Gustări finger food: când e bine să fie consumate, care sunt cele mai bune variante

Alexandra Constantin
gustări finger food

O periodă a descoperirilor şi a testării de noi texturi şi arome este cea în care micuţul tău începe să consume gustări finger food. Când este bine să introduci astfel de alimente, care sunt cele mai bune mâncăruri de acest fel – la toate aceste întrebări îţi răspundem în rândurile de mai jos!

Ce sunt aceste gustări finger food?

Bucăţile de alimentele pe care cel mic le poate ține în mână şi le poate mânca singur sunt de fapt alimentele de tip finger food. Consumul acestora nu numai că este un prilej de distracţie pentru copil, ci şi un pas important spre independenţă, lucru care îl ajută să-şi dezvolte mai bine abilităţile motorii şi cele de coordonare, arată www.babycenter.com.

Lasă-l pe micuţ să se bucure în timp ce descoperă gusturile şi texturile noi ale alimentelor de tip finger food. Chiar dacă asta înseamnă că o să găseşti mâncare nu numai pe scaunul de masă, ci şi pe hainele şi chiar în părului lui.

Când este bine să le introduci în alimentaţia micuţului?

Cel mai bine este să îi dai micuţului să descopere gustările de tip finger food în jurul vârstei de 8-9 luni. Încearcă să prindă el linguriţa cu care îl hrăneşti sau ia singur mâncare din castronelul lui? Atunci este pregătit să încerce şi gustări finger food.

Important este ca, în această etapă, să ai mai multă răbdare. Şi asta deoarece în primă fază micuţul doar va prinde bucăţelele de mâncare cu mâna şi le va duce către gură, fără să le şi guste de cele mai multe ori. Cu timpul va învăţa să ţină bine alimentele, să le ducă la gură şi chiar să guste din ele.

Cum este bine să dai copilului gustările finger food?

Taie patru sau cinci bucăţi de alimente (de dimensiunea unui deget mai mic) şi pune-le pe o tavă în faţa micuţului. Poţi să mai tai şi altele, pe măsură ce copilul le aruncă pe jos, le strânge de tot în mânuţe sau chiar apucă să le guste.

Hrănirea celui mic în scaunul de masă şi nu în scoică (sau după caz în scaunul de maşină) sau în cărucior reduce şi riscul ca el să se înece. În plus, el va învăţa în timp că locul potrivit pentru a mânca este scaunul de masă.

Care sunt cele mai bune variante de gustări finger food?

Copilul tău poate are un apetit ridicat, dar, pentru că nu are mulţi dinţişori, este bine să introduci în primă fază alimentele care se topesc uşor în gură sau care se pot rupe cu ajutorul gingiilor. Pe măsură ce va creşte, poţi să îi dai bucăţi de alimente mai mari din care să poată muşca.

Nu uita că prin joacă şi prin hrănire copilul va învăţa diferitele texturi, culori şi gusturi, de aceea bine este să-i oferi bucăţele din cât mai multe alimente. Important este să-i dai celui mic alimente care sunt nutritive şi să rezişti tentaţiei de a-i da să guste din ceea ce nu este nu tocmai sănătos, chiar dacă micuţul se uită la tine când mănânci şi pare că pofteşte.

Legumele pe care le pregăteşti pentru copil trebuie să fie bine fierte şi tăiate astfel încât să fie uşor de manevrat. Bine este să eviţi alimentele care au dimensiune mai mari (cum sunt boabele de struguri), pentru că există riscul ca cel mic să nu poată să le fărâme și să le înghită.

Încă un aspect de care trebuie să ţii cont este să introduci în dieta copilului alimente potrivite vârstei lui. De asemenea, specialiştii în nutriţie spun că părinţii este bine să urmărească starea copilului atunci când îi oferă alimente care au un mai mare potenţial alergen, cum sunt alunele.

Iată care sunt cele mai bune variante de gustări finger food:

  • bucăţi mici de banană sau alte fructe decojite care nu au sâmburi şi sunt bine coapte. Printre acestea se numără mango, piersici, prune, pere, pepene galben;
  • paste sub formă de spirale bine fierte, tăiate în bucăţi mai mici;
  • ou fiert tare, tăiat în bucăţi;
  • bucăţi mai mici din legume bine fierte (sau preparate la aburi) – morcov, dovlecei, cartofi dulci, cartofi;
  • bucheţele mici de broccoli fiert sau de conopidă;
  • bucăţi mai mici de carne fiartă de curcan, de pui sau de vită;
  • cuburi mici de tofu sau de brânză făcută în casă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa