Copiilor mei le-am vorbit întotdeauna despre bani ca despre ceva normal. Nici nu am conceput astfel, având în vedere că ei fac parte din viața noastră și că gestionarea lor corectă ne influențează atât de mult familia. Poate că acesta este motivul pentru care multe dintre jocurile lor încă de când erau foarte mici aveau legătură cu piața, iar când au crescut au căutat soluții să își câștige propriii bani.
Printr-o împrejurare oarecare, fiica mea a învățat pe la vreo 8 ani să facă flori din hârtie. Le făcea din ce în ce mai frumoase și mai interesante. Strânsese în jurul ei toți copiii de pe stradă care voiau să învețe tehnica de lucru. Într-o zi, o vecină i-a oferit 5 lei pe una dintre flori pentru că era realmente impresionată de cât de speciale erau. Atât i-a trebuit copilei mele. A pus la cale un plan prin care să facă florile de hârtie, să le vândă trecătorilor de pe stradă. Cu banii strânși voia să organizeze o petrecere cu toți copiii din vecini.
A doua zi, toți copiii din jur i-au adus hârtii colorate pentru a-i da materie primă. Au strâns în câteva zile puțin peste 100 de lei și au ajuns la concluzia că este suficient pentru ce au ei nevoie. A fost cea mai tare petrecere, pentru că au făcut-o exclusiv din banii lor.
- CITEȘTE ȘI: Educația financiară de acasă. Cum deschidem cea mai importantă conversație cu copiii noștri
Nu am intervenit niciunul dintre părinți pentru că ne-am dat seama că este o oportunitate de învățare. Nu era vorba doar despre bani în sine, dar și despre lucrul în echipă și stabilirea unor roluri, despre gestionarea unui buget, despre respectarea unui dead-line. Pentru că i-a plăcut mult să câștige proprii bani, am căutat să găsesc alte soluții pentru a o ajuta. Evident, nu avea multe nevoi la acea vârstă, dar jucării și păpuși la modă erau și atunci și „trebuiau” și ele cumpărate.
Cum poate un copil câștiga bani de buzunar?
La vârstă școlară, copiii pot primi bani pentru diverse treburi casnice, adaptate vârstei lor. Nu vor fi recompensați pentru activități ce intră în sarcina lor, de exemplu curățenia în propria cameră. Poți fi răsplătiți pentru spălatul vaselor, tunsul gazonului sau spălatul mașinii. O altă variantă este să ajute vecinii cu diverse sarcini, cum ar fi plimbatul câinelui, grădinăritul sau ajutor la cumpărături.
Dacă ai un copil priceput la diverse activități handmade, poți să îl ajuți să valorifice obiectele pe care le face. Poate face brățări, desene sau prăjituri pe care să le vândă la diverse târguri. Tot în această categorie pot intra și standurile cu limonadă.
În cazul în care este foarte bun la o materie, poate să își folosească cunoștințele pentru a-i ajuta și pe alții contra unei sume de bani. Pentru copiii mai mari, există oportunități de muncă part-time. Poate face babysitting, poate distribui pliante sau poate lucra într-un magazin local.
Pe lângă aceste activități, pot primi o „alocație” săptămânală sau lunară de la părinți, precum și bursa școlară. În pușculița lor mai pot intra bani primiți cu ocazia zilelor de naștere sau a altor sărbători, cum ar fi colindatul de Crăciun. Cu puțină grijă și responsabilitate, copilul poate strânge o sumă frumoasă de bani. Apoi o poate folosi pentru a-și îndeplini dorințele.
Cum să-l ajuți să gestioneze banii
Atunci când copilul are destui bani în pușculiță, îl lași să îi cheltuie pe tot ce îi trece prin cap? Ca părinte, trebuie să îi oferi o îndrumare. Cel mai bine este să lași exemplul personal să își facă treaba. Dacă tu nu o să te duci să cheltui tot salariul în prima zi pe lucruri destinate exclusiv plăcerilor tale, cel mai probabil, nici copilul tău nu o facă acest lucru.
Atunci când la pușculiță începe să se strângă o sumă mai mare, este bine să începi să îi explici cum funcționează banii și importanța gestionării responsabile. Îi poți sugera să economisească pentru o jucărie sau un gadget mai scump pe care și-l dorește, punând un deadline. Puteți să contribuiți și voi cu jumătate din sumă (sau alt procent). Acest lucru îl va oferi motivație și o înțelegere a valorii banilor.
Dacă este suficient de mare, deschide-i un cont de economii pentru a-l învăța despre dobânzi și economisire pe termen lung.
Împreună, puteți crea un buget lunar pentru a urmări veniturile și cheltuielile. De exemplu, propune-i să stabilească o sumă de bani maximă pe care să o cheltuiască într-o zi, raportat la nevoile lui. Acest lucru îl va ajuta să înțeleagă unde se duc banii și cum să își prioritizeze cheltuielile.
Încurajează-l să economisească un anumit procent din banii câștigați. De exemplu, poate să economisească 10-20% din fiecare sumă primită.
Dacă tu nu ești un exemplu bun de gestionare a banilor, puteți participa împreună la cursuri de educație financiară. De asemenea, puteți juca jocuri sau folosi aplicații care pot ajuta copiii să învețe despre bani într-un mod distractiv și interactiv.
Activitățile copiilor de azi vor determina adulții de mâine. De aceea, pentru ca aceștia să se bucure de un viitor în care sunt prieteni cu finanțele lor, este esențial să învețe de mici ce sunt banii și cum pot fi gestionați. Acest lucru poate începe simplu, prin inițierea uneia dintre cele mai importante conversații în familie: cea despre bani.
Articol susținut de BCR și Asociația Școlilor Private