Să ofere părinților în brațe un bebeluș de nota 10 este cea mai mare bucurie pentru un medic neonatolog. De partea cealaltă, cea mai mare mâhnire este să le dea părinților vestea că bebelușul lor are probleme de sănătate. Medicul neonatolog Cristina Ioniță (Năfureanu) s-a aflat în ambele ipostaze și consideră că experiența a ajutat-o să înțeleagă mai bine ce înseamnă să fii părinte de copil care necesită îngrijire medicală într-o secție de terapie intensivă.
Când treci de cealaltă parte a „baricadei”, de la medic la părinte de nou-născut ajuns în terapie intensivă, experiența este cu totul diferită. Oricât de empatic ai fi fost înainte ca medic, un astfel de eveniment îți schimbă perspectiva, ne-a povestit dr. Cristina Ioniță (Năfureanu), medic specialist neonatolog la Maternitatea din cadrul Spitalului Băneasa din București. Devenită recent mamă pentru prima dată, medicul neonatolog a trecut prin emoțiile părinților cu copii ajunși în terapie intensivă după naștere.
„Mă consideram destul de empatică și până acum cu părinții, dar cred că îi înțeleg ceva mai bine după această experiență. Fetița mea, Ilinca, a avut un scurt parcurs în terapie intensivă, așa încât pot spune acum că am gustat «amarul» de a fi părinte de copil în terapie intensivă. De cealaltă parte a baricadei, am văzut diferit experiența. Deși știam personalul medical foarte bine, eram într-un tunel: eu către copilul meu și atât. Auzeam în jur că lumea mă felicita pentru nașterea ei, dar tot ce îmi doream eu era să ajung lângă pui. Nu vreau să subliniez faptul că un medic neonatolog nu este desăvârșit până nu este și părinte, pentru că nu cred asta. Sunt multe alte atuuri pe care un neonatolog le poate avea: compasiunea pentru copii, sa fie un extraordinar profesionist, empatia față de părinți. Totuși, ceva a schimbat în mine această experiență”, spune dr. Cristina Ioniță (Năfureanu).
Cred că experiența personală cu terapia intensivă neonatală m-a ajutat să înțeleg ceva mai bine mamele, părinții. Acum, pot să înțeleg mai mult din perspectiva unui om care a avut o durere și a trecut printr-o experiență personală neplăcută.
Dr. Cristina Ioniță (Năfureanu), medic specialist neonatolog, Maternitatea din cadrul Spitalului Băneasa din București
„O suferință pe care nu am cum să o descriu în cuvinte”
Ilinca este unul dintre copiii cu o poveste de succes, care s-au făcut bine și au ajuns acasă, alături de părinți. „Sunt multe cazuri de care m-am apropiat și pot să vorbesc despre foarte mulți dintre ei. Le-am reținut prenumele, numele de familie, pe unde au ajuns din punct de vedere al realizărilor. Pot să-mi amintesc ultimele poze și filmulețe pe care le-am văzut cu ei, trimise de părinți”, povestește medicul neonatolog.
Unul dintre aceste cazuri fericite este al lui Ștefănuț, care are acum aproape 3 ani. Era foarte micuț la naștere și a avut un parcurs dificil, cu multe recăderi nefericite. S-a născut într-o perioadă în care dr. Ioniță (Năfureanu) avea multe gărzi și l-a urmărit foarte mult în terapie intensivă. Aproape trei luni a stat în spital până să ajungă sănătos, acasă. „În continuare mă emoționez când îi văd degetele în poze, pentru că îmi amintesc cât de mici erau. Îmi amintesc de câte ori l-am intubat și prin câte momente-limită a trecut pentru a supraviețui. Părinții lui au fost foarte implicați și au avut un optimism care ne-a ajutat și pe noi, echipa medicală. Mama lui Ștefănuț se gândea să scrie o carte suport pentru părinții de terapie intensivă neonatală”, spune neonatologul.
Și mama Kosmeliei a anunțat-o de curând că și-a propus să lanseze un site de suport pentru părinții de prematuri care trec prin terapie intensivă. „Am aplaudat faptul că a reușit să-și găsească un bine mai mare decât acela de a îngriji un copil fost prematur, și anume să «îngrijească» părinți de copii prematuri. Aceștia au nevoie de suport, pentru că experiența terapiei intensive cu nou-născutul poate fi traumatizantă. Ea aduce o suferință pe care nu am cum să o descriu în cuvinte, dar ceea ce știu este că părinților le-ar fi mai ușor dacă ar avea parte de mai multă înțelegere, de timp și de compasiune din partea celor din jur”, crede medicul Cristina Ioniță (Năfureanu).
Efortul de a salva nou-născuții nu este niciodată individual
Întreaga echipă de terapie intensivă neonatală își aduce contribuția la realizările despre care ne povestește. Medicii se succed în gărzi și fiecare dintre ei cunoaște toți bebelușii din secție, cu atât mai mult pe cei din terapie intensivă, chiar dacă nu este direct responsabil pentru toți. Fără acest efort comun, succesul ar fi mult mai mic.
„Se întâmplă ca unii bebeluși să nu aibă o evoluție fericită, dar, la un moment dat, cineva din echipă vine cu o idee, cu o sclipire de moment care poate că nu are legătură cu logica sau vine cu mai multă energie și cu o atitudine optimistă și facem un pas în plus în recuperarea bebelușului. De aceea ne ajută atât de mult munca în echipă. Dacă ar fi mereu aceiași ochi pe nou-născuți, aceeași pereche de emisfere cerebrale, poate că lucrurile nu ar funcționa la fel de bine. În situațiile mai dificile, când avem un minimum de îndoială, ne consultăm direct și găsim împreună soluții”, crede dr. Cristina Ioniță (Năfureanu).
Reușim să facem o echipă și împreună am găsit soluții la situații dificile, pe care nu ne așteptam să le rezolvăm. Spunem la naștere despre un copil că nu are șanse, iar peste o vreme, primim poze cu copilul care arată minunat, spunând la grădiniță verzi și uscate.
Dr. Cristina Ioniță (Năfureanu), medic specialist neonatolog, la Spitalul Regina Maria Băneasa din București
„Îmi plac procentele mici”
Din fericire, nou-născuții care au nevoie de terapie intensivă sunt puțini. Raportat la numărul de nașteri, doar 10% dintre bebeluși au nevoie de o intervenție specială din partea neonatologului și doar 1% ajung în terapie intensivă. „Mie, una, îmi plac procentele mici. Chiar dacă nou-născuții care au nevoie de noi pe termen lung, de neonatologi, nu sunt mulți, pentru un copil ca Ștefănuț sau pentru altul precum Kosmelia e bine să fim aici”, spune dr. Cristina Ioniță (Năfureanu).
O experiență grea pentru mine a fost pierderea Anastasiei, o fetiță pe care o aveam de foarte multă vreme în grijă în spital. Am ținut legătura cu familia, ne mai scriem din când în când.
Dr. Cristina Ioniță (Năfureanu), medic specialist neonatolog, la Spitalul Regina Maria Băneasa din București
Poveștile de succes sunt multe, dar printre ele există și unele triste. Momente de cumpănă pentru un neonatolog sunt cele în care bebelușii pierd lupta cu viața și niciun medic nu este ocolit de ele.
„Îmi este foarte greu să mă gândesc la o poveste de succes fără să mă gândesc și la ceilalți care au pierdut lupta cu viața. Îi am în amintire și pe bebelușii pe care i-am pierdut. Am în minte și situații fericite, dar și nefericite. O experiență grea pentru mine a fost pierderea Anastasiei, o fetiță pe care o aveam de foarte multă vreme în grijă în spital. Am ținut legătura cu familia, ne mai scriem din când în când. Acela a fost un moment în care m-am întrebat de ce trecem prin aceste experiențe. Tot eu îmi răspund apoi: pentru copiii precum Ștefănuț sau Kosmelia, care au o altă șansă la viață. Cu cei care au învins până la capăt ținem legătura, iar pe ceilalți îi avem în continuare în suflet, amintirea lor rămâne mereu cu noi”, povestește neonatologul.
Când am trecut prin situații-limită cu bebeluși care aveau complicații grave, s-a întâmplat să plângem, acasă sau în camera de gardă, ascunși – pentru că nici copilul, nici mama nu trebuie să primească starea noastră. Suntem cu toții oameni și emoțiile sunt, uneori, foarte puternice.
Dr. Cristina Ioniță (Năfureanu), medic specialist neonatolog, la Spitalul Regina Maria Băneasa din București
Experiența din Cracovia
Să devină medic pentru copii și-a propus din primii ani ai copilăriei. Experiența plăcută cu medicul pediatru al familiei și copiii numeroși pe care i-a avut în preajmă dintotdeauna au convins-o că trebuie să fie o profesie foarte interesantă. „Pediatrul meu era mai degrabă un prieten al familiei decât un medic rigid. Noi suntem 5 frați și era tot timpul în preajma noastră. Mama a lucrat cu copii, a fost îngrijitoare la o creșă, iar eu am avut mulți copii în jur, așa încât eram hotărâtă să devin medic pentru cei mici”, își amintește dr. Cristina Ioniță (Năfureanu).
Sigur că nu se gândea atunci la neonatologie, ci la pediatrie, care se ocupă de îngrijirea copiilor de la 0 la 18 ani. În facultate, a descoperit că-i plac cei mai micuți pacienți, nou-născuții. „Copiii mai mari de 8-9 ani încep atunci să mintă și să influențeze cumva dialogul cu pediatrul. Mi-am spus că îi prefer pe cei micuți, care sunt foarte sinceri”, mărturisește medicul.
Momentul decisiv în alegerea specialității de neonatologie a venit în anul IV de facultate, când a avut șansa de a face un stagiu de o lună în Cracovia, Polonia, pe o secție de neonatologie. Spitalul de acolo avea o colaborare cu SUA și secția de terapie intensivă de acolo era foarte performantă. Atunci a avut pentru prima dată contact cu nou-născuții. „Atunci mi-am pus pentru prima dată stetoscopul către o inimioară atât de mică. Și acum mă emoționez când mă gândesc la începuturi. A fost minunat!”, povestește neonatologul.
O întâmplare din timpul acelui stagiu a convins-o că salvarea nou-născuților îi va aduce împlinirea cea mai mare în viață. După 10 zile de stagiu, a venit în vizită la spital o familie cu două fetițe gemene: una care alerga pe lângă părinți, iar cealaltă le stătea în brațe. Au venit cu un tort aniversar, iar după ce au plecat, personalul medical i-a povestit că ambele fetițe au ajuns în terapie intensivă după naștere, dar au avut o evoluție spectaculoasă.
„Imaginea lor m-a marcat. Amândouă aveau un chip angelic. Istoricul lor medical era zguduitor. Au avut hemoragie intracraniană de gradul 3-4, pentru care prognosticul este rezervat. Acum, sigur că și noi avem succesele noastre cu copii care au trecut prin asemenea probleme grave, dar, la momentul respectiv, am fost impresionată de acea familie frumoasă, cu două fetițe angelice”, își amintește dr. Cristina Ioniță (Năfureanu).
„Am învățat să mângâi cu privirea un copil”
În România, a interacționat cu cei mici mai întâi la Spitalul de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, unde a cerut permisiunea să meargă în secția de terapie intensivă post-chirurgicală pentru nou-născuți. Aici avea să-și găsească un mentor: dr. Laura Carasava, un medic pediatru care i-a călăuzit ulterior parcursul profesional. „Am învățat de la dânsa să mângâi cu privirea un copil sau o mamă. Nu știu cum să exprim altfel. Aceasta este imaginea pe care o am și pe care am apreciat-o foarte mult la doamna doctor. M-a învățat perspectiva umană în raport cu copiii și cu părinții lor. Energia pe care o am în momentul în care pun mâinile pe copil ca să-l examinez și să-l îngrijesc este foarte importantă”, spune medicul.
Stagiul de neonatologie din perioada rezidențiatului l-a urmat în trei maternități bucureștene: Spitalul Filantropia, Spitalul Universitar și Maternitatea Polizu. La Filantropia a văzut primii prematuri foarte mici, de circa 500 de grame, născuți la numai 24 de săptămâni de sarcină. Aici a urmat cea mai importantă parte a formării, atât ca timp, cât și ca experiență în terapie intensivă neonatală.
„Mi-a plăcut foarte mult la Spitalul Filantropia. Atunci am asistat la prima naștere și am preluat primul meu copil de la sală. Îmi aduc aminte toată conversația de la sală și tot ce discutau oamenii din jur. S-a întâmplat să fie a cincea fetiță a familiei respective, așa cum sunt și eu, iar asta m-a impresionat. Am urmărit-o ulterior până a plecat din spital. A stat doar două zile și s-a născut fără probleme, dar mă duceam mereu la mamă să văd dacă e bine”, își amintește acum amuzată.
Când a ales să colaboreze în sistemul privat, la Spitalul Băneasa, s-a gândit că această nouă experiență ar putea să-i îmbunătățească dezvoltarea profesională. Se întâmpla în 2013, pe când era anul II de rezidențiat. În anul III, a decis că trebuie să facă permanentă colaborarea, fiindcă toate argumentele duceau către această alegere. Aici a regăsit toate dotările și terapiile pe care le avea spitalul din Cracovia. „Sunt într-un spital în care există cele mai noi terapii, de la oxid nitric și până la celule stem, pregătite pentru situații rare, speciale. Toate materialele sunt la dispoziția noastră și acesta era un lucru extraordinar pentru mine atunci”, spune medicul neonatolog.
Apoi, i-a plăcut și abordarea diferită a pacientului în sistemul privat. „Când am ajuns aici, eram «nevorbită» cu pacienții. Nu știam să comunic informații. Mi s-a părut că este un spațiu în care am șansa să vorbesc mai mult cu familiile, și nu pentru că aveam mai mult timp, nici pe departe. Nivelul de muncă este mult mai ridicat decât în unele maternități în care am mai lucrat, dar comunicarea cu părinții este cu totul diferită, mult mai bună”, potrivit medicului.
„Spitalul este parte din familia mea”
Neonatologia a fost, fără dubii, cea mai potrivită alegere, spune medicul Cristina Ioniță (Năfureanu). Experiențele cu cei mici sunt atât de frumoase, încât nu ar putea sa mai trateze alți pacienți. Să devină medic pentru adulți i-ar fi imposibil. „Recent, am urmat un curs de perfecționare în ecografie generală și a trebuit să aplic pe adult. Mi-a fost extraordinar de dificil. Nu puteam să concep cum un medic putea pune mâna pe un abdomen de cateva ori mai mare decât al unui bebeluș. Și să conversezi cu un adult mi se pare cu totul altă poveste”, mărturisește medicul.
A fost o perioadă, în timpul rezidențiatului, când făcea gărzi în trei spitale diferite. Au fost Sărbători pe care nu le-a simțit ca zile speciale, fiindcă le-a petrecut în spital. Multă vreme, părinții și frații săi nu au înțeles de ce este atât de implicată. „Când plec de la spital, nu mă deconectez total, dar nu cred că este un lucru rău să fii conectat la ceea ce se întâmplă pe secție, din punctul meu de vedere. Neonatologia este o specialitate care implică foarte multe gărzi și foarte mult timp petrecut în spital. Spitalul este parte din familia mea și am simțit asta și la nivel personal, când am născut. Medicii, în general, nu pot să aibă concedii în care să pună stop pentru o lună vieții profesionale”, conchide dr. Cristina Ioniță (Năfureanu).
Neonatologul Cristina Ioniță (Năfureanu), în imagini:
Îi poți cunoaște pe toți medicii neonatologi de la maternitatea Regina Maria Băneasa accesând linkurile următoare:
- Dr. Dana Zaciu, medicul neonatolog în mâinile căruia ajung cele mai complicate cazuri de nou-născuti: „Acordăm o șansă bebelușilor când nimeni nu o mai face”
- Dr. Mihaela Scheiner, neonatolog cu peste 30 de ani experiență: „Momentul zero al vieții unui om e în palma noastră”
- Dr. Ionuț Mihoci, medic neonatolog: „Tot ce îmi doresc este să le dau acasă părinților un copil sănătos”
- Dr. Alina Ilici, neonatolog: „Bebelușii au o capacitate de recuperare spectaculoasă, ajutați de terapii inovatoare, aplicate curajos”
- Dr. Cristian Palade, neonatolog: „Am ajuns să salvăm bebeluși cu o greutate de numai 500 de grame, fără să rămână cu dizabilități”
- Dr. Cătălina Iordan, neonatolog: „Luptăm alături de copii secundă de secundă, minut de minut”
- Dr. Mihaela Apostoae: „Neonatologia înseamnă mult mai mult decât Apgar 10, flori, baloane și magie”
- Dr. Diana Damian: „Terapia intensivă neonatală din Regina Maria a ajuns la performanțele celei care se practică în țările dezvoltate”
- Dr. Nicoleta Asurdoaei-Mălin, neonatolog: „Îmi place să fiu acolo unde viața începe de mai multe ori pe zi”
- Dr. Alexandra Ulmeanu, cel mai tânăr neonatolog de la Spitalul Regina Maria Băneasa: „Este un sentiment extraordinar când reușești să echilibrezi un nou-născut ce nu pare să aibă șanse”