articol susținut de

Vacanța de vis începe de pe canapeaua de acasă. Cum faci economii inteligente fără sacrificii prea mari

Georgiana Mihalcea, redactor
famie sta pe canapea economii pentru vacanta
Planificarea vacanței este o lecție în sine. Implică-i și pe cei mici și găsiți împreună soluții pentru a majora bugetul de concediu. FOTO: Shutterstock

Hai să fim sinceri! O vacanță reușită nu începe atunci când urci în avion sau îți pui trolerul în mașină. Nu, adevărata călătorie spre relaxare începe cu mult înainte, cu niște alegeri inteligente și câteva strategii de economisire care să te ajute să te bucuri de destinația aleasă fără să te trezești la final de lună numărând ultimele bancnote. O vacanță fără stres financiar nu e un vis îndepărtat, e o realitate posibilă prin câteva trucuri chibzuite. Așadar, pune în practică aceste sfaturi, iar la iarnă, când vei schia alături de cei dragi pe o pârtie din Alpi, vei putea zâmbi știind că ai ajuns acolo cu economii inteligente și fără sacrificii prea mari.

Planificarea vacanței poate fi o experiență în sine frumoasă, mai ales dacă îi implici și pe cei mici. Copiii își pot face propria documentare, pot adăuga destinații, pot selecta activități. Mai mult, pot participa la stabilirea bugetului de vacanță și la identificarea modurilor în care familia poate economisi pentru a crește sumele pentru distracții.

Micile schimbări, mari economii! Sugestii pentru întreaga familie

La prima vedere, am putea spune că economiile mari cer sacrificii dramatice, dar de fapt, soluția e adesea în detalii mici care fac diferența în timp.

Primul pas? Plătește taxele și facturile în perioadele de reduceri, autoritățile locale oferă discounturi pentru plata integrală sau anticipată a impozitelor. Nu e o reducere spectaculoasă, dar un leu economisit aici e un leu pus deoparte pentru vacanță!

Schimbă-ți becurile din casă cu LED-uri. Pare banal? Nu-i deloc! Pe termen lung, LED-urile sunt mult mai eficiente decât becurile tradiționale și acest lucru se va reflecta pe facturile de electricitate.

Pe lângă becuri, multe alte electrocasnice pot fi gestionate mai eficient. Spre exemplu, scoate din priză dispozitivele pe care nu le folosești – unele dintre ele consumă energie chiar și când sunt în standby. De asemenea, folosește mașina de spălat doar când e plină, iar pentru uscarea rufelor nu te grăbi să utilizezi uscătorul electric dacă vremea e frumoasă și poți folosi balconul.

Aplică „Regula celor 24 de ore” și „Factorul Latte”

Cheltuielile impulsive sunt marii dușmani ai economisirii. Soluția? Aplică „Regula celor 24 de ore.” Practic, de fiecare dată când simți impulsul să cumperi ceva ce nu e neapărat necesar, ia o pauză de 24 de ore. Dacă  după o zi întreagă ești sigur că ai nevoie de acel lucru, cumpără-l. Dacă nu, ai economisit bani fără să simți vreo restricție!

Un alt truc este „Factorul Latte.” Dacă obișnuiești să-ți iei cafeaua în drum spre birou zilnic, calculează cât costă asta într-o lună. Vei vedea că suma nu e deloc neglijabilă.

Analizează-ți abonamentele: Abonamente active sau abonamente active degeaba?

Azi avem abonamente la tot ce mișcă – File, sală, platforme de cărți, aplicații de fitness etc. Fă o evaluare rapidă a tuturor abonamentelor și întreabă-te sincer: „Când am folosit ultima oară acest serviciu?” Dacă răspunsul este „eh, prin 2023,” e momentul să renunți la el și să redirecționezi banii către fondul de vacanță.

Gătitul în familie și planificarea meselor

În loc să comandați des mâncare sau să mâncați în oraș, implica-i toți membrii familiei în pregătirea meselor. Puteți face împreună meniul pentru o săptămână și să cumpărați exclusiv ingredientele necesare. Pe lângă economisirea banilor, aceasta devine și o activitate distractivă și educativă.

Înlocuirea activităților costisitoare cu alternative gratuite

În loc să mergeți frecvent la cinema sau la locuri de joacă cu plată, căutați activități gratuite. Puteți organiza seară de film acasă, puteți merge la picnic în parc sau să explorați parcurile din apropiere. Multe muzee și centre de artă au zile gratuite de vizitare sau activități pentru copii pe care le puteți include în planurile de weekend.

Achiziționarea de produse la reducere sau second-hand

Poți găsi produse de bună calitate la prețuri semnificativ mai mici în perioada reducerilor de sezon, fie în magazinele fizice, fie online. Totodată, există și magazine de articole second-hand de unde poți cumpăra îmbrăcăminte sau echipamente pentru sport și recreere la prețuri foarte avantajoase.

Reducerea consumului de apă

Pentru familiile care plătesc mult la apă, un mic truc este să instaleze regulatoare de debit la robinete și la dușuri. Aceste dispozitive reduc cantitatea de apă folosită fără să se simtă o diferență majoră. De asemenea, învață copiii să închidă apa în timpul periajului dentar sau să facă dușuri mai scurte.

Planificarea cumpărăturilor cu o listă strictă

Atunci când mergi la cumpărături, folosește listă pe care să o respecți strict. Cumpărăturile impulsive pot să adauge foarte mult la factura finală, așa că o listă clară te va ajuta să cumperi doar ce ai nevoie. Poți, de asemenea, să implici copiii, ca să înțeleagă importanța unui buget.

Utilizarea cardurilor de fidelitate și aplicațiilor de cashback

Pentru magazinele unde faci cumpărături frecvent, folosește cardurile de fidelitate sau aplicații de cashback care returnează un procent din cumpărături. De-a lungul timpului, aceste mici economii se adună și pot deveni bani buni pentru bugetul de vacanță sau alte cheltuieli importante.

Prin aceste schimbări inteligente și mici ajustări în stilul de viață, întreaga familie poate contribui la economii semnificative și poate dezvolta obiceiuri sănătoase și durabile.

SFAT: E simplu să lași banii să se scurgă din contul curent. De aceea, o idee excelentă e să-i separi! Pune sumele economisite lunar într-un cont de economii sau un depozit bancar. Și nu uita, vacanțele se pot planifica din timp, chiar și cu 8-9 luni înainte. Dacă ești printre cei cu spirit de organizare, ofertele early-booking pot fi aur curat – și vorbim aici de economii serioase!

BCR a inițiat campania ”Cea mai importantă conversație E ȘI despre bani” pentru a le aminti părinților că discuțiile despre finanțe nu trebuie să fie un tabu în familie. Banii nu sunt doar pentru oameni mari și contabili, ci și pentru părinți și copiii care vor să înțeleagă cum funcționează lumea din jur. Dacă discutăm cu cei mici despre orice, de la nașterea stelelor până la ce e Fortnite, poate că e momentul să introducem și noțiuni de educație financiară – dar fără să pară o lecție plictisitoare.

Cum îi înveți pe copii să facă și ei economii

Poți implica și copiii în planul de economisire. Ajută-i să pună bani deoparte pentru lucrurile esențiale pe care și le doresc în vacanță: echipamente de snorkeling, bocanci de munte sau orice altceva ce le face ochii să strălucească. Odată ce vor reuși să-și cumpere aceste lucruri din banii lor, încrederea lor va crește și vor înțelege valoarea economisirii.

Implicarea copiilor în economisirea pentru vacanță este o idee excelentă nu doar pentru a-i ajuta să contribuie la bugetul de călătorie, dar și pentru a le dezvolta abilități financiare și încrederea în forțele proprii. Iată câteva sugestii creative și eficiente pentru a-i încuraja să-și strângă propriul „buget de vacanță”:

Pusculița de vacanță personalizată

Creează alături de copii o pusculiță specială pentru vacanță – poate fi decorată cu imagini ale destinației sau activităților dorite, cum ar fi plaja, muntele, ori echipamentul de snorkeling pe care îl doresc. De fiecare dată când adaugă bani în această pusculiță, vor simți că fac un pas mai aproape de aventura visată!

Mici sarcini plătite în casă

Copiii pot contribui prin mici activități pentru care primesc o sumă simbolică. Poate fi vorba de ajutor suplimentar prin casă, cum ar fi să șteargă praful, să ude plantele sau să facă ordine în dulapuri. În plus, pot învăța cum să economisească din propriile „câștiguri” și cum munca lor are un rezultat concret.

Vânzarea lucrurilor nefolosite

Dacă au jucării sau cărți de care nu mai sunt interesați, le poți propune să organizeze un mic „târg” în familie sau chiar online (cu ajutorul tău). Banii strânși pot fi adăugați în contul de vacanță, iar ei vor simți satisfacția de a contribui activ.

Obiective clare și recompense

Stabilește cu copiii un sistem simplu de „recompense” pentru fiecare etapă de economisire. De exemplu, dacă își propun să economisească 50 de lei, când ajung la jumătate pot primi o mică surpriză (poate chiar legată de vacanță, cum ar fi o hartă a locului pe care îl vor vizita). Acest sistem îi va motiva și le va oferi sentimentul că își ating obiectivele pas cu pas.

Găsirea unor surse de venit creative

Copiii mai mari pot fi încurajați să găsească metode creative de a câștiga bani pentru vacanță, cum ar fi să ofere „servicii” în familie: un mic spectacol de teatru, desene personalizate pentru membri ai familiei, sau chiar să pregătească un mic „magazin” de limonadă dacă locuiești într-un cartier cu mulți vecini.

Jurnalul de economisire – Un alt mod de a visa la vacanță

Pentru copiii care sunt pasionați de desen sau scris, creează împreună un „jurnal de economisire”. Aici pot desena sau scrie despre locurile pe care vor să le viziteze, ce își doresc să vadă, ori activitățile care le surâd. În fiecare lună pot nota progresul economiilor lor și pot planifica la ce ar vrea să contribuie. Implicându-i astfel, economisirea devine un joc captivant și o lecție valoroasă de viață.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa