Florentina Staicu a fost înconjurată toată viața de copii, mai mici sau mai mari, și nu își poate imagina o carieră construită altfel decât în jurul lor. A ajuns în secția de Neonatologie din întâmplare, dar odată ce a descoperit bucuria pe care i-o oferă îngrijirea nou-născuților, a simțit că acela este locul care i se potrivește. Și asta chiar dacă multe cadre medicale fug de Terapia Intensivă Neonatală (TIN), un loc care, în multe situații, te poate doborî emotional. Aici ajung prematuri total nepregătiți pentru viața extrauterină și copii cu probleme severe, a căror existență atârnă de un fir de ață. Și tot aici se petrec uneori drame, sub privirile disperate ale mamelor împietrite de durere. Pentru Florentina Staicu, asistenta șefă a secției de TIN din cadrul maternității Regina Maria Băneasa, fiecare zi este o provocare și fiecare copil care pleacă sănătos acasă, uneori după luni întregi de spitalizare, este motiv de maximă satisfacție personală și profesională.
Secția de Terapie Intensivă Neonatală e locul pe care nicio mamă de nou-născut nu ar vrea să îl cunoască vreodată. Un loc zgomotos, cu incubatoare, aparate care piuie, cu alarme de diverse tipuri și monitoare conectate la cele mai firave trupuri, care abia se mai văd printre cabluri, furtunașe, perfuzii, branule, catetere. Sunt îngrijiți aici prematuri mai mari sau mai mici, dar și copii născuți la termen, cu probleme cunoscute din timpul sarcinii sau apărute imediat după naștere. Asistentele stau în permanență cu ochii pe ei, pentru că nici cele mai performante aparate nu arată suferința exactă a unui copil, nu-i descifrează plânsul sau oftatul și, mai ales, nu-l pot mângâia și consola.
„Un nou-născut este cea mai frumoasă făptură”
„O asistentă bună înțelege copilul după cum arată, cum plânge, cum se colorează. Este un limbaj non verbal pe care nu îl înveți în școală, ci în fața copilului. Înveți că plânge întru-un fel când îi e foame, în alt fel când are o durere și în altul când are probleme de respirație. Și mișcările sunt diferite. Chiar dacă el e conectat la monitoare, care arată cum respiră și cum bate inima, trebuie să identifici singură de ce plânge, ce problemă are și să știi exact momentul în care problema depășește atribuțiunile tale și e nevoie să chemi medicul”, explică Florentina Staicu.
A început să lucreze cu copiii la 20 de ani, când s-a angajat într-un centru de copii cu dizabilități din București. Ulterior, s-a mutat la maternitatea Giulești unde, timp de un an, a lucrat în secția copiilor abandonați. De acolo, a ajuns la Terapie Intensivă Neonatală, tot în maternitatea Giulești, loc în care a avut o revelație care a ghidat-o ulterior în întrega carieră: „Să lucrezi cu nou-născuți este fascinant, pentru că un copil nou-născut e cea mai frumoasă făptură pe care o poți vedea pe pământul acesta. Odată ce am descoperit acest domeniu, nu l-am mai putut părăsi!”
Cele mai vulnerabile mame
95% din ceea ce se întâmplă în această secție e o activitate frumoasă, spune ea. „Copiii ies de aici sănătoși, se duc acasă împreună cu părinții lor. Inclusiv prematurii pe care, în ultimii ani, îi salvăm la vârste din ce în ce mai mici”. Restul de 5% sunt experiențe grele care, dacă nu te doboară, te întăresc. „E o muncă pe care nu o poate face oricine, drept dovadă, multe asistente fug de o astfel de secție sau o părăsesc după o perioadă. E o activitate grea și responsabilitatea imensă, iar generațiile noi tind să fugă de această răspundere. Îți trebuie multă empatie și multă dragoste pentru copii, iar pe acestea le ai sau nu. Nu le poți învăța în școală, nu există cursuri pentru așa ceva”.
Multe dintre calitățile care definesc o asistentă bună țin, dincolo de pregătire, de felul ei de a fi, de educație și de disponibilitatea de a învăța și a da mai departe zi de zi, ceea ce știe. „Le datorez mult medicilor care mi-au fost alături la începutul carierei: șefului de secție de la Maternitatea Giulești- Dr. Ioan- Marin Dâmbeanu și doamnei doctor Mihaela Scheiner, cu care am venit de la Giulești la Regina Maria, ea fiind cea care a și format echipa de aici, condusă de un alt medic extraordinar, dna dr. Dana Zaciu. Este foarte important să lucrezi într-un mediu în care să poți evolua, cu o echipă de asistente cu care să împărtășești ceea ce știi și cu medici alături de care să simți că poți face lucruri minunate pentru copii și pentru părinții lor.
Când lucrezi la Terapie Intensivă Neonatală, nu doar nou-născuții cu probleme severe sunt greu de gestionat, ci și mamele lor, care traversează probabil cea mai dureroasă perioadă a vieții lor. Sunt speriate și neputincioase, au temeri total justificate și nu știu dacă vor putea părăsi maternitatea ținându-și copilul în brațe. „Cele mai dureroase momente sunt cele în care pierzi un copil, indiferent câte eforturi faci. Cele în care îi pui mamei în brațe un copil care nu mai e, și în care mama te întreabă: „De ce?”. Nu mai ești om în astfel de momente. Ce răspuns ai putea avea? Ce îi poți spune unei mame care te roagă să iei amprenta tălpiței copilului, ca amintire? În astfel de situații, ca să pot să trec peste, mă gândesc cât de greu trebuie să le fie părinților”.
17 noiembrie este Ziua Mondială a prematurității, o zi în care sărbătorim puterea nebănuită a micilor eroi, născuți înainte de termen, a părinților lor, care luptă cu iubire în fața incubatorului pentru a-și vedea copilul adus acasă, a fiecărui medic și asistentă care investește toate resursele pentru recuperarea acestor bebeluși. Le spunem tuturor: #EștiMaiPuternicDecâtCrezi!
Bucuria de a revedea foștii pacienți
La finalul unei zile de muncă, satisfacția se măsoară în cât de bine le e copiilor din secție. Dacă starea lor e mai bună decât în ziua precedentă, a fost o zi bună. Dacă au fost transferați în secția copiilor pregătiți să plece acasă, a fost o zi excelentă. „În astfel de zile, plec cu o energie bună de aici, nu simt nevoia de niciun fel de deconectare”. O satisfacție uriașă are și când revede, la distanță de ani de zile, copii care au avut probleme severe, dar au reușit să le depășească.
„L-am revăzut recent, cu mare bucurie, pe David, băiețelul care a stat la noi mai mult de trei luni, și pe care am reușit să îl externăm sănătos”. David s-a născut la 28 de săptămâni, a fost intubat timp de două luni și a făcut toate complicațiile posibile ale prematurității. În cele din urmă, a fost salvat cu ajutorul unei terapii inovatoare cu celule stem. Este unul dintre copiii care se întorc frecvent la maternitate, împreună cu părinții, pur și simplu pentru a mulțumi medicilor și asistentelor care l-au făcut bine. Născut în pandemie, când accesul în maternitate a fost restricționat, David a crescut sub ochii și în brațele medicilor și asistentelor, părinții văzându-l doar pe camera video. (Povestea lui David poate fi citită AICI)
Pentru personalul medical, impresionanți nu sunt doar copiii care luptă pentru viață, așa cum a făcut David, ci și părinții care își găsesc tăria de a trece prin situații disperate. „Sunt mame care gestionează foarte bine provocarea de a avea un copil în terapie intensivă. Care își propun să fie pozitive și reușesc. Care își propun să alăpteze după ce, mult timp, copilul a fost hrănit prin sondă. Și, cu ajutorul nostru, reușesc, pentru că cei mici nu își pierd instinctul de supt. Și mai sunt și acele mame care se dedică total recuperării copiilor lor sever afectați de prematuritate, care rămân cu probleme locomotorii și neurologice. Toate aceste cazuri mă impresionează și mă bucur când, după ani, revăd mamele și copiii lor, care au reușit să depășească perioada grea cu atât de mult optimism”.
Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm să îi cunoști pe neonatologii din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, accesând ACEASTĂ categorie și să le înțelegi meseria citind și următoarele articole:
- Echipa magică de la naștere. Cine sunt medicii care au grijă de tine și de copilul tău
- Ce întrebări trebuie să puneți neonatologului, primul medic din viața copilului
- Lupta pentru viață a micuțului Ion, care a stat patru luni la Terapie Intensivă Neonatală, la Spitalul Băneasa, și terapia inovatoare care i-a salvat viața
