Proiect de educație la naștere susținut de

Dr. Alexandra Ulmeanu, cel mai tânăr neonatolog de la Spitalul Regina Maria Băneasa: „Este un sentiment extraordinar când reușești să echilibrezi un nou-născut ce nu pare să aibă șanse”

Cele mai grele momente sunt cele în care trebuie să reanimezi un nou născut sub ochii mamei, fără a avea timp să-i explici ce se întâmplă.

Oana Antonescu, redactor
neonatolog cu un prematur
Să vezi cum un nou născut cu șanse minime se face bine și pleacă acasă este o bucurie de nedescris.

    Neonatologia înseamnă mai mult decât povești frumoase de la nașteri, cu bebeluși sănătoși și părinți fericiți. Înseamnă și cazuri grave, gărzi multe și frământări pe care medicii le aduc zi de zi în propria casă. Însă, când îți iubești profesia, nimic nu pare dificil și nimic nu te doboară, ne-a mărturisit cel mai tânăr medic din echipa de neonatologie a Spitalului Regina Maria Băneasa, dr. Alexandra Ulmeanu.

    „Ca să poți face această profesie cu plăcere, trebuie să o iubești, trebuie să ți-o dorești. Eu mi-am dorit-o foarte mult și am convingerea că neonatologia mi se potrivește mănușa”, spune dr. Alexandra Ulmeanu, medic specialist în neonatologie.

    La 33 de ani, dr. Ulmeanu este cel mai tânăr doctor din echipa de neonatologie a Spitalului Băneasa din București, dar are ani mulți de experiență în spital. Lucrează aici încă din timpul facultății și a continuat în cei 5 ani de rezidențiat parcurși la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București. În toți acești ani, echipa de neonatologie alături de care s-a specializat i-a devenit familie. „Am văzut ce cazuri gestionau și ce lucruri mărețe făceau. Îi admiram foarte mult ca echipă și îi admir foarte mult și acum. Sunt extraordinari, m-au primit cu brațele deschise. Am ales neonatologia și datorită lor”, spune dr. Alexandra Ulmeanu.

    „Nu îmi doream altceva decât Medicina”

    Mai întâi, a fost vocația. Medicina a fost prima și singura opțiune pe care a avut-o ]n minte în liceu. Și-a dorit atât de tare să ajungă doctor, încât nici nu a luat în calcul o altă variantă de facultate. În vreme ce colegii de liceu se înscriau la două facultăți ca să aibă un plan de rezervă, dr. Alexandra Ulmeanu a mizat pe singura sa pasiune. Dacă nu promova examenul, nu avea nicio alternativă. „Nu îmi doream altceva. Mi-am dorit foarte mult să fac ceva care să conteze. Acesta este motivul pentru care am decis să urmez Facultatea de Medicină”, ne-a povestit medicul neonatolog.

    Admiterea nu i-a adus emoții, iar Facultatea de Medicină nu este deloc grea când îți dorești atât de mult să devii medic. „Am avut colegi care nu au promovat, care și-au dat seama pe parcurs că nu-i pasionează Medicina sau că nu fac față. Din punctul acesta de vedere, pentru mine a fost foarte ușor să ajung până la sfârșit”, mărturisește dr. Alexandra Ulmeanu.

    Când a dat admiterea, nu s-a gândit la o specialitate anume. „Nu am vrut să-mi fac planuri de acasă, pentru știam foarte bine că te poți răzgândi pe parcursul anilor. Așteptam să văd exact ce poate să-mi ofere pe de-a-ntregul”, își amintește.

    La neonatologie nu s-a gândit din primii ani, iar în facultate nu și-a putut face o idee despre ce înseamnă această specialitate, mai mult decât să îngrijești bebeluși sănătoși, cu părinți fericiți. Abia la colegii de la Regina Maria a descoperit ce presupune îngrijirea unui prematur și ce se întâmplă într-o secție de terapie intensivă neonatală. „Am descoperit că neonatologia mi se potrivește “mănușă”. Îmi place foarte mult și mă bucur că am făcut această alegere”, spune medicul.

    „Este un sentiment extraordinar când un nou-născut nu pare să aibă șanse în primele ore de viață și reușești să-l echilibrezi, iar după o vreme pleacă acasă în stare foarte bună.”

    Dr. Alexandra Ulmeanu, medic specialist neonatolog la Spitalul Regina Maria Băneasa din București

    Comunicarea cu micii pacienți, o artă

    La început de drum, unii neonatologi sunt poate mai “timizi” cu nou-născuții, mai ales cu cei micuți, născuți înainte de termen. Pentru medicul Alexandra Ulmeanu, să-i țină în brațe a venit ca un gest natural și fără emoții, fiindcă avea deja experiență. „Primul nou-născut nu l-am ținut în brațe la spital, ci acasă. Am o mătușă apropiată de vârstă cu mine care a născut și am fost încă de la început acolo. Am făcut parte din copilăria verișoarei mele și, pentru mine, a venit mai ușor. Mie nu mi-a fost greu cu nou-născuții având în urmă această mică experiență. Știam cum să manevrez un copil și să nu-mi fie teamă”, își amintește medicul neonatolog.

    După primul contact cu Neonatologia, și-a dat seama că aceasta este calea pe care vrea să meargă.

    Neonatologia nu este o specialitate ca toate celelalte, în care medicul are posibilitatea să comunice verbal cu pacienții săi. Micii pacienți au însă căile lor de a „spune” când au o suferință, iar arta neonatologului este să le descifreze limbajul. Grimase, mișcări ale corpului, culori ale pielii – la toate acestea trebuie să privească atent un neonatolog bun. Sunt detalii pe care le înveți mai puțin din cărți și mai mult din experiența practică, în orele lungi petrecute în preajma micilor pacienți.

    „Am propriile repere după care mă ghidez. Cea mai importantă pentru mine este mimica facială. Îmi dau seama după grimase dacă nou-născutul este bine sau dacă suferă, dacă are o durere. Sunt și anumite sunete ale lui care ne oferă repere. Există un plâns pentru foame, un altul pentru durere”, potrivit medicului neonatolog.

    Alexandru, imboldul de a merge mai departe

    Era încă la început de drum când o întâmplare i-a întărit convingerea că neonatologia este ceea ce trebuie să facă și i-a dat puterea să meargă mai departe. „Copilul meu de suflet din terapie intensivă”, cum îl numește acum, Alexandru s-a născut la termen, dar a avut o complicație care a necesitat multă vreme ventilație și medicație costisitoare.

    Capacitatea de vindecare a nou- născuților este uimitoare.

    „Mi-au plăcut foarte mult atunci și părinții lui Alexandru, o familie unită cum rar vezi în secțiile de terapie intensivă. În situații critice, cum sunt cele cu nou-născutul, e normal să clachezi, dar ei erau un sprijin atât unul pentru celălalt, cât și pentru noi, medicii din jurul lui Alexandru. Au avut foarte multă încredere în noi și ne-au arătat acest lucru. Singurul lucru care i-a interesat a fost ca bebelușul lor să fie bine, iar noi am putut să ne facem treaba până la capăt”, povestește dr. Ulmeanu.

    Alexandru a împlinit 3 ani în martie 2020 și își vizitează periodic medicii care i-au oferit șansa la viață. „Continuăm să discutăm, părinții ne trimit poze cu el. E fascinant pentru mine să văd poze cu el, acum. Amintindu-mi de ce a fost în urmă, este un caz impresionant pentru mine. A venit la începutul drumului meu în neonatologie și mi-a dat putere că asta e ce trebuie să fac”, ne-a povestit medicul.

    Ca Alexandru sunt mulți copii care se nasc cu probleme grave de sănătate, dar se vindecă surprinzător de bine, adesea mult peste așteptările medicilor care-i îngrijesc.

    „Este impresionantă capacitatea de vindecare a nou-născuților. Vezi niște imagini ecografice sau radiografii pulmonare care arată leziuni grave. Dacă le interpretezi «ca la carte», realizezi că sunt leziuni de ultimul grad și te gândești că acel copil va rămâne cu sechele. Îl vezi însă peste o vreme că s-a recuperat extraordinar de bine, că merge foarte bine și vorbește foarte bine. Au fost nou-născuți cărora nu le-aș fi dat dat mari șanse de supraviețuire, dar ei s-au recuperat de la o zi la alta și au plecat acasă fără probleme. Este uimitor și pentru noi. Corpul uman ne arată că el știe mai bine ce are de făcut”, este de părere dr. Alexandra Ulmeanu.

    Experiența cu propriii copii

    Când a născut-o pe Lara, fiica sa acum în vârstă de 7 ani și jumătate, medicul neonatolog doar ce terminase facultatea. Cunoștea bine echipa de la Regina Maria, dar nu intrase încă în secția de neonatologie și nu văzuse cazurile cu care se confruntă medicii. Sarcina a decurs bine, iar nașterea a fost fără emoții. Știa de la ecografii că nu sunt probleme cu Lara și nu s-a gândit că ar putea fi ceva în neregulă.

    Lucrurile au stat diferit la nașterea lui Ezra, băiețelul său care a împlinit 2 ani în martie 2021. Nu doar că lucra de mulți ani în secția de terapie intensivă neonatală, dar a făcut gărzi la spital până în ultima săptămână de sarcină. Pe toată durata sarcinii, a văzut cazuri dificile și, involuntar, s-a gândit că lucrurile ar putea să nu decurgă bine nici în cazul lui Ezra.

    „La nașterea Larei nu știam atât de multe lucruri, eram mai… necunoscătoare. În schimb, cu Ezra mi-a fost puțin mai teamă până l-am văzut. Având experiență pe secția de terapie intensivă neonatală, știam că oricând pot să apară probleme cu bebelușul. M-am temut că poate să aibă o adaptare mai grea la viața extrauterină, mai ales că era băiat și noi știm că băieții nu se adaptează la fel de bine ca fetele. Am avut paciente investigate foarte bine în sarcină și, totuși, bebelușii lor au fost diagnosticați ulterior cu câte un sindrom care nu a putut fi văzut până la naștere. În plus, nimeni nu știe cum se adaptează un nou-născut până nu îl vezi, în primele ore. Când l-am născut pe Ezra, mi-am dat seama după plâns că este în regulă și m-am liniștit”, își amintește medicul neonatolog.

    Emoțiile primei întâlniri cu bebelușul nu au ocolit-o, iar experiența de mamă a adus-o mai aproape de pacientele sale. „Mă emoționează foarte tare prima întâlnire a mamelor cu bebelușii lor. Mă emoționează felul în care o mamă își privește copilul și chiar îmi dau lacrimile. Trec experiența lor prin experiența mea de mamă”, mărturisește medicul neonatolog.

    Să fii și mamă și medic implicat este o mare provocare.

    Cele mai grele sunt momentele în care trebuie să reanimeze un nou-născut cu probleme și știe că mama lui este alături și privește, dar nu are timp să-i explice ce se întâmplă. „Este dureros să vadă că tu reanimezi copilul și ea poate că nu înțelege ce se întâmplă, dar nu poți oferi explicații în acel moment, pentru că trebuie să te ocupi de copil. Acelea mi se par momente cu multă presiune și mă gândesc cu durere că puteam să fiu și eu în situația acelei mame”, spune dr. Ulmeanu.

    „Ca să poți face această profesie cu plăcere, trebuie să ți-o dorești”

    Să fii mamă și medic implicat în același timp poate fi o mare provocare, dar nimic nu pare greu când îți faci profesia cu pasiune, crede medicul Alexandra Ulmeanu. „Îmi place ce fac și chiar nu simt că este greu. Este adevărat că sunt obosită uneori, pentru că nu recuperez somnul. Am avut gardă ieri, de exemplu, și nu am apucat să dorm când am ajuns acasă, pentru că am stat cu cei mici. Sunt în urmă cu multe ore de somn, dar îmi găsesc un echilibru, în cele din urmă”, spune medicul.

    La numai trei săptămâni de la nașterea lui Ezra, dr. Ulmeanu a reluat gărzile, iar la spital a revenit la program normal imediat ce a încheiat concediul medical postnatal. „Nu am putut să stau deoparte, nu am vrut să pierd nimic”, mărturisește. „ Am avut ajutor din partea mamei mele și am profitat de el pentru a reveni la spital”.

    Inevitabil, aduce și acasă problemele cu care se confruntă la spital. Le povestește soțului și mamei despre cazurile grele care apar uneori. „Știu că lor nu le face neapărat plăcere să audă toate detaliile, cu lux de amănunte (râde), dar să discuți cu apropiații despre problemele tale consider că este o modalitate sănătoasă de a te descărca”, spune dr. Ulmeanu.

    Lara s-a obișnuit cu ideea că mama are gărzi multe și planifică activități împreună în funcție de programul său. Știe că mama este înconjurată de alți copii la serviciu și nu este geloasă, ba chiar ar vrea să o ajute. „Lara este un copil foarte înțelegător. De câteva luni, îmi spune că vrea să se facă doctoriță ca să mă ajute și ea la spital. Mi-a spus, însă, că vine doar ca să stea cu bebelușii, nu să facă altceva (râde)”, povestește medicul.

    I-ar plăcea ca Lara să-i calce pe urme, dar numai dacă simte că aceasta este calea ei. „Ca să poți face această profesie cu plăcere, trebuie să ți-o dorești, nu să te împingă cineva de la spate. Îmi doresc să o aleagă pentru că și-o dorește, așa cum mi-am dorit-o și eu. Mi-ar plăcea să fie medic dacă i-ar face ei plăcere, dacă ar iubi ceea ce face. Nu aș vrea să trăiască cu impresia că face o profesie care nu o definește ca om. Altfel, în timp, ea poate să devină o corvoadă”, conchide dr. Ulmeanu.

    Neonatologul Alexandra Ulmeanu, în imagini:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa