Proiect de educație la naștere susținut de

Dr. Lavinia Mureșan, neonatolog: „Am regăsit neonatologia din România la standardele celei din Franța”

Primul contact cu neonatologia a fost în Franța unde, ca rezident, a participat la soluționarea unor cazuri grave.

Oana Antonescu, redactor
neonatolog regina maria cluj
Având grijă de nepoțelul ei în primele luni de viață, dr. Mureșan a realizat cât de frumos poate fi să îngrijești copii, ca medic.

Nou-născuții din România beneficiază astăzi de îngrijiri medicale performante, comparabile cu cele din țări mai dezvoltate, spune medicul Lavina Mureșan, după o experiență de doi ani ca neonatolog în Franța. „Comparând neonatologia din România cu cea din Franța, pot spune că și la noi se fac lucruri bune. Avem medici buni, dotările le-am regăsit și în clinicile românești, iar legătura dintre mamă și bebeluș este încurajată și aici din primele clipe, prin așa-numita oră magică”, detaliază medicul. 

După o lungă perioadă de căutări, în care a încercat mai multe specialități medicale, medicul Lavinia Mureșan a simțit că și-a găsit locul abia când a descoperit neonatologia – îngrijirea nou-născuților. „După ce am cunoscut această excepțională specialitate, am decis că nu aș mai putea face altceva. Aici simt că este locul meu, în neonatologie. A fost o surpriză și pentru mine”, mărturisește dr. Mureșan, în prezent medic specialist neonatolog la Spitalul Regina Maria din Cluj

„Am știut în sufletul meu că medicina este pentru mine” 

Decizia de a deveni medic i-a fost foarte clară și a luat-o foarte devreme, înainte de a începe liceul. A ales profilul biologie-chimie tocmai fiindcă era hotărâtă că aceasta este calea pe care o va urma. „Doar la medicină m-am gândit și pe timpul liceului. Nu am avut în minte alte opțiuni, nu existau alternative pentru mine. Dosar de înscriere la facultate am depus doar la medicină. Nu au mai fost și alte încercări, nu am dat examene și la alte facultăți”, își amintește medicul neonatolog. 

Convingerea că profesia de doctor i se potrivește cel mai bine nu a venit din familie, fiindcă nu avea medici în jurul său, și nimeni nu i-a influențat decizia. „Așa am simțit. Am știut în sufletul meu că medicina este pentru mine. Nu m-am văzut făcând altceva”, justifică dr. Mureșan. Știa, fără dubiu, că va deveni medic, dar nu hotărâse încă ce fel de medic va fi, ce pacienți va trata și ce suferințe va alina. Nici în timpul facultății pe care a urmat-o, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar apoi, nici în timpul rezidențiatului nu-i era clar ce i se potrivește mai bine și în ce direcție va merge.  

Prima specializare pe care a ales-o a fost medicina de familie, numai că un eveniment special petrecut în primul an de rezidențiat i-a dat planurile peste cap. „Atunci s-a născut nepoțelul meu. Era primul copilaș din familie și, având grijă de el, am realizat că îmi plac foarte mult copiii și că aș putea deveni pediatru”, își amintește dr. Lavinia Mureșan. 

Ca urmare, în anul următor, a decis să schimbe specializarea. A dat din nou examenul de rezidențiat și a ales pediatria de această dată. A luat-o de la capăt cu un nou rezidențiat, cu doi ani mai lung decât cel de medicină de familie, dar fără niciun regret. Familia i-a fost aproape și a susținut-o în alegerea sa, deși a fost puțin stresată la început, la gândul că pediatria este grea.

„Copiii nu știu să-și exprime suferința în cuvinte și oamenii cred că acest lucru face mai dificilă specialitatea de pediatrie. Așa pare, dar am descoperit ulterior că există modalități de a recunoaște o problemă după diferite semne. Învățăm în pediatrie cum să ne dăm seama când un copil are o suferință. Ca să examinezi un copil, trebuie să ai, însă, foarte multă răbdare. Trebuie să te gândești la foarte multe lucruri, să ai în vedere multe diagnostice diferențiale, dar, cu multă atenție, multă răbdare și multe cunoștințe medicale, niciun diagnostic nu este dificil”, crede medicul Lavinia Mureșan. 

Primele luni de rezidențiat nu au fost lipsite de emoții. Te gândești că pacienții tăi sunt mici, plâng și riști să nu-ți dai seama ce problemă au. După ce depășești această frică de nou, care poate dura câteva luni, reușești să depășești frica și emoțiile și găsești o cale de comunicare cu cei mici. 

Dr. Lavinia Mureșan, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria din Cluj 

„În Franța, am asistat cazuri grele, dar mi-a plăcut foarte mult” 

Era la jumătatea anului II de rezidențiat când i s-a oferit prilejul de a pleca în Franța, ca medic rezident într-o maternitate din orașul Meaux, aflat la circa 50 de kilometri de Paris. „Întâmplător – sau poate că nimic nu e întâmplător -, odată ce am ajuns acolo, nu am continuat stagiul de pediatrie, ci am început cu neonatologia. Maternitatea în care am ajuns era de nivel 3, ceea ce înseamnă că putea monitoriza sarcini patologice și putea oferi îngrijiri medicale prematurilor de la 24 de săptămâni de gestație. Exista acolo un spirit de echipă foarte dezvoltat, iar echipa medicală încuraja rezidenții să se implice cât mai mult. De exemplu, prezentam cazuri la raport și eram încurajați să participăm la soluționarea cazurilor, lucru care ne stimula să ne implicăm tot mai mult și să devenim tot mai buni în ceea ce făceam. Am asistat cazuri grele, dar mi-a plăcut foarte mult”, își amintește dr. Lavinia Mureșan. 

Micuții pacienți își comunică în felul lor suferințele, iar medicii neonatologi îi înțeleg cel mai bine.

Emoțiile primelor experiențe ca neonatolog le-a trăit în acest spital și tot aici a asistat prima naștere. Rezidenților li se permitea să asiste singuri la nașteri, iar medicii specialiști intervin doar dacă este nevoie de ajutorul lor. „În Franța, cel puțin în spitalul în care am lucrat eu, neonatologii asistă doar nașterile cu probleme. În România, ei asistă fiecare naștere. Prin urmare, toate nașterile pe care le-am văzut în spitalul din Franța erau cu probleme. Nu am asistat nicio naștere la care nou-născutul să fie bine, așa încât am trăit și emoția primelor experiențe ca neonatolog, și pe cea a situației de urgență în care se afla sarcina. Din fericire, colegii de acolo au fost foarte drăguți și m-au inițiat. Ulterior, m-am simțit în largul meu și puteam gestiona bine situațiile întâlnite”, povestește medicul neonatolog. 

Își amintește foarte bine și acum o naștere de tripleți care a avut loc acolo. Nu a asistat-o singură, fiindcă era nevoie de o întreagă echipă medicală gata de intervenție. Din fericire, niciunul dintre copii nu a avut probleme majore de sănătate, cu excepția celor de adaptare pe care le au prematurii după naștere. „Au avut nevoie de oxigen încă de la sală, dar nu și de intubare. Apoi, au fost transportați pe secția de terapie intensivă neonatală. Mi-a plăcut experiența, m-am simțit implicată și am avut o satisfacție deosebită să pot ajuta la naștere”, îmi amintește dr. Mureșan. 

Experiența de neonatolog este mai plăcută în România 

Câțiva ani mai târziu, când avea să descopere neonatologia și în România, a regăsit aceleași standarde înalte din Franța. Dotările clinicilor erau similare și experiența medicală asemănătoare, cu diferența că medicii rezidenți erau încurajați în Franța să se implice mai mult în efectuarea unor proceduri. 

Nici abordarea în relația cu părinții copiilor, cu mamele îndeosebi, nu era diferită de ce văzuse la medicii francezi. „Și acolo, ca și aici, mamele aveau acces în secția de terapia intensivă și puteau să stea cu copilașii. Ulterior, când bebelușul era dus în salonul mamei, aceasta era încurajată să se implice în îngrijirea lor. Și la noi este încurajată practicarea orei magice și se pune accent pe legătura dintre mamă și copil. Toate aceste lucruri se fac și aici, în România. Se fac și la noi lucruri bune, gândindu-mă cum era în Franța atunci și cum este în România acum”, spune medicul neonatolog. 

Experiența de neonatolog este mai plăcută în România prin prisma faptului că, aici, asistă și bebeluși fără probleme de sănătate, spre deosebire de Franța. „Ne putem bucura și noi de nou-născuți, alături de părinți. Avem timp să-i admirăm, să vorbim mai mult cu mama și să punem în practică contactul skin to skin (n.r. – piele pe piele), un moment emoționant pentru toți cei care ne aflăm în jurul mamei și al bebelușului”, spune medicul. 

„Am avut tot timpul o afinitate pentru nou-născuți” 

Pentru stagiul de neonatologie a rămas în Franța timp de 15 luni, iar ulterior, a continuat încă un an cu pediatria, într-un spital din alt oraș francez – Chartres. Pentru că ajunsese în ultimul an de rezidențiat și trebuia să finalizeze stagiile, a revenit în România. 

„M-am întors în țară având în gând că voi termina rezidențiatul, voi da examenul de specialitate și voi reveni în Franța, dar nu a mai fost să fie. La finalul lui 2014, după ce am luat specialitatea, lucrurile s-au schimbat. Din 2015, am lucrat ca medic pediatru la Spitalul Regina Maria din Cluj, în ambulatoriu. În paralel, am început să merg și la Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde colegii aveau nevoie de un medic pe secția de neonatologie. Eram, așadar, medic pediatru și neonatolog, în paralel”, povestește dr. Mureșan. Un an mai târziu, erau în impas colegii de la Bistrița – Spitalul Județean Bistrița – de această dată și i-au solicitat ajutorul pe secția de urgențe pediatrice. Așa a hotărât să rămână o perioadă în țară, apoi încă o perioadă, iar șederea s-a prelungit pe termen nedeterminat. 

Îngrijirea nou-născuților i-a plăcut mai mult decât pediatria, așa încât a decis că trebuie să se specializeze și în neonatologie. A urmat un nou examen și încă un an și 8 luni de rezidențiat. Nu au mai fost 5 ani de data aceasta, fiindcă există multe stagii comune între pediatrie și neonatologie și o parte dintre ele i-au fost recunoscute de Ministerul Sănătății. 

Am avut tot timpul o afinitate pentru nou-născuți. Când am făcut rezidențiatul de pediatrie, îmi era mereu dor de nou-născuți. Acesta a fost motivul pentru care am hotărât să o iau de la capăt cu neonatologia. 

Dr. Lavinia Mureșan, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria din Cluj 

La finalul rezidențiatului, după examenul de specialitate, a revenit la Regina Maria, ca medic neonatolog de data aceasta. „Nu a fost ușor să devin neonatolog. A fost multă muncă. E greu să fii rezident pe o a doua specialitate, fiind deja medic specialist, dar a meritat. Nu am regretat niciun rezidențiat pe care l-am urmat”, mărturisește dr. Mureșan. 

„Mă impresionează puterea prematurilor de a lupta” 

În anii care au urmat, avea să descopere puterea extraordinară a prematurilor în lupta pentru viață. „Mai ales cei născuți cu mult înainte de vreme, cu prematuritate extremă, cum le spunem noi, stau în spital multe luni și duc o luptă grea. În timpul petrecut la noi, trec prin tot felul de complicații, dar mă impresionează puterea lor de a lupta și de a trece peste toate, astfel că ajung să meargă sănătoși acasă, cu părinții. Îți dă un sentiment de împlinire să-i vezi apoi după 2-3 ani că sunt bine, că părinții se bucură de ei. Sunt foarte multe complicații prin care ei pot să treacă. Apoi, odată externați din spital, trebuie să treacă prin foarte multe controale, analize și investigații până la vârsta de doi ani, poate și kinetoterapie dacă există și o întârziere motorie. Este un parcurs lung, atât pentru ei, cât și pentru părinți”, explică medicul neonatolog. 

Deși fragili, prematurii au putere foarte mare de a lipta pentru se adapta vieții extrauterine.

Să îngrijesc nou-născuți prematur îmi aduce satisfacțiile cele mai mari, fiindcă mă impresionează foarte mult forța lor de a lupta. 

Dr. Lavinia Mureșan, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria din Cluj 

Oliver a fost unul dintre prematurii care s-au dovedit adevărați luptători în bătălia pentru viață. De băiețelul în vârstă de 5 luni acum s-a ocupat îndeaproape de la naștere. A venit pe lume prematur, la 33 de săptămâni, și cu o greutate de 1.700 de grame. 

„Îi știu și acum situația în detaliu. A fost internat la noi în spital vreme de o lună, timp în care a avut nevoie de intubare o perioadă, apoi de suport respirator non-invaziv (mască de oxigen pe nas), de perfuzii, de alimentație parenterală totală (n.r. – prin tub nazogastric) și de transfuzie ca urmare a unei anemii. A luptat cu toate acestea și a câștigat bătălia. Acum, vine la controale periodice pentru a-i urmări creșterea și dezvoltarea neurologică. Mă impresionează ce bine a crescut și ce frumușel este. Are 6 kilograme, râde, gângurește, iar dacă l-ai vedea pentru prima dată acum, nu ai bănui că s-a născut prematur, cu o greutate așa de mică”, povestește dr. Lavinia Mureșan. 

Cu Oliver și cu mulți dintre copiii pe care i-a îngrijit a păstrat legătura și după externarea din spital. „Câțiva dintre ei sunt acum măricei. Părinții îmi trimit mesaje de sărbători, îmi scriu dacă au nevoie de un sfat, iar pe unii dintre copii îi și văd la control”, completează neonatologul. 

„Mai mult decât orice, trebuie să-ți placă să lucrezi cu copiii” 

Experiența cu bebelușii prematuri este mult diferită de cea cu nou-născuții la termen. Când te afli la început de carieră și ai în față un bebeluș prematur, primul impuls este să stai la distanță, pentru că totul este firav la ei. „Nici stetoscopul nu știi să-l pui, fiindcă toracele este foarte mic, pielea subțire și oasele fragile. Sigur, emoția aceasta se depășește pe măsură ce acumulezi experiență. Prematurul este mult diferit, arată altfel: este foarte slab, țesutul adipos de sub piele nu este bine dezvoltat, oasele sunt fragile și trebuie manipulat cu foarte multă grijă. În același timp, nu trebuie manipulați nici foarte mult, fiindcă este deranjant pentru ei. Trebuie să le oferim liniștea de care au nevoie, feriți de stimuli luminoși și auditivi. Încercăm să nu-i deranjăm foarte mult”, povestește dr. Mureșan. 

Comunicarea cu părinții de prematuri este și ea diferită, având o încărcătură emoțională mult mai mare. Mamele sunt tot timpul acolo, lângă bebelușii lor și ajung să obosească psihic. „Este o mare încercare pentru ele să treacă prin așa ceva și se descurajează repede, mai ales când vorbim despre o spitalizare îndelungată. Evoluția nou-născuților prematur este foarte imprevizibilă. Părinții trec printr-un carusel de emoții, iar noi trebuie să-i încurajăm pentru a rămâne puternici alături de ei. Se întâmplă să preconizăm că nou-născutul poate pleca acasă după 2-3 zile și anunțăm părinții, numai că intervine apoi ceva și ei sunt demoralizați, pe bună dreptate. Din păcate, nu tot timpul putem să dăm asigurări cu privire la evoluția lor”, spune specialistul. 

Mi se întâmplă adesea să ajung acasă și gândurile încă să-mi fie la un copil din secție. Nu ai cum să nu iei problemele acasă. Eu nu mă pot detașa de ele. La cazurile mai grave mă gândesc și acasă, citesc și mă sfătuiesc cu colegii despre ce putem face mai bine ca să ajutăm un copil. 

Dr. Lavinia Mureșan, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria din Cluj 

Dacă ar deveni părinte, aceste experiențe cu nou-născuții prematur ar determina-o să se gândească poate prea mult la probleme în timpul sarcinii. Cu cât cunoști mai multe, cu atât ești mai speriat și te poți gândi la tot felul de patologii, de scenarii și de situații, mai spune. „Aș încerca totuși să-mi țin sub control fricile și sper să nu fac prea multe analize și examinări”, povestește medicul. 

Ca neonatolog, trebuie să dai dovadă de foarte multă răbdare, de empatie, blândețe și înțelegere la orice oră din zi și din noapte, conchide dr. Mureșan. „Înțelegere și empatie în relația cu părinții, blândețe și răbdare cu pacienții noștri foarte delicați. Dar, mai mult decât orice, trebuie să-ți placă să lucrezi cu copiii”. 

Poți cunoaște și alți medici neonatologi de la maternitatea Regina Maria Cluj Napoca accesând linkurile următoare: 

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa