articol susținut de

Banii de buzunar, o modalitate de a ne învăța copiii să fie responsabili. Sfaturi de la psiholog

Cristina Călin, redactor
bani de buzunar
Copilul poate primi bani de buzunar de la 4-5 ani.

Mulți părinți încep să le dea copiilor bani de buzunar atunci când aceștia merg la școală. În unele familii se stabilește o sumă fixă pentru o anumită perioadă și copilul trebuie să o gestioneze cum crede mai bine, în altele părinții îi dau copilului bani în funcție de circumstanțe.

Copiii pot începe să primească bani de buzunar de la părinți încă de la vârsta de 4-5 ani, fiind un mod bun de a-i învăța despre bani și alegerile pe care le va face cu sumele primiți. Poți să le explici că au două variante: să îi cheltuiască sau să îi pună deoparte. „Este o modalitate de a observa care sunt înclinațiile copilului, cum își gestionează impulsurile (cheltuie tot ce are sau nu), cum își tolerează frustrarea – în caz că, spre exemplu, și-a cheltuit banii și mai are nevoie, va trebui să aștepte până când va primi iar. În acest sens, părinții pot da copilului săptămânal bani de buzunar, într-o zi pe care i-o vor comunica și acestuia”, este sfatul psihologului Iulia Barca.

Câți bani de buzunar poate primi un copil?

Suma este decisă de fiecare părinte în funcție de criteriile sale. Poate depinde de bugetul fiecărei familii. Părinții ar trebui să ia în calcul nevoile copilului. De exemplu, poate lua în calcu care sunt lucrurile de care ar avea copilul nevoie și dacă îi trebuie zilnic.

Dacă are obiceiul să mănânce la școală și nu pleacă de acasă cu pachet, atunci banii de buzunar trebuie să includă mâncarea, apa, un desert. Practic, pot exista două tipuri de sume de bani date copilului: suma pentru anumite nevoi zilnice (la începutul fiecărei săptămâni, spre exemplu) și suma pentru alte cheltuieli „neprevăzute” sau care nu se încadrează în lista nevoilor de bază, pe care o poate cheltui sau economisi. În principiu, suma pentru nevoile zilnice poate fi o sumă fixă pe care o primește constant.

În schimb, banii în plus pot fi câștigați prin diverse activități, în funcție de vârsta copilului. Curățenia în casă este o astfel de activitate care, pentru educarea responsabilității copilului, este bine să fie stabilită astfel: curățenia în propriul spațiu/cameră este o responsabilitate a lui, iar curățenia într-un spațiu comun, spălatul vaselor, dusul gunoiului zilnic, poate chiar făcut piața, sunt activități extra care pot fi remunerate.

Cum învățăm copilul să gestioneze banii de buzunar?

Atunci când îi dăm unui copil bani de buzunar, indiferent dacă mai mulți sau mai puțin, facem primii pași spre educația financiară. Este momentul în care îi învățăm cum să îi gestioneze. Copiii mai mari pot fi mai impulsivi, odată ce înțeleg valoarea banilor și apar dorințe și interese de a a achiziționa diferite obiecte. Unii își doresc jucării, alții haine sau gadgeturi.

„Pentru investiții mai mari, este preferabil să învățăm copilul să economisească până ce va strânge suma necesară, nu să cedăm insistențelor și dorințelor lui”.

Iulia Barca, psiholog

Cum protejăm copiii de agresori

Pentru că nu trăim într-o lume perfectă trebuie să luăm în calcul și faptul că un copil cu bani la el poate fi ținta agresorilor. De aceea, este recomandat, în primul rând, să nu poarte la el sume importante atunci când merge în parc sau la școală. De când împlinește 6 ani ai posibilitatea de a-i face un card, pe care să îl administrezi tu și în felul acesta să scapi de o parte dintre griji.

„Totodată, copilul trebuie învățat să nu se laude cu banii pe care îi are, să nu se compare cu alți copii și veniturile lor, să nu fie ușor de șantajat sau manipulat prin intermediul banilor”, ne mai explică psihologul Iulia Barca.

Copiii imită comportamentul financiar al părinților

O importanță foarte mare îl are comportamentul vizibil al părinților: Sunt cheltuitori? Există între ei conflicte legate de bani la care copilul este martor? Doar unul dintre părinți este susținătorul financiar al familiei? Astfel de informații vor fi preluate și puse în practică de către copil, indiferent de ceea ce îl învățăm noi.

Copiii ne vor imita întotdeauna comportamentul. În funcție de rolul pe care banii îl joacă în familie, copilul le va atribui o valoare acestora, dincolo de cea financiară.


„Este recomandat să îi ghidăm în cheltuirea banilor de buzunar. Să nu uităm că ei vor fi influențați și de prieteni, de colegi, de grupurile de care aparțin. Prin urmare, este sănătos nu doar să îi vorbim despre importanța banilor, rolul lor, ci și să îi modelăm un comportament eficient”.

Iulia Barca, psiholog

Într-o familie în care părinții sunt risipitori, există un risc mai mare ca acest comportament să fie preluat de copil, orice ar încerca aceștia să îl învețe să economisească. Aici devine importantă comunicarea, includerea copilului în planurile familiei. Spre exemplu: acum strângem bani pentru un nou televizor, care costă X lei, și pentru care, momentan, avem suma Y. Prin urmare, punem deoparte lunar o sumă de bani și când îi vom avea pe toți, vom face achiziția. Explicându-i felul în care procedăm îi va fi mai simplu să își însușească un comportament. Nu este eficient să nu purtăm astfel de discuții, iar când copilul își dorește ceva și insistă, să răspundem prin: „Și eu vreau un televizor nou și uite că nu am bani să îl iau/uite că nu am de unde să iau banii/ uite că nu mă vait atât.”

Din păcate, prea rar ne preocupă educația financiară a copilului și deseori suntem dezamăgiți să observăm un comportament risipitor sau lipsit de control al copilului. Este firesc să fie impulsiv, dar este firesc și să îi corectăm impulsivitatea, să îi dăm timp să stea cu frustrarea de a nu obține ceea ce își dorește pe loc, de a avea răbdare și un comportament financiar responsabil.

Nu împrumuta copilul!

Atunci când copilul cheltuie toți banii alocați unei perioade este recomandat să suporte consecința acțiunilor sale. Împrumutul nu este cea mai recomandată soluție și nu îl ajută neapărat să învețe valoarea banilor sau să înțeleagă ce a făcut greșit și să nu mai repete.

Împrumutul poate fi, cel mult, o sumă mică de bani, pentru cheltuieli absolut necesare, iar copilul îl va restitui din banii pe care îi va primi cu următoarea ocazie. Cheltuirea nesocotită a banilor este o ocazie ca cel mic să învețe o lecție, să înțeleagă că un astfel de comportament nu este în avantajul lui și vine cu multe frustrări. Eventual, dacă este absolut necesar să aibă niște bani, îi putem da niște sarcini prin care să îi câștige. 

Dacă pur și simplu acoperim suma cheltuită, cu toate explicațiile sau sfaturile noastre bine intenționate, copilul nu învață ce înseamnă o astfel de alegere greșită, ba din contră, poate intra într-un comportament de îndreptățire, în care crede că merită să primească indiferent de acțiunile lui. Învățarea vine din tolerarea consecințelor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa