gras mic, tocat;
- 50 g broccoli mărunțit;
- sare și piper după gust.
Decupează cercuri din aluat și așază-le în forme de brioșe sau tarte. Amestecă ouăle cu laptele, brânza și legumele. Toarnă compoziția în forme și coace în cuptor la 180°C pentru 20-25 de minute, până devin aurii. Poți servi mini tartele cu broccoli la aburi sau legumele pe care copilul tău le preferă. Aceste quiche-uri sunt ideale și ca pachețel la școală și le poți face în funcție de ce ai în frigider: poți adăuga orice, de la carne de pui gătită, șuncă de pui slabă, somon, până la legume precum ceapă verde, spanac, etc.
Wrap-uri sănătoase cu pui și legume
Ingrediente:
- 2 lipii integrale;
- 150 g piept de pui sau șnițel
- 1 castravete tăiat fâșii;
- 1 morcov ras;
- câteva frunze de salată verde;
- 2 linguri de iaurt grecesc;
- oregano.
Taie pieptul de pui în fâșii și amestecă-l cu iaurtul grecesc și oregano. Poți folosi și pui la rotisor sau resturi de la o friptură. Întinde compoziția pe lipii, adaugă legumele și salata, apoi rulează. Dacă ai și cartofi pai făcuți la cuptor, îi poți adăuga pentru a obține o shaorma. Dacă nu ai carne de pui, poți folosi șunca preferată a copilului, cremă de brânză sau hummus și un mix de salată. Ai obținut un prânz perfect pentru la școală. Poți adăuga avocado, dacă îi place copilului.
CITEȘTE ȘI: Rețetă ușoară de cină: cartofi dulci cu pește
Idei de mâncare pentru copii de 12 ani
La vârsta de 12 ani, copilul tău a încercat deja o mulțime de mâncăruri, însă de multe ori se întâmplă să nu-și dorească altceva decât paste sau șnițel cu cartofi prăjiți. Copiii nu conștientizează încă importanța meniului diversificat, iar atunci când le place ceva tind să facă mereu aceeași alegere. Poți încerca variațiuni ale rețetelor preferate, iar mai jos găsești câteva variante din care să te inspiri:
Șnițel cu cartofi dulci la cuptor
Ingrediente:
- 2 bucăți piept de pui sau curcan;
- 100 g pesmet
- 1 ou
- 2 cartofi dulci medii
- 1 lingură ulei de măsline
- sare, piper, oregano, boia dulce.
Taie pieptul de pui în felii subțiri și condimentează-l cu sare și piper. Bate oul într-un bol, iar în altul pune pesmetul. Treci fiecare felie prin ou, apoi prin pesmet. Așază șnițelele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace-le la 200°C timp de 20 de minute, întorcându-le la jumătatea timpului. Taie cartofii dulci în bastonașe, amestecă-i cu ulei, sare și boia, apoi coace-i alături de șnițele.
Ruladă de curcan cu șuncă și cașcaval cu piure
Ingrediente:
- 2 bucăți mari piept de curcan;
- 2 felii de șuncă slabă (de curcan sau pui);
- 2 felii de cașcaval;
- 1 lingură ulei de măsline
- 2 morcovi, 1 cartof dulce, 1 dovlecel pentru piure;
- 1 lingură de unt;
- sare, piper, cimbru.
Bate pieptul de curcan până devine subțire și condimentează-l. Așază șunca și cașcavalul pe fiecare bucată, rulează și prinde cu scobitori. Prăjește ruladele în ulei de măsline până se rumenesc puțin, apoi pune-le într-o tavă, acoperă-le cu folie de aluminiu și coace-le la 190°C timp de 25-30 de minute. Poți să le faci și pane, însă această metodă nu este atât de sănătoasă. Fierbe legumele pentru piure, apoi pasează-le cu unt, sare și un strop de lapte cald. Servește ruladele feliate alături de piure.

Chifteluțe cu pui și legume
Ingrediente:
- 300 g piept de carne de pui sau curcan tocată
- 1 morcov mic ras;
- 1 cartof mic ras;
- 1 ou;
- 2 linguri de pesmet;
- 1 cățel de usturoi tocat fin;
- pătrunjel proaspăt, sare, piper.
Amestecă carnea tocată cu legumele rase și stoarse bine. Adaugă oul, pesmetul, usturoiul și condimentele. Formează chifteluțe mici și așază-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Coace-le la 180°C timp de 20-25 de minute, până se rumenesc ușor. Ar putea fi nevoie să le întorci la jumătatea timpului de gătire. Când chifteluțele sunt gata, le poți servi ca atare sau poți să faci un sos de roșii rapid în care să le gătești și să le servești cu un piure de cartofi.
Tocăniță de curcan cu legume colorate
Ingrediente:
- 400 g cubulețe de piept de curcan;
- 1 ceapă mică;
- 1 morcov;
- 1 ardei gras roșu;
- 100 g mazăre;
- 2 linguri de ulei de măsline;
- 200 ml supă de pui sau apă;
- 1 lingură de pastă de roșii;
- sare, piper, cimbru.
Într-o tigaie adâncă, călește ceapa tocată în ulei de măsline până devine aurie. Adaugă curcanul și rumenește-l ușor. Pune morcovul tăiat rondele, ardeiul cubulețe și mazărea. Adaugă pasta de roșii și supa, apoi condimentează. Fierbe la foc mic 20 de minute, până legumele sunt moi. Servește cu orez integral sau mămăliguță.

CITEȘTE ȘI: Cartofi dulci la cuptor. 5 cele mai rapide și gustoase rețete
Alte rețete delicioase pentru micuții mofturoși
Dacă ai copii mofturoși, aceste idei de rețete rapide sunt create special pentru a nu da greș cu niciun preadolescent pretențios. Iată câteva idei de prânz sau cină perfecte pentru copilul tău de 12 ani:
Mămăligă cu brânză și smântână
Ingrediente
- Apă
- Mălai
- Brânză telemea sau mai multe tipuri de brânză
- Smântână sau iaurt grecesc
Fă o mămăliguță moale și pune-o în farfurie alături de brânză rasă preferată a copilului, puțină smântână și opțional, un ou fiert sau ochi. Această cină simplă și rapidă este ușor de făcut și perfectă pentru orice copil.

Griș cu lapte și dulceață
Ingrediente:
- 500 ml lapte (integral sau semidegresat, după preferință);
- 50 g griș;
- 2 linguri de miere sau sirop de agave
- 1/2 linguriță esență de vanilie;
- un praf de sare;
Pune laptele într-o cratiță și adaugă mierea, esența de vanilie și un praf de sare. Încălzește laptele la foc mediu, amestecând din când în când pentru a preveni prinderea de fundul cratiței. Când laptele începe să dea în clocot, toarnă grișul în ploaie, amestecând constant cu un tel sau o lingură de lemn pentru a evita formarea cocoloașelor. Redu focul la mic și lasă compoziția să fiarbă timp de 5-7 minute, continuând să amesteci. Grișul se va îngroșa treptat. Toarnă grișul cu lapte în boluri și lasă-l să se răcorească câteva minute. Poți adăuga deasupra scorțișoară, dulceață făcută în casă, fructe proaspete sau chiar bucăți de ciocolată pentru un plus de savoare.
Pizza rapidă
Ingrediente:
- 2 lipii integrale;
- 100 g sos de roșii (sau pastă de roșii diluată cu apă);
- 100 g mozzarella rasă;
- 50 g șuncă slabă sau piept de pui gătit;
- 1 ardei gras mic, tăiat cubulețe;
- câteva măsline feliate (opțional).
Întinde sosul de roșii pe fiecare lipie. Presară mozzarella și adaugă restul ingredientelor. Coace la cuptor la 180°C timp de 10-12 minute, până când brânza se topește. Taie mini-pizza în triunghiuri mici, ușor de mâncat. Poți servi cu ketchup-ul preferat.

Burger cu pui și cheddar
Ingrediente:
- 200 g piept de carne tocată de pui
- 1 ou;
- 1 morcov ras;
- 1 lingură pesmet;
- 1 chiflă integrală;
- frunze de salată, felii de roșie, castravete și sos de iaurt (iaurt grecesc amestecat cu puțin usturoi).
- 2 felii de brânză cheddar
- Sos de maioneză light

Amestecă puiul, oul, morcovul (îl poți omite dacă nu e pe placul copilului) și pesmetul. Formează un burger și prăjește-l într-o tigaie antiaderentă fără ulei sau gătește-l la cuptor. Asamblează burgerul în chifla pe care ai rumenit-o puțin în tigaie după ce ai tăiat-o. Pune sos la bază, burgerul pe care ai pus brânza cheddar și s-a topit, salată, castraveți murați și/sau felii de roșii.