articol sponsorizat de

De ce este bine ca un copil să aibă jucării de pluș. Ghid pe vârste cu sfaturi de la psiholog

Jucăriile de pluș sunt adesea primele jucării ale unui copil. Ele ocupă un loc special în inima lor. Acești prieteni moi sunt mult mai mult decât simple obiecte. Au un rol esențial în dezvoltarea emoțională, cognitivă și socială a copiilor. Și prietenia aceasta poate dura o viață.

Laura Udrea, redactor
Ursulețul de pluș
„Prin joc, copilul comunică. Își exprimă emoțiile și recunoaște emoțiile celorlalți”, spune psihologul

Jucăriile de pluș sunt adesea primii prieteni ai copiilor. Mereu alături de ei, la bine și la rău. În vacanțe, în parc, în prima zi de grădiniță, la doctor. Dincolo de sentimentul reconfortant de securitate pe care îl oferă, jucăriile de pluș îi ajută pe cei mici să-și cultive independența, să folosească limbajul, să facă față schimbărilor, să-și dezvolte atașamentul față de ceilalți. Pentru că doar prin joc, copilul învață totul despre lume, despre relații, despre roluri. Iar jucăriile de pluș sunt mereu lângă el, iar plușurile nu sunt doar jucării.

Pentru un copil, un prieten pufos, așa cum e o jucărie de pluș, poate transforma o vizită la medic sau somnul într-o cameră întunecoasă în ceva mult mai puțin înfricoșător. Studiile arată că sentimentul reconfortant de securitate pe care îl oferă jucăriile de pluș începe de foarte devreme. Pentru copiii mici, un ursuleț de pluș este prietenul care îi oferă alinare în trecerea spre o mare independență față de părinți. Simpla îmbrățișare a unei jucării de pluș s-a demonstrat că a ajutat în cazul copiilor care întâmpinau dificultăți de socializare în interacțiunile cu alți copii. Un ursuleț moale e mai mult decât o simplă jucărie. Este un instrument valoros care îi ajută pe cei mici să crească și să se dezvolte sănătos și echilibrat în joacă. „Prin joc, copilul comunică. Își exprimă emoțiile și recunoaște emoțiile celorlalți, creează, dar și distruge, pentru că altfel nu poate învăța ceva”, spune Cristina Stoian, psihoterapeut.

Jucăriile de pluș, prietenii fără vârstă, fără granițe

Antropologii au demonstrat că jocurile copiilor sunt aceleași, indiferent de locul de pe glob sau perioada de timp la care ne-am raporta. „Ele doar capătă o amprentă culturală specifică, din punct de vedere să zicem «tehnic», al modurilor de aplicare, dar în esență transmit același mesaj, au aceleași funcții. Este același lucru care se întâmplă cu simbolurile comune tuturor oamenilor: ziua și noaptea, binele și răul, mama și tata, nașterea și moartea, ș.a.”, ne explică psihoterapeutul Cristina Stoian. În timp ce adulții pot crede că ursulețul de pluș nu este doar moale și simpatic, ci are mult mai mult potențial. Jucăriile de pluș pot fi prieteni loiali pentru copiii de orice vârstă, dar și ajutoare de nădejde părinților.

Bebelușii își dezvoltă simțurile atingând jucăriile de pluș

Ursulețul de pluș nu e doar jucărie. Încă din primele luni de viață, plușuri moi și liniștitoare devin prietenii bebelușilor. FOTO: Shutterstock

După vârsta de 6 luni, când bebelușul capătă mai multă putere în mânuțe, jucăriile de pluș vor deveni interesante pentru el. O să-i placă să le atingă, să le simtă pe față, să-i îmbrățișeze. Toate sub atenta ta privire, pentru că la această vârstă, bebelușii fac cunoștință cu lucrurile din jur gustându-le.

Pentru el, sunt potrivite jucăriile moi confecționate din materiale naturale, fără mărgeluțe sau alte piese detașabile care pot fi înghițite și cu păr cât mai scurt. La fel de potrivite sunt acum plușurile viu colorate sau care pot emite diferite sunete. Ajută la dezvoltarea vederii și a auzului.

Copiii mici descoperă lumea din jur cu jucăriile de pluș

Pe la 2-3 ani, jucăria de pluș va deveni primul prieten al copilului. Va primi nume. Micuții vor testa emoțiile pentru prima oară pe prietenii lor pufoși – acestea vor fi aruncate, lovite, îmbrățișate sau sărutate. Asta pentru că jucările de pluș sunt tovarășii lor constanți, în fața cărora cei mici nu se tem să se manifeste.

Vor învăța primele sunete și cuvinte de la prietenii lor și le vor exersa asociind cuvântul cu imaginea jucăriei. „Uite ursulețul de pluș! Cum face ursul?” Abilitățile parentale timpurii sunt puse acum în practică pentru prima oară cu ajutorul jucăriilor de pluș – vor fi hrănite, li se vor schimba scutecele, vor fi puse în pat și la oliță. Prin repetarea acestor activități în joacă, copiii exersează de fapt ceea ce învață ei înșiși.

Preșcolarii își exersează imaginația cu ajutorul jucăriilor de pluș

În această etapă de vârstă, jucăriile de pluș îi vor însoți pe cei mici într-o joacă mai creativă. Pentru că e vârsta la care li se dezvoltă imaginația, copiii vor folosi jucăriile într-un joc activ. Astfel, un urs poate deveni un bunic simpatic și înțelept, iar o girafă poate fi oricând o prințesă, un profesor sau un astronaut.

Jucăriile de pluș vor fi prietenii care îi ajută pe copii să depășească momentele grele din viața de zi cu zi. Micuții își împărtășesc adesea sentimentele jucăriilor de pluș, purtând conversații elaborate cu aceștia. Povestind un eveniment care l-a supărat, un copil retrăiește momentul, ceea ce îl ajută să-și înțeleagă emoțiile și să se liniștească.

Școlarii și copiii mai mari învață despre lumea animalelor

La această vârstă, universul de informații al copiilor se lărgește. Ei descoperă că urșii, spre exemplu, sunt de mai multe felul. Că ursul panda trăiește într-un mediu special, alături de alte animale adaptate la acel mediu. E perioada colecțiilor de jucării. Un urs panda va atrage după el o maimuțică, apoi un papagal. Cu ajutorul lor, copil învață despre habitatele naturale și geografie.

Colecția de plușuri va deveni gașca lui de prieteni. Îi va folosi pe post de spectatori când se va juca de-a teatrul de păpuși sau va fi clasa lui de elevi când se va juca de-a școala. Ori colegii pirați cu care va răscoli mările în căutarea de comori.

Ursulețul de pluș este antidotul la durere

Studiile întreprinse de-a lungul timpului arată că animalele de pluș sunt mai mult decât simple jucării. Ele au o serie de beneficii pentru copii, ajutându-i în mai multe moduri. Un studiu din 2019 a arătat că micuții de vârstă școlară se liniștesc după ce sunt puși la culcare strângându-și în brațe jucăria de pluș preferată. 40 de copii au declarat pentru acest studiu că animalele de pluș le oferă confort fizic și emoțional în fața comportamentelor perturbatoare ale altora din casă.

Joaca cu animalele de pluș distrage atenția copiilor de la durere, îmbunătățind starea lor de spirit. Este concluzia unui alt studiu realizat pe copii cu vârste între 1 și 7 ani care au trecut printr-o intervenție chirurgicală.

Jucăriile de pluș, instrumente psihoterapeutice eficiente

Psihoterapeuții au intuit beneficiile terapeutice ale jucăriilor de pluș pentru persoanele care se luptă cu probleme de sănătate mintală. Ei folosesc jucăriile de pluș ca instrumente în psihoterapie.

În psihoterapie, păpușile (de orice fel) pot îndeplini o funcție esențială, anume cea proiectivă. Dincolo de funcția protectivă, păpușile o îndeplinesc și pe cea cathartică, de eliberare a traumei, cu toate efectele ei dezastruoase.

Cristina-Mihaela Stoian, psiholog clinician și psihoterapeut

Logopedia folosește, de asemenea, foarte multe jucării (pe lângă alte instrumente utile). Cele mai simple exerciții, spre exemplu, sunt cele cu onomatopee, unde copilul emite sunete scoase de diverse animale. „Animalele de pluș sunt flexibile și versatile, putând implica rapid copilul în activitățile specifice care nu sunt deloc ușoare și care, fără joc, ar plictisi”, ne spune psihoterapeutul.

Învață-l despre empatie. Sau când jucăria copilului tău ajută un alt copil

Empatia este o abilitate care permite oamenilor să înțeleagă emoțiile, să îmbunătățească comunicarea și, în cele din urmă, să lucreze pentru construirea unei comunități mai puternice și mai unite. Empatia este o abilitate pe care o putem practica și la care putem deveni mai buni. Înseamnă să-ți imaginezi cum se simte altcineva și să răspunzi cu afecțiune. După cum a spus autoarea cărții ilustrate Anna Dewdney, „Empatia este înțelegerea faptului că alți oameni au sentimente și că acele sentimente contează”.

Când se îngrijesc de jucăriile lor (îi îmbrățișează, îi hrănesc, îi îmbăiază), copiii manifestă primele semne de grijă, de empatie față de alții. Desigur, le-a văzut la tine și joaca asta este doar o imitare. Dar empatia se învață! Învață cum să-i trateze pe alții și cum să le respecte sentimentele. Învață despre comunicare. Una sănătoasă.

Dacă ești în căutarea de noi jucării educative pentru copilul tău, avem o recomandare pentru tine: noua campanie PENNY -„Descoperă lumea cu fiecare pluș!” Pentru fiecare 20 de lei cheltuiți la PENNY până la 31 octombrie 2023, primești 1 punct bonus. Cu 5 puncte bonus, ai reducere 60% din prețul standard pentru unul dintre plușurile participante în campanie. Folosind cardul PENNY, poți obține chiar un număr dublu de puncte! Fiecare pluș cumpărat înseamnă 1 leu donat către construirea unei cantine pentru elevii defavorizați din două școli ale orașului Buftea: Școala nr. 3 din Flămânzeni și Școala nr. 4 din Buciumeni. Lucrările de construcție sunt realizate de voluntari și vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Proiectul este dezvoltat de Habitat for Humanity România, în parteneriat cu PENNY. Campania se desfășoară în perioada 9 august-31 octombrie.

Te-ar mai putea interesa