Brioșe cu brânză de vaci – O rețetă delicioasă care va ajunge rapid preferata copiilor!
Dacă vă e dor de nişte muffins proaspete, de ce să nu vi le pregătiţi chiar voi? Încercaţi propunerea noastră de brioşe cu brânză de vaci şi va asigurăm că toată lumea care va gusta din ele va fi pe deplin mulţumită de rezultat!
Familia noastră a făcut în ultimul timp o pasiune pentru brioşe cu brânză de vaci. Totul ni se trage de la nişte forme îmbulinate din hârtie, special create pentru acest desert revendicat de britanici, pe care le-am primit de la o prietenă dragă. Pentru că toţi copiii m-au rugat imediat să le şi pun în acţiune, am început cu elan să fac brioşe. Una dintre reţetele care a avut mare succes a fost cea a brioşelor cu brânză dulce de vaci. Brioşele au ieşit pufoase, răcoritoare şi tocmai bune de savurat la micul dejun sau de pus în pacheţelul pentru parc. Iată reţeta noastră pentru brioşe cu brânză de vaci!
Ingrediente pentru 24 de brioşe cu brânză de vaci
350 de grame de brânză dulce de vaci (pentru nişte brioşe foarte fine, puteţi alege brânză proaspătă la cutie, cu aspect de cremă tartinabilă)
6 ouă
200 de grame de zahăr (eu am folosit melasă, iar de aici şi culoarea uşor maronie a compoziţiei finale)
250 de grame de unt
300 de grame de făină
4 linguriţe de amidon
½ pliculeţ de praf de copt
1 fiolă de esenţă de vanilie
Brioşe cu brânză de vaci – cum se prepară:
Bateţi ouăle şi zahărul cu mixerul sau cu telul vasului de la robotul de bucătărie până când amestecul îşi măreşte volumul şi are un aspect cremos. Adăugaţi untul la temperatura camerei, tăiat cubuleţe, continuaţi să mixați până se omogenizează şi pe urmă puneţi şi brânza de vaci.
Când compoziţia este perfect fluidă, puneţi şi făina, în care aţi presărat praful de copt şi amidonul, amestecând uşor în continuare fie cu mixerul sau telul de la robot, fie cu o lingură de lemn, până când făina se încorporează perfect. La final adăugaţi şi esența de vanilie.
Pregătiţi tava de brioşe punând în fiecare orificiu câte o hârtie special concepută pentru desert, având grijă ca aceasta să aibă dimensiunea adecvată şi să se muleze perfect în spaţiul din tavă. De asemenea, ca sfat general pentru brioşe, fiţi atenţi să nu puneţi compoziţia cu vârf în fiecare formă, pentru că va creşte în timpul coacerii şi este posibil să dea muuult pe afară (mai ales în cazul reţetelor clasice, fără brânză).
Încălziți cuptorul la 175 de grade şi introduceţi tava în cuptor pentru aprooximativ 30 de minute. Când brioşele au căpătat o culoare uşor rumenie, scoateţi tava din cuptor.
Ponturi pentru niște brioșe cu brânză de vaci delicioase
Puteţi pune în brioşe stafide, lămâie confiată sau fructe de pădure. Eu am pus mici bucăţi de ciocolată neagră, iar combinaţia de cacao cu brânză a fost extrem de interesantă.
Vă mai ofer un pont: la această rețetă de brioşe, forma de hârtie se desprinde cel mai bine de pe prăjitură în momentul în care brioşele sunt destul de călduţe. Mai târziu, după răcirea completă, veţi întâmpina ceva dificultăţi în a îndepărta hârtia. Dacă, totuşi, nu reuşiţi să scoateţi hârtia de pe brioşe după ce ele s-au răcit, reintroduceți-le pentru câteva minute la cuptor şi veţi putea ulterior să desprindeţi forma fără probleme. Şi, dacă ne gândim că aceste brioşe se pot păstra foarte bine timp de câteva zile în frigider, sugestia este mai mult decât binevenită!
Poftă bună!