Proiect de educație la naștere susținut de

Dr. Roxana Negriloiu, neonatolog: „Abia după ce am ajuns în sistemul privat am putut să comunic mai mult cu mamele și cu copiii”

Ca medic, ai nevoie de stăpânire de sine ca să poți aplica în orice moment ceea ce știi.

Oana Antonescu, redactor
neonatolog spitalul premiere regina maria
Din miile de bebeluși pe care i-a ținut în brațe, câțiva au povești pe care medicul nu le va uita niciodată.

    Să înțelegi plânsul nou-născuților, să „citești” culoarea pielii lor și să asculți cât de bine respiră înveți doar dacă ești zi de zi aproape de ei. Nu este suficient să citești ca să devii un neonatolog bun, crede medicul Roxana Negriloiu. Empatia, stăpânirea de sine și comunicarea sunt calități la fel de importante ca pregătirea profesională.

    Era în prima zi de rezidențiat la Maternitatea Bega din Timișoara când medicul coordonator i-a cerut, la vizita de dimineață, să pună un nou-născut pe masa de înfășat și să-l consulte. „«Eu? Mie îmi spuneți sau doamnei asistente?», am întrebat-o surprinsă. Ei bine, mie îmi spunea”, își amintește amuzată dr. Roxana Negriloiu, acum Medic Primar Neonatologie și Medic Specialist Pediatrie la Spitalul Premiere din Timișoara, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria.

    Nu luase niciodată un nou-născut în brațe până să intre în secția de neonatologie. Nu avea niciun bebeluș în familie și nici prieteni deveniți părinți. „Nu-mi amintesc dacă mi-au tremurat mâinile, dar știu sigur că eram emoționată și că am avut nevoie să fiu ghidată de prima mea șefă. Era o doctoriță care ne dădea foarte mult curaj. Ne spunea mereu: «Pune mâna!», «Aspiră tu!», «Ia-l în brațe!», «Întoarce-l!». Știți, în specialitatea de neonatologie, cei care ne ghidează au un mare, mare rol. Ca să devii neonatolog, nu este suficient să citești. Trebuie ca cineva să-ți deschidă ochii asupra unor aspecte. Trebuie să înveți să «citești» o culoare a pielii bebelușului, să înțelegi un plâns, să descoperi de ce nu respiră bine și unde este problema”, ne-a spus medicul neonatolog.

    De la oncologie pediatrică la neonatologie

    Primul și singurul medic din familia sa, dr. Roxana Negriloiu (44 de ani) a fost influențată de colegii din liceu să aleagă Medicina. Mulți dintre ei erau copii de medici și se pregăteau intens pentru facultate încă din clasa a X-a. Atunci a început să se întrebe ce profesie și-ar dori să urmeze. „Am terminat ca șefă de promoție și eram bună la toate materiile. M-am întrebat ce-mi plăcea mie cel mai mult și am început să cochetez cu ideea de medicină. Chimia mi se părea grozav de ușoară, fizica ușoară, trebuia doar să tocesc biologia. Trebuie să recunosc, biologia a început cu toceală. Asta a fost și am reușit”, își amintește dr. Negriloiu.

    În anii de facultate, nu s-a gândit nicio clipă să urmeze neonatologia sau pediatria. O întâmplare a adus-o aproape de micii pacienți pe care-i îngrijește astăzi. La examenul de rezidențiat a obținut o medie care o plasa pe la jumătatea clasamentului. „S-a întâmplat să mă îndrăgostesc înainte de examene și… asta a fost”, povestește râzând. A plecat de acasă cu gândul că va alege o cu totul altă specialitate. „Nici nu pot să vă spun care era cealaltă opțiune. Era ceva diametral opus neonatologiei: oncologie pediatrică. Țin minte că eram cu tatăl meu când am ales. M-am îndreptat spre prezidiul unde trebuia să fac opțiunea și chiar colegul dinaintea mea a ales ultimul loc la oncologie pediatrică pe Timișoara. Acum spun «Doamne ajută!» că a dispărut specialitatea aceea înainte de a ajunge eu acolo. Pe aceea sigur nu aș fi putut să o fac. Cumva, Dumnezeu sau soarta m-a ajutat să aleg viața. Eu echivalez neonatologia cu viața. Nu regret niciun moment că am luat neonatologia”, spune dr. Roxana Negriloiu.

    Strategie pentru a da curaj mamelor: „Nu v-ați jucat niciodată cu o păpușă?”

    Prima zi în secția de neonatologie a fost… gălăgioasă, povestește amuzată. „Dar fascinantă!”, completează apoi cu toată convingerea. „Mi se părea atunci foarte ciudat că eu trebuie să văd acel nou-născut și să înțeleg cumva tot ce îmi transmite”, își amintește.

    După încă o consultație, apoi încă una și încă una, emoțiile au dispărut și a căpătat încrederea medicului care dă dovadă de stăpânire de sine și în cazurile cele mai dramatice. Acum, le dă curaj mamelor care se tem să-și ia nou-născuții în brațe. „«Nu v-ați jucat niciodată cu o păpușă?», le întreb. Încerc să le relaxez și să le fac să înțeleagă că lucrurile nu sunt atât de complicate cu un nou-născut, dar eu cunosc prea bine emoțiile prin care trec”, mărturisește dr. Negriloiu.

    Greul nu îl văzuse încă. Era tot rezident când s-a transferat din Maternitatea Bega în Odobescu, tot din Timișoara. Aici a intrat pentru prima dată într-o unitate adevărată de terapie intensivă pentru nou-născuți, foarte bine pusă la punct. „Când am văzut că trebuie să intubăm bebelușii repede, repede, că trebuie să-i urmărim mereu pe monitoare… Mai mulți copii se aflau pe suport ventilator și, cumva, erau lucruri pe care nu le înțelegeam încă. După prima zi în Maternitatea Odobescu, m-am dus acasă și am zăcut. Eram impresionată de bebeluși și de tot ce se făcea în jurul lor. A fost o zi grea pentru mine”, povestește dr. Negriloiu.

    A luat această primă experiență din terapie intensivă ca pe o provocare. A învățat mai mult, le-a câștigat încrederea medicilor din maternitatea timișoreană și, în 2008, a devenit medic specialist neonatolog. Doi ani mai târziu, a părăsit sistemul public pentru cel privat – o schimbare care i-a adus o nouă provocare. „Au fost lucruri pe care a trebuit să mi le dezvolt, cum ar fi comunicarea cu părinții bebelușilor. În sistemul privat, mamele – dar și tații, pentru că și ei sunt din ce în ce mai prezenți în ultimii ani – au mai multe întrebări. Au nevoie, puțin, de… o altă atitudine. Nu am avut probleme în a găsi atitudinea corespunzătoare. Mi s-a părut că e ceva ce mi se potrivește”, își amintește medicul neonatolog.

    Să revezi, peste ani, un nou născut care ți-a dat emoții în primele zile de viață, este o mare bucurie.

    Orhideea albă, cadoul din inimă de la un mic pacient devenit acum școlar

    „Știți cum se întâmplă la noi, la medici? Cazurile grele apar, de cele mai multe ori, în weekend sau de sărbători sau când alți colegi cu care poți să te consulți sunt în concediu. Așa s-a întâmplat și la mine. Țin minte că, într-un weekend din 2011, m-a sunat una dintre colegele colaboratoare să-mi spună că este un nou-născut în secție care nu-i bine și dacă pot să merg să văd despre ce e vorba. Era un băiețel cu o malformație cardiacă ce nu fusese diagnosticată intrauterin și care s-a decompensat (n.r. – a cărui sănătate s-a deteriorat) după 36 de ore de la naștere. Eu știam cum se născuse, cum îl lăsasem cu 12 ore în urmă la spital și am fost impresionant să-l văd în starea aceea. A fost un mare zbucium până am reușit să-i dăm de cap. Așa se întâmplă în asemenea cazuri: nu răspundea cardiologul, nimeni nu răspundea. Am bănuit că e vorba de o patologie cardiacă, știam ce trebuie făcut, dar aveam nevoie de o confirmare ecografică. Într-un final, am rezolvat situația. Din aproape în aproape, am găsit un alt cardiolog care a venit și a făcut ecografia de care aveam nevoie”, povestește dr. Roxana Negriloiu.

    Ulterior, băiețelul a trecut printr-o operație, dar a revenit în spital câteva luni mai târziu – de data aceasta, doar ca vizitator. „Nu am știut că părinții vin cu el să mă vadă. M-au anunțat fetele de la recepție că mă caută un băiețel și m-am bucurat mult să-l revăd. Cazul acesta m-a marcat, pentru că am trecut printr-un mare zbucium până l-am rezolvat. Am păstrat cu mult drag o orhidee albă pe care mi-a adus-o împreună cu părinții lui. O am și acum. Încă puțin și face 10 ani. Eu cred că s-a păstrat atâta vreme pentru că mi-a fost dată cu drag și cu apreciere. Multe flori nu rezistă atât, dar orhideea mea înflorește de două ori în fiecare an”, povestește zâmbind, cu emoție. Micul pacient de atunci este acum școlar și a ținut legătura cu el în toți acești ani.

    Nopțile de Revelion, petrecute în maternitate

    Din miile de bebeluși pe care i-a ținut în brațe, câțiva au povești pe care nu le uită. Printre ei ar fi tripleții născuți într-o noapte de Revelion. Abia ce devenise medic specialist la Odobescu și era de gardă în noaptea dintre ani, când un coleg obstetrician a venit la ea și i-a spus: „O să intrăm într-o cezariană. Este o sarcină de aproximativ 34 de săptămâni. Dar să știi că sunt trei copii!”. Era singurul neonatolog de gardă și știa că trebuie să îngrijească singură tripleții care veneau pe lume prematur. „Am făcut ochii mari. Eram eu cu mine. Am preluat bebelușii rapid, unul după altul. Nu mi-a fost ușor, dar m-am descurcat. Îmi amintesc că erau două fete și un băiat. Toți trei au avut nevoie de suport ventilator, din păcate, dar au evoluat bine”, spune medicul.

    Specilizându-se și în Pediatrie, dr. Negriloiu își poate urmări pacienții din prima zi de viață și până se fac mari.

    Câțiva ani mai târziu, într-o altă noapte de Revelion, a venit pe lume o fetiță cu probleme de sănătate, nu la fel de mari ca tripleții, din fericire. De atunci, de două ori pe an, de Paște și de Crăciun, primește mesaje cu urări de la mama fetiței. „Au rămas între noi gândurile frumoase de Sărbători. Am păstrat legătura și cu pacienți pe care i-am tratat în spitalele publice, dar, trebuie să recunosc, abia după ce am ajuns în sistemul privat am putut să comunic mai mult cu mamele și cu copiii. Aici mi-am creat legături durabile, numai că, în calitate de neonatolog, îi vedeam doar până spre vârsta de un an. Mai dădeam sfaturi și ulterior, dar voiam să văd ce fac mai departe bebelușii mei. Așa am decis să mă specializez și în pediatrie”, spune dr. Roxana Negriloiu.

    „Gloria mea este un copil foarte înțelegător”

    Era deja un neonatolog experimentat când a adus-o pe lume pe Gloria, fiica sa în vârstă de 9 ani. La naștere, în 2012, a avut alături două colege, dar nici ele, nici experiența profesională nu i-au alungat emoțiile. „Totul a fost cum nu cred că aș fi visat vreodată”, își amintește dr. Negriloiu despre nașterea fiicei sale.

    Au trecut câțiva ani până când Gloria a înțeles că de atenția mamei nu se poate bucura doar ea. Au fost momente în care își arăta gelozia și era posesivă cu cea de la care spera să-i dedice tot timpul său. „Când era mititică și mă plimbam cu ea de mână prin parc, mă întâlneam cu paciente care aveau bebelușii în cărucior și mă aplecam să-i mângâi. Atunci, Gloria se lipea de mine, de piciorul meu și mă trăgea departe de ei. Acum, nu mai are nicio problemă când ne întâlnim și vorbim cu pitici care mi-au fost pacienți sau când mă uit la poze cu ei. Fetița mea este foarte înțelegătoare acum. Este un copil echilibrat. Eu îi spun «Gloria mea»”, povestește dr. Roxana Negriloiu.

    Gloria este fascinată de profesia de medic. Ar vrea să devină pediatru. Îmi spune: «Mi-ar plăcea să pot să-mi ajut copilul așa cum mă ajuți tu pe mine când sunt bolnavă, când știi să-mi dai și să-mi faci ce trebuie». Pe mine mă emoționează foarte mult, dar știu și cât de consumptivă este profesia noastră. Noi, oricum, o susținem să facă orice o face pe ea fericită. Dacă va urma această cale, eu aș vrea ca măcar să găsim o specialitate fără gărzi (râde).

    Dr. Roxana Negriloiu, medic specialist neonatolog și pediatru la Spitalul Premiere din Timișoara

    Atât de înțelegătoare a devenit Gloria, încât are grijă să-i aducă repede telefonul când o sună pacientele. „Mai sunt și momente în care nu răspund și sun ulterior, iar ei i se pare foarte ciudat. Mă întreabă mirată: «Nu răspunzi?» Fetița mea deja este obișnuită că trebuie să răspund la telefon”, mai spune medicul neonatolog. De la spital îi povestește doar lucrurile frumoase pe care le trăiește, îi arată poze cu bebeluși și-i vorbește despre nume drăguțe de copii auzite la spital. „Experiențele grele, dramatice încerc să le las măcar pe traseu spre casă, dacă nu la spital”, spune dr. Negriloiu.

    Sunt zile în care ajunge acasă după ora 20.00, iar timpul puțin petrecut împreună nu o lasă indiferentă pe Gloria. „Înainte de Sărbători, m-a întrebat dacă voi face gărzi de Crăciun sau de Revelion. I-am explicat că trebuie să împart zilele libere cu colegele mele și că trebuie să lucrez ori de Crăciun, ori de Revelion. Abia acum a început să spună că o deranjează absența mea de acasă, deși are un confort total alături de tatăl ei. Deocamdată, nu-mi reproșează că stau mai puțin cu ea și sper să nu se întâmple asta prea curând. Vorbim la următoarea întâlnire”, spune râzând.

    Sărbătorile sunt frumoase și la spital. Nimeni nu este supărat că e de gardă de Crăciun sau de Paște. Întotdeauna ne pregătim fiecare și avem un locșor unde ne facem urări și ciocnim un pahar, chiar dacă ne limităm la ciocnit. Au fost și situații în care planurile ne-au fost date peste cap. Copiii își aleg singuri momentul în care vin pe lume și tot ce ne dorim este să ne bucurăm, împreună cu părinții lor, de bebeluși sănătoși.

    Dr. Roxana Negriloiu, Medic Primar Neonatologie si Medic Specialist Pediatrie la Spitalul Premiere din Timișoara

    Un neonatolog bun trebuie să fie uman și stăpân pe sine

    Neonatologia este o specialitate care a progresat foarte mult în ultimii ani în România. Proceduri despre care medicul Roxana Negriloiu citea doar în manualele din facultate păreau science fiction atunci. „Ele se practicau deja în țări europene și în SUA, dar nu și la noi. Acum, ele se fac inclusiv în sistemul privat. Sunt progrese mari în privința tehnicilor de ventilație și a aparaturii folosite în toate maternitățile. Sunt convinsă că, dacă Gloria va face Medicina și va alege neonatologia ca specialitate, lucrurile vor sta cu totul altfel”, spune medicul.

    Progresele din medicină și pregătirea profesională nu sunt, însă, suficiente pentru a fi un bun neonatolog. Când ai în grijă micii pacienți, trebuie să fii foarte uman și să ai multă stăpânire de sine. Când te afli în fața părinților, trebuie să știi să comunici și să dai dovadă de empatie. „Mama care află despre copilul ei că nu este bine are nevoie de multă empatie. Trebuie să fim empatici cu pacienții noștri. Ne ajută foarte mult, dar foarte mult să stabilim o legătură cu ei. Nu putem să fim distanți, nu putem să fim aroganți și trebuie să avem capacitatea să trecem peste orice suferință proprie. Că nu mă simt eu bine, că mi-e rău… nu se poate! Trebuie să comunici verbal, dar trebuie să comunici și vizual. Ai nevoie de stăpânire de sine ca să poți aplica în orice moment ceea ce știi și ai nevoie de capacitatea de a putea comunica în orice situație. Dacă bebelușul este foarte bine, poți să-ți permiți să glumești și să zâmbești. Dacă el este într-o stare gravă, trebuie să fii foarte clar în explicații și să-i arăți că ești alături de copil, dar și de familie. Familia trebuie să înțeleagă că se poate baza pe tine și că îți pot pune orice fel de întrebări. Dacă ești foarte serios, nu vor avea nicio dorință de a afla informații”, conchide dr. Roxana Negriloiu.

    Dr. Roxana Negriloiu, în imagini:

    Îi poți cunoaște pe toți medicii neonatologi de la la Spitalul Premiere din Timișoara, parte din Rețeaua Regina Maria, accesând linkurile următoare:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa