articol susținut de

Director de școală: ”Elevii noștri învață la Română despre bugetul de familie și la Fizică despre aparate electrocasnice eficiente energetic. Așa îi pregătim pentru viață”

Cristina Călin, redactor
daniel burlacu la o conferinta
Daniel Burlacu este directorul unei școli incluse în proiectul LifeLab, al BCR, de educație financiară FOTO: CreaZYX

Cum ar fi dacă materiile copiilor ar fi gândite astfel încât să îmbine informații de cultură generală cu noțiuni care să îi ajute în mod practic în viața de zi cu zi? De exemplu, dacă la Geografie ar învăța nu doar vârfurile muntoase, ci și cum să-și planifice o excursie spre unul dintre ele, cu tot ceea ce presupune ea, de la traseu la costuri. Acest lucru se numește educație interdisciplinară și este posibilă și în România. În 2024, au avut parte de ea elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Profesor Ilie Gavrilă” din Cioranii de Jos, județul Prahova, unde s-a desfășurat proiectul LifeLab, inițiat de BCR, care a presupus includerea educației financiare în toate materiile predate și la toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță la liceu.

Când vine vorba de bani, nu e suficient ca elevii să afle de la școală doar că leul este moneda națională și că subdiviziunea lui este banul. Nu este suficient nici să ne limităm la vorbele din bătrâni, ca să înțeleagă că au nevoie de bani „pentru zile negre” sau că „ban la ban trage”. E nevoie de mai mult, din partea tuturor: școală, părinți, societate. Pentru a înțelege cum pot învăța copiii eficient la școală lecția banului, am stat de vorbă cu profesorul Daniel Burlacu, directorul școlii din Cioranii de Jos, una dintre cele 10 școli selectate în cea de-a doua ediție a proiectului LifeLab.  

Elevii de la grădinița din Cioranii de Jos au învățat noțiuni simple despre bani/ Sursa foto: Daniel Burlacu

Totul Despre Mame: Cum v-a venit această idee și care a fost procedura pe care ați urmat-o pentru a trece, temporar, de la învățarea clasică la cea interdisciplinară?  

Prof. Daniel Burlacu: Am aflat despre program în urma unui curs de formare, „Școala de bani”, organizat de BCR în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Prahova, pe care l-am desfășurat în octombrie 2023. În luna noiembrie, am văzut un anunț pe un site dedicat învățământului, unde era prezentat proiectul LifeLab, și am decis, împreună cu alți colegi, să ne înscriem, pentru a dezvolta atât competențele elevilor legate de educația financiară, cât și pe cele ale profesorilor.

Totul Despre Mame: Cum s-a desfășurat, concret, proiectul?

Prof. Daniel Burlacu: După ce am fost selectați, alături de alte nouă școli din țară, a urmat un eveniment de lansare la Brașov, unde am primit ghidaj din partea echipei de coordonare a proiectului, precum și sfaturi de la profesorii care au desfășurat programul în ediția anterioară. A urmat apoi o sesiune de formare a cadrelor didactice, iar în lunile februarie, martie, aprilie și mai au fost implementate la clasă fișele de lucru disponibile pe site-ul proiectului și au fost create noi fișe, în funcție de nevoile identificate la nivelul fiecărui grup de elevi.

Totul Despre Mame: Ce fel de traininguri au făcut profesorii?

Prof. Daniel Burlacu: Toți profesorii din școală care au dorit să participe au urmat cursul de formare „Școala de bani”, unde au fost instruiți cum să introducă noțiuni de educație financiară la clasă, pentru fiecare disciplină.

Orele de educație interdisciplinară s-au desfășurat și la clasele de liceu/ Sursa foto: Daniel Burlacu

Totul Despre Mame: La ce materii s-a studiat, de fapt, educația financiară?

Prof. Daniel Burlacu: Având în unitatea școlară aproximativ 600 de elevi și preșcolari, și acoperind toate nivelurile (preșcolar, primar, gimnazial și liceal), a fost pentru noi o oportunitate să realizăm activități de educație financiară la toate nivelurile și în toate ariile curriculare. Practic, fiecare profesor a identificat la disciplina pe care o predă un moment de educație financiară ce a putut fi introdus în activitatea didactică (la Limba și literatura romană, Matematică, Geografie, Fizică, Chimie, Educație civică, Științe, Educație pentru societate, Mecanică, Engleză etc).

Totul Despre Mame: Ce alte activități ați organizat în cadrul proiectului?

Prof. Daniel Burlacu: Începând cu anul 2019, la nivelul liceului organizăm Concursul județean EVRIKA- concurs care vizează abordarea integrată a științelor, și la care participă elevi din județul Prahova. La ediția din aprilie 2024 am ales ca subiectele din cadrul probei teoretice să fie adaptate din perspectiva educației financiare. La finalul concursului, participanții au fost încurajați să desfășoare la clasă, la fiecare disciplină, activități cu temă financiară.

Totul Despre Mame: Care credeți că este cel mai mare câștig al acestui demers?

Prof. Daniel Burlacu: În primul rând, sunt convins că nivelul nostru de cunoștințe legate de educație financiară este mult mai mare acum, însă cred că cel mai mare câștig este acela că am stârnit interesul elevilor de a analiza și dintr-o altă perspectivă conținuturile din programa școlară.

Au văzut că „Moara cu noroc” poate fi o lecție de educație financiară, au învățat la Engleză despre ”Needs and wants” (nevoi și dorințe), au învățat la Fizică să aleagă aparatura electrocasnică în funcție de eficiența energetică, la Geografie să calculeze trasee turistice avantajoase, la disciplinele tehnice să negocieze contracte etc. Până și copiii mici, de la grădiniță, au învățat cum se folosesc și cum se gestionează bani.

Totul Despre Mame: Ce schimbări ați observat la elevi și profesori după terminarea proiectului?

Prof. Daniel Burlacu: Cred că această învățare, introdusă ca secvență de lecție în cadrul fiecărei discipline de studiu, are rolul de a-i face pe elevi să conștientizeze că în tot ce ne înconjoară există o oportunitate de economie și că mereu este nevoie să fim pregătiți să luăm cele mai bune decizii. În ceea ce ne privește pe noi, profesorii, fiecare dintre noi este mai conștient acum de faptul că avem puterea de a pregăti elevii pentru viață și că putem face acest lucru la fiecare oră de curs și la fiecare disciplină.

Totul Despre Mame: Cum se reflectă orele de educație financiară în comunitatea din care faceți parte?

Prof. Daniel Burlacu: Sunt de părere că schimbarea se realizează treptat, fiecare contribuind puțin câte puțin. Elevii noștri, prin cunoștințele și deprinderile formate în cadrul acestui proiect, vor reuși cu siguranță să schimbe comportamentul financiar al familiilor lor și, astfel, comunitatea va avea un mare câștig.

Articol susținut de BCR și Asociația Școlilor Private

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa