Să fii mamă după ce toată viața ai tânjit după propria mamă este copleșitor. În primele luni ale maternității te confrunți cu provocări noi, cu un amalgam de sentimente și gânduri, cu schimbări fizice și emoționale care te epuizează. Iar peste toate acestea, stă senzația că trebuie și că vrei din tot sufletul să-i oferi copilului tău ceea ce ție ți-a lipsit aproape toată viața: dragostea de mamă. O cititoare Totul Despre Mame, care a născut de curând, ne-a scris despre sentimentele puternice cu care se confruntă și despre durerea de a nu-și găsi alinarea în brațele mamei ei, pe care a pierdut-o în copilărie și de care îi este dor în fiecare zi. Povestea ei face parte din campania „Pe umerii mamei”, un demers jurnalistic al Totul Despre Mame de conștientizare a vulnerabilității femeilor care trec sau au trecut prin situații complicate.
„În urmă cu mai bine de 9 luni am devenit mama unei minuni de fetițe, o minune atât de mult așteptată, pe care o iubesc enorm și căreia îi mulțumesc că m-a ales să îi fiu mamă. Este minunat acest rol, însă este și extrem de greu. Sunt aproape epuizată fizic și psihic în urma nopților nedormite cauzate de erupția dentară și de faptul că se liniștește doar în brațe. Hormonii mei o iau razna și parcă nimeni din jur nu îmi înțelege stările. Toată lumea întreabă ce face puiul meu de om, dar aș vrea să aud și «Tu ești bine?»; «Ai nevoie de ceva?». Mi se spune, în schimb, «Las-o să plângă»; «Las-o să mănânce de toate»; «Copii mici trebuie să plângă»; «Nu o mai proteja atât!»
- CITEȘTE ȘI: „Întotdeauna e prea devreme să îţi pierzi mama”
Deși aveam doar 6 ani când am pierdut-o, mi-o amintesc perfect
Iar în toată această perioadă, am mare nevoie de ea, de mama mea, pe care am pierdut-o când aveam doar 6 ani. Blestemat fie cancerul care a luat-o de lângă mine! Simt că ea ar fi fost singura care să mă înțeleagă, să îmi înțeleagă stările, să fie necondiționat lângă mine și să îmi spună că totul o să fie bine. Știu că veghează asupra mea de acolo de sus, îmi dă putere să merg mai departe atunci când simt că nu mai pot. Mi-aș dori atât de mult să fie lângă mine și lângă minunea mea de fetiță! Mi-aș fi dorit să fi fost acolo când am născut, să mă țină de mână și să îmi transmită din căldura ei sufletească. A fost un om minunat! Deși aveam doar 6 ani când am pierdut-o, îmi amintesc perfect chipul ei cald și ce fel de persoană era.
A fost extrem de greu în copilărie fără ea, mai ales că am avut un tată sever, care nu a știut niciodată să își arate dragostea sau să compenseze lipsa mamei. Mi-a fost tare să nu am la cine să fug de câte ori aveam vreun conflict cu un coleg, când nu aveam cui să îi spun «mama», acest cuvânt atât de frumos, când nu aveam cui să îi dau o felicitare de 8 martie și să-i spun «Te iubesc mama, la mulți ani!»
Îi ofer fetiței mele toată dragostea de care eu nu am avut parte
Mi-a lipsit atât în momentele grele, cât și în cele fericite: când am intrat la facultate, când am avansat profesional, când am îmbrăcat prima dată rochia de mireasă. Aș fi vrut să fie lângă mine și să mă țină de mână când am aflat că sunt însărcinată, mai ales că această minune a venit când ne așteptam mai puțin, după o lungă perioadă de așteptare. Când am făcut testul de sarcină și a ieșit pozitiv, mama aș fi vrut să fie prima persoană pe care să o sun și să îi spun. Dar, din păcate, nu o am în agendă…
În fiecare seară când îmi fac rugăciunea îi vorbesc, chiar dacă pare ciudat, și o rog să vegheze asupra mea și să îmi dea putere. Simt că veghează mereu asupra mea de acolo de sus. Iar mie nu-mi rămâne decât să-i ofer puiului meu toată dragostea de mamă care mi-a lipsit mie, să îi fiu alături fetiței la orice pas, să o încurajez atunci când ii este greu, să îi fiu și prietenă, nu doar mamă. Mi se spune că sunt prea protectivă cu ea, dar așa simt. Simt că am nevoie să îi ofer tot ceea ce mi-a lipsit mie. Îi spun în fiecare zi fetiței mele că o iubesc și că voi fi mereu acolo, să o strâng în brațe, atâta timp cât ea mă va lăsa să fac asta. Și abia aștept să crească mare, să îi povestesc ce bunica frumoasă, la chip și la suflet, a avut.
MAMA, îți mulțumesc că m-ai făcut un om așa de puternic, îți mulțumesc că veghezi asupra mea!”
Acest articol face parte din campania „Pe umerii mamei”, un demers jurnalistic al Totul Despre Mame de conștientizare a vulnerabilității femeilor care trec sau au trecut prin situații complicate, care s-au luptat cu neputința, cu disperarea și cu singurătatea în fața unor dureri care le-au îngenuncheat. Dacă ai și tu o poveste de viață impresionantă și vrei să o împărtășești, ne poți scrie pe contact@totuldespremame.ro. Experiența ta le poate inspira pe femeile aflate în situații vulnerabile și le poate da puterea de a merge mai departe.
Dacă te-a impresionat această confesiune, îți recomandăm să citești și alte articole din cadrul campaniei Pe umerii mamei:
- „Timp de 15 ani, m-am trezit cu gândul că acea zi poate fi ultima pentru copilul meu. Acum, învăț să trăiesc într-o lume în care el nu mai este”
- „Azi eram curvă și zdreanță, mâine, dragostea lui. Până nu m-a strâns de gât, de față cu copilul, nu am putut să plec”
- „Mi-am pierdut primul copil la 6 săptămâni de sarcină, iar asta m-a aruncat într-un doliu greu”
- Pe umerii mamei. Povești despre puterea de a te ridica atunci când viața te-a îngenuncheat
