Pentru unii, dorința de a avea copii se împlinește cât ai bate din palme. Pentru alții, e doar un vis frumos, umbrit de durere și frustrare, care pot dura ani de zile. Soluții există însă chiar și pentru cuplurile cu probleme grave de fertilitate, așa că mii de copii se nasc anual în România după ce părinții apelează la reproducerea umană asistată. În laboratoarele centrelor de fertilitate, muncesc oameni nevăzuți, care fac imposibilul posibil: prin proceduri minuțioase, ajută la crearea unei vieți.
Monica Dăscălescu este unul dintre primii embriologi din România, iar cu ajutorul ei a venit pe lume, în 1999, primul copil român născut în urma fertilizării in vitro (FIV) cu ajutorul unor embriologi români. În acea perioadă, se făcea FIV în Timișoara, dar cu ajutorul embriologilor germani. Laboratorul în care s-a desfășurat procedura, aflat la Spitalul Clinic de Obstetrică- Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu (Giulești), fusese pus la punct de singurii embriologi români din țară la acea vreme: Monica Dăscălescu și Diana Cocei. Ambele sunt acum embriologi seniori, acreditați ESHRE (Societatea Europeană de Reproducere Umană și Embriologie- cea mai prestigioasă instituție de profil), și activează la Centrul de Fertilitate și FIV Columna, parte a rețelei Regina Maria.
Șansa uluitoare care mi-a schimbat complet viața
„Faptul că am devenit embriolog a fost o șansă uluitoare pentru mine”, spune Monica Dăscălescu. „Aveam 40 de ani, lucram ca biolog la Institutul Cantacuzino de foarte mulți ani și simțeam deja că am ajuns la un nivel de plafonare profesională. Într-o zi, am primit un telefon, că domnul profesor Bogdan Marinescu e în căutare de biologi care să cunoască, printre altele, și embriologie, și să știe limba engleză pentru a se putea specializa în străinătate. Aceasta a fost șansa mea, venită destul de târziu, dar care mi-a schimbat complet viața din toate punctele de vedere”, mărturisește ea.
La ora actuală, Monica Dăscălescu a pierdut șirul copiilor concepuți cu ajutorul ei. Își amintește însă foarte bine entuziasmul primelor succese, înregistrate în 1999, la un an de la deschiderea laboratorului: George, urmat de gemenii unei mame din Corabia, județul Olt.
Fertilitatea, în continuă scădere. Tehnologia, tot mai avansată
Când Monica Dăscălescu înregistra primul FIV de succes la București, trecuseră deja 20 de ani de la nașterea lui Louise Brown, primul copil din lume creat in vitro, în Anglia. Acum, medicina reproductivă a evoluat galopant, iar centrele de fertilitate de top din România reușesc să țină pasul cu procedurile/ aparatura și descoperirile marilor centre din lume. Regretul Monicăi Dăscălescu este însă numărul redus de embriologi din țară, raportat la nevoia de astfel de specialiști, aflată în creștere.
„Aș putea spune că la ora actuală 1 din 4 cupluri se confruntă cu probleme de fertilitate, dintr-o serie de motive: vârsta înaintată, diverse afecțiuni, stresul, alimentația, lipsa de mișcare etc. Stilul de viață de acum a dus la o slăbire teribilă a fertilității feminine, dar și masculine. Sinceră să fiu, nu știu câte cupluri vor mai reuși să facă copii pe cale naturală în 10, 20 de ani”, spune ea.
„Noi folosim acum în clinică toate noutățile apărute pe plan mondial, de la device-uri și tehnici uluitoare. De exemplu, Injecția Intracitoplasmatică cu Spermă, un procedeu de fertilizare in vitro folosit în cazul cuplurilor afectate de infertilitate masculină, și care prevede injectarea intraovulară a unui singur spermatozoid. Fără acest ICSI uluitor, probabil trei sferturi dintre cazurile noastre nu s-ar putea efectua pentru că infertilitatea la bărbați e din ce în ce mai gravă”.
O meserie pe care nu o poți face fără pasiune
Din păcate, atenționează embriologul, multe cupluri apelează la reproducerea umană asistată când sunt deja la limită, adică după 36 de ani, când rezervele de ovocite ale femeii sunt mici și îmbătrânite. Acest lucru face ca procedurile făcute la 40- 43 de ani să fie o adevărată provocare pentru specialiști.
„Este o meserie cât se poate de grea, dar și cât se poate de frumoasă. O meserie care nu se poate face fără pasiune, pentru că necesită atenție și precizie maximă, nu îți permiți să greșești ceva, iar consumul nervos este extraordinar de mare. Uneori, e nevoie să muncim și în weekend, chiar peste 10 ore pe zi, și chiar nu ai putea face asta fără să fii cu adevărat pasionat”.
Pentru împlinirea visului unui cuplu de a avea un copil, e nevoie de o muncă de echipă, în care implicarea tuturor contează în aceeași măsură. Atât medicul clinician, cât și embriologul fac proceduri de mare finețe și precizie, iar o eventuală eroare a unuia dintre ei poate compromite întreaga procedură. Și unii, și ceilalți consiliază cuplul și îi explică pas cu pas drumul pe care îl au de parcurs. Toate explicațiile ce țin de procedurile din laborator sunt date celor doi de embriolog. „E o luptă pe care o ducem împreună și este important ca femeile să simtă acest lucru. Din păcate, experiența mi-a arătat că cele care ajung depresive și anxioase își diminuează mult șansele de a avea un copil. E adevărat că e foarte greu să rămâi calm într-o astfel de situație. Tocmai de aceea, e important pentru ele să se lase pe mâna unor specialiști buni și să nu înceteze să spere atâta timp cât specialistul spune că există șanse”.
Să știi că au ieșit din mâinile tale mii de copii- satisfacție mai mare nu există
Fiecare caz în care se implică Monica Dăscălescu are în spate povestea unui cuplu aflat într-o situație de vulnerabilitate și care luptă nu doar cu infertilitatea, ci și cu tristețea, neputința, frustrarea. Specialistul își amintește cazul impresionant al unei familii care își dorea cu ardoare un copil, deși femeia era puternic afectată de spondilită și nu putea obține o sarcină în mod natural. Prelevarea ovulelor și embriotransferul au fost o adevărată provocare pentru medicul clinician, din cauza lipsei de mobilitate a femeii, însă după câteva încercări cuplul a reușit să aibă copilul mult dorit. „Chiar recent am primit poza fetiței, un copil extrem de frumos, așa cum am observat de altfel că sunt toții copiii obținuți prin FIV”, mărturisește embriologul.
Pentru că miza este atât de mare, este greu pentru un embriolog ca, la finalul programului, să-și lase în laborator aspectele ce țin de muncă. „Eu nu reușesc să mă detașez și aceasta nu este o meserie pe care să o faci de rutină. Chiar dacă noi putem spune că putem face anumite proceduri, cum e ICSI, cu ochii închiși, nu știm niciodată dacă a doua zi vom găsi toate ovocitele fertilizate. Nu știi ce se întâmplă peste noapte în laborator”. În timpul liber, îi place să citească, să vizioneze filme și să iasă cu prietenii la restaurant, însă atunci când are cazuri complicate la muncă, recunoaște că gândurile îi fug acolo.
Toate eforturile sunt însă răsplătite când, la capătul drumului parcurs, se naște un copil. „Nu pot să descriu bucuria când se întorc la noi foști pacienți cu copiii lor sau când ne trimit poze cu ei. Satisfacție mai mare ca aceasta nu poate fi: să știi că ai contribuit și că au ieșit și din mâinile tale până la urmă, că acesta este un adevăr, mii de copii”.
Deși de atâția ani are privilegiul de a vedea frecvent la microscop, cu propriii ochi, cum se formează viața, embriologul trăiește încă experiența aceasta ca pe un miraj. „Pentru mine este încă o enigmă cum, din două picături de neant, așa cum numesc eu ovocitele și spermatozoizii, se formează o viață”.
