Proiect de educație la naștere susținut de

Dr. Ionuț Mihoci, medic neonatolog: „Tot ce îmi doresc este să le dau acasă părinților un copil sănătos”

Când apar cazuri complicate, echipa de medici se adună în camera de gardă și identifică cele mai bune soluții.

Oana Antonescu, redactor
medic neonatolog la regina maria
În caz de urgență, chiar dacă e în timpul lui liber, dr. Mihoci ajunge la spital în 10 minute.

Când știi că un bebeluș avea 800 de grame la naștere și a plecat acasă bine, sănătos, nu poți avea o satisfacție mai mare ca medic neonatolog și ca om, înainte de toate. „Când bebelușul de 800 de grame revine peste un an și bate palma cu mine, îmi face mare plăcere să-l revăd”, spune dr. Ionuț Mihoci. 

-„Tati, pleci la bebe mici?”, îl întreabă Anastasia când îl vede că-și pune rucsacul în spate. 

-„Da, tati, plec la bebe mici”, îi răspunde tatăl. 

-„Dar sunt bolnăviori?”, continuă dialogul fetița de 5 ani. 

-„Da, unii sunt bolnăviori”, îi confirmă. 

-„Dar îi faci bine, nu?” 

-„Da, fac tot ce pot să îi facem bine pe toți!” 

Anastasia este foarte sigură acum că vrea să se facă „docoriță” când va fi mare – „docoriță” de copii, neapărat, așa cum este și tatăl ei, medicul Ionuț Mihoci. Zi de zi, dr. Mihoci intră în secția de neonatologie a Spitalului Regina Maria Băneasa având în minte promisiunea făcută acasă: îi va face bine pe toți „bebe mici”. 

Despre luptele câștigate cu bebelușii care nu au început viața cu dreptul nu povestește niciodată la singular. „Meritul nu este doar al meu. Noi nu vorbim despre cazuri ale noastre, rezolvate de un singur medic, pentru că suntem o echipă aici. Noi așa suntem, acesta este spiritul echipei. Facem echipă și cu ginecologii, și cu specialiștii ATI și cu toți ceilalți care se implică pe lângă nou-născuți”, spune dr. Ionuț Mihoci. 

Când au un caz complicat, un nou-născut cu probleme complexe, se adună cu toții în camera de gardă și discută despre el. Că sunt mai mici sau mai mari ca experiență ori ca vârstă, fiecare vine cu idei și cu păreri. „Chiar dacă vorbim despre medici cu multă experiență, precum doctorița Dana Zaciu sau Mihaela Scheiner, părerile noastre contează și chiar colaborăm foarte mult. Suntem cu toții tineri și ne permitem să ne consultăm oricând”, povestește medicul. 

„Mai știi câte emoții mi-ai dat tu mie?” 

Despre Mathias, un băiețel cu păr cârlionțat care are 3 ani acum, își amintește cu mult drag. Nu a fost cel mai complicat caz pe care l-a avut, dar cele câteva săptămâni în care l-a îngrijit la terapie intensivă l-au apropiat de băiețel și de părinții lui. Mathias s-a născut prematur, la 31 de săptămâni, și a avut nevoie de multe îngrijiri medicale, dar a depășit toate problemele cu ajutorul medicului său. În anii care au urmat, au ținut legătura și au rămas în relații foarte bune. „Înainte de pandemie, mă vizita la spital, dar acum nu mai are acces. Părinții lui îmi trimit acum poze și așa pot să-l mai văd pe prietenul meu”, povestește dr. Mihoci. 

Micuții pacienți sunt imprevizibili. Uneori, medicii trebuie să stea cu ochii pe ei ore întregi, pentru a interveni la timp în caz de nevoie.

Mathias nu era singurul „prematurel” care îl vizita înainte de pandemia de coronavirus. „Prematurei” sau „prietenii mei” – așa își alintă bebelușii născuți înainte de termen pe care îi păzește săptămâni sau chiar luni în șir la terapie intensivă. Cam o dată pe lună avea câte o vizită-surpriză de la micii pacienți pe care i-a externat sănătoși din spital. 

Tot înainte de pandemie, Spitalul Băneasa organiza în fiecare an o întâlnire între echipa de la „neonat”, cum îi spun medicii, și prematurii pe care i-a salvat. „Se întâmplă des să păzești câte o noapte întreagă un copil care se decompensează, să stai în alertă, gata să intervii în orice moment. La această adunare îi revăd pe unii dintre prietenii mei. Merg la câte unul și îi spun: «Mai știi câte emoții mi-ai dat tu mie, cât de mult m-ai îngrijorat?» Evident că săracul copil nu te știe și se uită ciudat la tine (râde). Episoadele acestea noi nu le uităm”, povestește dr. Ionuț Mihoci. 

„Toate cazurile din terapie intensivă te marchează” 

În terapie intensivă, nu există un caz mai grav decât altul. Te marchează toate dacă ai suflet și empatizezi cu copiii. „Nu cred că un caz este mai impresionant decât altul. Fiecare are problemele lui, fiecare suferă în felul lui și empatizez cu fiecare dintre ei. Pentru fiecare bebeluș sunt empatic, chiar dacă are doar un eritem alergic. Am trăit și lucruri rele, care m-au marcat, dar încerc să mi le aduc aminte doar pe cele bune, care mă ajută să merg mai departe”, mărturisește medicul neonatolog. 

„Cred foarte mult că există Cineva acolo, Sus, care ne veghează ca să putem să tratăm copiii și să-i ajutăm în viața asta pe care unii nu au început-o chiar cu dreptul”. 

Dr. Ionuț Mihoci, medic specialist neonatolog, Spitalul Regina Maria Băneasa 

De empatie trebuie să dea dovadă și cu părinții bebelușilor, iar lucrul acesta este o provocare de multe ori. Relația cu părinții se creează mult mai greu decât cea cu bebelușii, pentru că „au impresia uneori că din cauza noastră li se întâmplă probleme cu copilul. Această relație este dificil de stabilit la început, dar ea se construiește treptat, din momentul în care încep să înțeleagă ce problemă are bebelușul și când ne văd că ne zbatem să-l salvăm”, spune dr. Mihoci. 

Dr. Mihoci, alături de dr. Dana Zaciu, șefa secției de terapie intensivă, de micuțul Ion, care a stat patru luni la terapie intensivă, și de mama acestuia.

Să dai părinților vestea că bebelușul lor nu a pășit cu dreptul în viață este încă unul dintre lucrurile dificile care cad în sarcina medicului neonatolog. Apoi, să le explici ce suferință are nou-născutul este încă o provocare. „Când sunt probleme mai grave, încerc să le explic părinților cât mai pe înțelesul lor. Experiența anilor anteriori m-a învățat că termenii medicali pot fi greu de înțeles într-o situație de criză. Să le explici termeni medicali precum detresă respiratorie poate fi dificil. Mereu încerc să fac asocieri între copii și adulți, între organismul lor și al nostru, pentru ca părinții să înțeleagă cât mai bine situația în care se află nou-născutul”, povestește dr. Ionuț Mihoci. 

“Copii care fac toată ziua scandal? […] Sună interesant.” 

Cea mai importantă calitate umană a unui neonatolog este să-i iubească pe cei mici. Doar astfel poate să empatizeze cu ei. „Dacă nu le înțelegi suferința și nu ești gata să lupți pentru ei, indiferent de suferința pe care o au, nu cred că poți răzbate”, crede dr. Mihoci. Copiii i-au plăcut dintotdeauna. În facultate, a avut mereu în gând să aleagă o specialitate care să implice copii. Inițial, a vrut pediatrie, dar stagiul parcurs în facultate nu l-a convins că este ceea ce își dorește. 

O colegă de an care a ales neonatologie la rezidențiat l-a convins că neonatologia i se potrivește perfect. „«Uite, neonatologia este cu copii mici și ție dintotdeauna ți-au plăcut cei mici. Cred că ar fi o treabă bună să vii și tu în echipă», mi-a spus atunci colega. Mai întâi, am întrebat-o ce face un neonatolog, pentru că nu știam foarte multe. Mi-a spus că trebuie să preia nou-născuții de la sala de nașteri. Când am auzit, am întrebat-o: «Copii care fac toată ziua scandal?», «Da!», mi-a răspuns. «Sună interesant. Hai să vedem!» Până la urmă, alegeam și pediatria dacă nu găseam o altă specializare cu copii. Nu mi-a plăcut chirurgia pediatrică, de exemplu. Nu cred că aș fi putut să-i tai atunci. Acum e altceva, privesc altfel lucrurile. Dacă e nevoie să le fac o procedură, o fac fără să stau pe gânduri, ca să-i salvez”, își amintește medicul neonatolog. 

Prima gardă, primele emoții 

Neonatologia i-a plăcut atât de mult, încât a avut curajul să facă prima gardă de linia a doua chiar din anul I de rezidențiat, și nu oriunde, ci într-o maternitate foarte mare din București, care gestionează cazuri dintre cele mai complicate. O performanță pentru un rezident în primul an, în condițiile în care cei mai mulți studenți la Medicină fac abia din anii III-IV gărzi de linia a doua. 

De prima gardă pe neonatologie își va aminti toată viața. Se întâmpla pe 24 decembrie, la Maternitatea Giulești, unde sunt îngrijiți și prematuri foarte mici.

„A fost foarte stresantă garda aceea, dar, în același timp, o experiență care m-a încurajat pentru viitor. Am reușit să fac aceste gărzi pentru că cineva mi-a acordat încredere, dar trebuie să mai ai și ceva încredere în tine și curaj. Aveam și linia 1 de gardă, dar te lăsau să te dai cu capul de pereți și abia după veneau și îți explicau că trebuia doar să apeși pe un buton, adică nu trebuia să mori de inimă rea. Îmi aduc aminte că tresăream la fiecare bipuit de monitor, de ventilator și de orice. Aveam «grupa mică» în grijă, care includea vreo patru pitici de 800-900 de grame, dar și «grupa mare»,- copii care depășeau 1,2 kilograme. Având «compania» aceasta foarte interesantă, eram cu ochii lipiți de ușa secției. Săracele asistente, cred că le-am stresat toată noaptea”, povestește amuzat acum dr. Ionuț Mihoci. 

Tot pe 24 decembrie, dar trei ani mai târziu, a început și colaborarea cu Spitalul Băneasa. După rezidențiat, a mai rămas o perioadă la Maternitatea Giulești, ca medic specialist, dar a ales apoi să lucreze în sistemul privat, într-o echipă tânără și foarte unită. Provocările au continuat și aici, fiindcă maternitatea privată gestionează și ea cazuri dintre cele mai complexe. Sărbătorile aici sunt rareori liniștite.

Pe 1 ianuarie 2019, anul a început în forță pentru doctorul Mihoci, cu o gardă în care a trebuit să reanimeze 5 copii în același timp. Erau cu toții internați la terapie intensivă când starea li s-a agravat simultan și aveau nevoie de mai mulți medici. „A trebuit să chem de acasă mai mulți colegi, dimineața devreme. Ne-au luat din pat, cum spunem noi. Nu aveam mâini să putem să-i reanimăm pe toți. Am fost 5 medici în total și tot atâtea asistente, dar i-am salvat pe toți”, își amintește dr. Mihoci. 

„Am contribuit la creșterea fiicei mai mult prin telefon” 

Bebelușii din terapie intensivă au o evoluție foarte imprevizibilă, iar Sărbătorile sunt ca orice alte zile normale de muncă pentru echipa de neonat. Se întâmplă uneori să aibă liniște de Crăciun și să aibă timp să mănânce împreună, dar se întâmplă mai des să apară urgențe și să-l „rateze” pe Moșul. 

„Nu prea ținem cont că sunt Sărbătorile. Au fost ani în care am avut gardă și de Crăciun, și de Revelion, și de Paște, și de 1 Mai. Nu am ratat absolut nimic. Am avut gărzi în care am chemat colegi de acasă. Și eu am fost chemat la nevoie, mai ales că locuiesc aproape de spital și ajung repede. Noi suntem on call permanent, chiar dacă suntem după o gardă. Când colegii au nevoie, venim. Așa facem toți. Știm unde locuiește fiecare și în câte minute ar putea să ajungă la spital. Eu stau la 10 minute de spital și sunt al doilea disponibil ca distanță”, spune medicul neonatolog. 

Anastasia s-a obișnuit cu lipsa tatălui de acasă chiar și în zilele importante, cum este Crăciunul. „Probabil că, fiind mică, nu realizează încă foarte tare. Când vine Moșul, știe că tati nu îl prinde. Nu că l-ar fi prins în anii trecuți!”, completează dr. Mihoci. Absența tatălui a fost un stil de viață pentru Anastasia, iar comunicarea prin telefon este obișnuință pentru ea. Știe că, atunci când este de gardă, tatăl ei se duce la „bebe mici”, dar nu-i reproșează că petrece mai puțin timp cu ea. Când i se face dor de ea, tatăl îi privește portretul pe care și l-a tatuat pe braț când cea mică avea 3 ani.

Anastasia, fetița medicului Ionuț Mihoci, al cărei portret este tatuat pe mâna stângă a tatălui, îi cere frecvent tatălui să-i arate, pe video, bebelușii de care are grijă.

„Am contribuit la creșterea ei mai mult prin telefon sau după gărzi. Dar am putut să o iau să vadă bebelușii când se putea. Prima dată am luat-o pe secție la un an și câteva luni. Îi plac foarte mult copiii și poate că datorită acestui lucru nu este geloasă pe bebeluși. Nu am simțit niciodată gelozie la ea. Acum, când mă sună și știe că sunt de gardă, mă întreabă dacă am timp. Eu deja știu ce urmează: vrea să-i arăt copiii din secție. Dacă am timp, îi arăt unul, de obicei pe primul de la ușă și fug în sală, la treabă. Este fascinată de ei. Îi arăt și fotografii cu bebeluși primite pe telefon. De Paște și de Crăciun facem ședințe foto la spital cu toți copiii din secție și este fascinată de cât de mulți copii am în grijă”, mai povestește medicul neonatolog. 

Cea mai mare recompensă ca medic neonatolog 

În ultimele luni, aproape că nu a avut gardă fără cel puțin 20 de nașteri. Au fost gărzi în care abia dacă a reușit să bea un pahar cu apă și în fiecare zi a avut câte un caz care l-a marcat. 

„Au fost copii care nu păreau că au vreo șansă de viață, dar nu ne-am lăsat. Ne-am zbătut și am muncit cu ei până i-am salvat. Cred că toți avem cea mai mare satisfacție când îi vezi că sunt foarte prăbușiți, dar tragi cu ei, lupți cu ei multe ore de gardă, multe săptămâni sau chiar luni. Când le dai părinților copilul pe care și l-au dorit de atâta timp și îl vezi că pleacă acasă într-o scoică… asta este cea mai mare satisfacție. Când le pui părinților copilul în brațe și le spui că pot să plece acasă, toată lumea șterge cu buretele ce a fost și pleacă fericită acasă. Pentru mine, asta este cea mai mare recompensă ca medic neonatolog”, conchide dr. Ionuț Mihoci. 

 Neonatologul Ionuț Mihoci, în imagini: 

Îi poți cunoaște pe toți medicii neonatologi de la maternitatea Regina Maria Băneasa accesând linkurile următoare:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa