„De ce nu ai plecat de la prima palmă?/ De la prima înjurătură?/ De la primii bani ascunși? De la prima interdicție de a te mai întâlni cu familia ta?/ De când te-a obligat prima dată să faci sex fără ca tu să vrei? Eu așa aș fi făcut!” Acestea sunt reproșuri frecvent auzite de victimele unei relații abuzive. De cele mai multe ori, victimele nu au un răspuns nici măcar pentru ele însele. Au nevoie de luni, poate chiar ani, să realizeze ce li s-a întâmplat cu adevărat și ce mecanisme le-au ținut în acel rol atât de mult timp, chinuite nu doar de abuzul în sine, ci și de rușine și vinovăție. Există și cazuri în care nici măcar nu realizează toxicitatea relației, mai ales atunci când partenerul nu este violent. Însă abuzul emoțional, cel psihologic, sexual, economic, spiritual sau cibernetic distrug vieți în aceeași măsură în care o face și cel fizic.
Pentru a înțelege cum acționează abuzul asupra unei persoane, când și cum se declanșează mecanismele de apărare, de ce unele persoane continuă să caute iubire acolo unde ea nu există, care sunt etapele ieșirii dintr-o relație abuzivă și de ce le ia unora atât de mult timp să se desprindă de partenerii abuzatori am stat de vorbă cu Adela Szentes, psihoterapeut în cadrul Asociației Anais, organizație care luptă împotriva violenței domestice.
TOTUL DESPRE MAME: Cum ajunge o persoană să realizeze că e victima unei forme de abuz?
Adela Szentes, psihoterapeut: Depinde mult de propriile valori personale. Cu cât avem mai clar definit ceea ce suntem noi ca ființe și cum interpretăm lumea, cum o vedem, cu atât ne e mai ușor să acceptăm sau nu anumite lucruri. Este adevărat că sunt persoane care nu pot să distingă o graniță sănătoasă de una nesănătoasă și văd mai greu semnalele de alarmă.
Dacă cineva urlă la mine, îmi încalcă integritatea, nu îmi dă dreptul la replică, mă obligă să mă izolez în casă, nu îmi dă voie să mă văd cu prietenii ori familia motivând că mă iubește mult prea mult ca să mă împartă – toate acestea sunt semne că nu mă aflu în relația care trebuie.
Cât de greu le este unor astfel de persoane să spună prin ce trec?
Adela Szentes, psihoterapeut: Tendința oricărei femei este să secretizeze, să nu spună, să nu vorbească, pentru că este rușinos. Noi am fost foarte mult învățate cultural că este foarte important să ne păstrăm familia cu orice sacrificiu. Și, atunci, femeia nu va vorbi, pentru că va considera că se sacrifică pentru binele familiei, pentru a le oferi copiilor mamă și tată.
În unele cazuri, femeia începe să spună prin ce trece atunci când apare abuzul fizic. Majoritatea, un procent de 70% dintre femeii, încep să vorbească după ce apare abuzul fizic, care vine după abuzul emoțional, care este la fel de nociv. Dar este foarte greu de recunoscut pentru o femeie că este o victimă, pentru că de multe ori este în negare, iar negarea o face prizonieră în relația toxică.
- CITEȘTE ȘI: Abuzul emoţional este o formă de violență domestică. Formele subtile sub care se manifestă
De unde vine negarea aceasta? Și ce le face să rămână în suferință?
Adela Szentes, psihoterapeut: Ca să ne dăm seama de unde vine negarea, intrăm în adâncurile emoționale ale femeilor. În primul rând, dacă ne gândim la istoricul de viață al victimei, există o anumită sensibilitate emoțională. Adică are nevoie, ca toată lumea, să fie iubită și să ofere iubire. Corect? Corect până în punctul acesta! Dar, mai departe, de multe ori caută iubirea chiar și acolo unde nu o primește. Pentru că, poate, în copilăria ei sau în anumite traume pe care le-a trăit pe parcursul existenței, a înțeles că iubirea trebuie primită sub orice formă sau trebuie oferită sub orice formă. Dacă granițele personale ar fi unele sănătoase, femeia ar înțelege că nu, iubirea nu necesită orice sacrificiu. Iubire e atunci când ne respectăm unul pe celălalt. Nu când dăm totul și nu primim nimic, nici măcar respect.
Și când își fac putere să spună, cui ar trebui să-i împărtășească suferința?
Adela Szentes, psihoterapeut: Ar fi de preferat să fie cuiva din familie, dacă familia îi este aproape. Dacă nu este familia, poate o prietenă. Însă dacă prietena, și de multe ori am întâlnit cazuri, îți întoarce spatele pentru că îi este frică de agresor, atunci să meargă să spună poliției, să sune la 112, dacă este în pericol. Eu aș începe cu asta. Aș începe cu 112, numai că știu, datorită experienței de atâția ani în ONG, că femeia nu sună prima dată la poliție. Apoi, dacă este ajutată de organele competente, să acceseze anumite servicii. Să caute un ONG unde să-și găsească serviciile de care are nevoie – consiliere psihologică, juridică, asistență socială.
Și să nu-i fie rușine! Acesta este primul pas! Să nu-i fie rușine să apeleze la tot ceea ce ea poate. Pentru că în spatele unei victime, ca să iasă dintr-o relație abuzivă, stau cel puțin 10-15 specialiști. Victima nu știe lucrul acesta, dar în momentul când ea va accesa serviciile, va descoperi că vor fi alături de ea diverși profesioniști, care o vor îndruma și o vor încuraja. Se poate ieși dintr-o relație toxică!
Din exterior, cum ne putem da seama că o femeie e victima unui abuz?
Adela Szentes, psihoterapeut: Diferă mult de la persoană la persoană, dar și de abilitatea noastră de a vedea, de a fi empatici. Eu mă uit în primul rând la copilul familiei, care are tendința de agresivitate. Mă uit la mamă – îi vine să plângă foarte repede din orice, spunând mereu că nu are nimic, că este în regulă, pentru că maschează și mimează relația fericită. Putem fi atenți chiar și la corp, să vedem dacă prezintă vânătăi. Putem întrebăm vecinii dacă au auzit zgomote din apartament, țipete, plânsete. O putem întreba și pe ea. Căci, deși ea nu va răspunde, putem descoperi abuzul din felul în care se exprimă: „eu sunt de vină, am meritat, pentru că și eu fac asta și asta, că și eu am contribuit, de asta eu l-am enervat”. Învinovățirea permanentă este primul semn al unei relații toxice.
Apoi, să vedeți încotro merge discuția, cum își vede relația pe viitor. Să fiți atenți la copii. Copiii povestesc într-un mod nonșalant ceea ce se întâmplă în familie. Chiar și cei mici. Era un caz în care copilul s-a plâns la grădiniță, deși mama tot timpul a negat că are probleme. Cel mic a povestit însă cu lux de amănunte ce bătaie a luat mama în weekend, cum și-a ascuns vânătăile și cum au plecat de acasă. În cazul acesta, și educatoarea sau învățătoarea trebuie să ia măsuri, să discute cu mama, să semnaleze mai departe că există un pericol. Lucrurile acestea sunt foarte delicate.
Cum se distruge încrederea în sine a unei persoane în așa fel încât ea să nu poată admite ceea ce trăiește?
Adela Szentes, psihoterapeut: Dacă vorbim despre abuzul psihologic, abuzatorul manipulează mereu orice discuție în favoarea lui. Vă dau niște exemple clare: „Ți s-a părut…”, „Nu, tu ești nebună, nu vezi că ești cu capul?”, „Ești proastă, nu pricepi!”. Sau când se accidentează copilul: „Nu ai fost atentă la el, e din vina ta!” Treptat, o induce în eroare pe victimă, îi induce ideea că nu este bună, nu este capabilă, nu poate. Îmi zicea zilele trecute o doamnă: „De atâtea ori mi-a spus că nu sunt bună la serviciu, că se miră că nu sunt un dezastru acolo, că nu sunt bună de nimic, încât atunci când m-am întors la muncă am început să mă îndoiesc de abilitățile mele.” Timp de doi ani, cât femeia a fost în concediu de maternitate, agresorul i-a repetat de atâtea ori că nu e bună în ceea ce face încât a destabilizat-o psihic.
Vorbe precum: „Cine se mai uită la tine?!”/„Nu vezi că tu nu câștigi cât câștig eu?”/ „Ești grasă, ești bătrână, ești urâtă”/ „Ai copii, nu te va mai lua nimeni!”/ „Nu poți să demonstrezi în instanță că ești capabilă să ai grijă de doi copii!”/ „Ești instabilă psihic, pentru că plângi din orice!”/„Vei fi la mâna mea o viață întreagă! Nu vei scăpa de mine, decât moartă!” – Toate vorbele de acest tip încet, încet îi distrug stima de sine și abilitatea de a supraviețui lumii, de a fi capabilă să fie independentă. Toate lucrurile acestea o vor face pe victimă să-și amintească mereu ce a auzit și să se îndoiască de propriile abilități.
Ce determină o persoană abuzată să rămână într-o relație abuzivă?
Adela Szentes, psihoterapeut: Încep prin a vă explica ce este așa numitul „cerc al lunii de miere” și care sunt etapele lui. Când intrăm într-o relație, suntem în luna de miere. Ne împărtășim emoțiile, ne bucurăm de relație, suntem fericiți. După care, încet, încet apare tensiunea, lucrurile încep să degenereze, apare abuzul psihologic, când partenerul începe să jignească, să insulte, să amenințe, să șantajeze, să fie gelos, să constrângă. După care, apare izbucnirea, violența propriu-zisă, care poate degenera – violență fizică, verbală și emoțională sau, poate, sexuală. Iar victima este paralizată de frică. Nu știe ce s-a întâmplat de omul acela iubitor a devenit atât de critic și a izbucnit așa rău.
După ce trece momentul de traumă, abuzatorul începe să regrete, să-și ceară scuze, să-i promită, să-i aducă flori sau să aibă acel silent judgement (n.red.: judecata tăcută) – un comportament care o face tot pe victimă să se simtă vinovată. Victima începe să creadă că a fost vina ei, pentru că a fost foarte irascibilă și că el n-ar fi vrut; abuzatorul începe să plângă și să se victimizeze, spunând că niciodată nu o să mai dea în ea, nu o să o mai violeze, a fost doar un moment, îi cere să-l ierte, o imploră. Victima începe să se îndoiască, „uite, totuși, el mă iubește, vrea să fie cu mine… știu că sunt mai vulcanică și că ar fi trebuit să mă abțin… și eu vinovată…” Apoi, victima pică în mrejele iubirii față de agresor și ajungem din nou la luna de miere. De aceea spuneam că e un cerc.
Cum se iese din acest cerc? Care sunt etapele?
Adela Szentes, psihoterapeut: Ca să plece din relația abuzivă, victima are nevoie, conform studiilor de specialitate, de minimum șapte încercări. În acest cerc continuu al violenței domestice, ea va trebui să treacă prin împăcare și prin furie de minimum șapte ori ca să înțeleagă că trebuie să iasă din relația toxică. Ce văd eu cel mai periculos, și știu că nu se vorbește foarte mult despre asta și este foarte greu de demonstrat, este abuzul psihologic. Să știți că victimele care rămân cel mai mult în relațiile abuzive sunt cele care sunt abuzate psihologic. Nu spun că acest lucru nu este valabil și în abuzul fizic. Cunoaștem situații în care timp de 20 de ani a luat bătaie femeia până n-a mai rezistat.
Dar o pondere foarte mare, neacceptată social sau nerecunoscută de victimă o reprezintă abuzul psihologic. Acesta este încet, constant, ca picătura chinezească, încât femeia consideră că face parte din viața ei, că este normalitate. Că nu este chiar atât de grav, pentru că, totuși, pe ea nu o bate ca pe altele. Asta am auzit de foarte multe ori: „Da, doamnă, dar pe mine nu m-a bătut!” Însă trebuie să înțelegem ce repercusiuni are abuzul psihologic asupra victimei: vorbim de încrederea în sine, de capacitățile personale, de destructurarea identității copilului care se află în preajma unui acuzator de genul acesta. Un copil care, ca viitor adult, va întâmpina destul de multe dificultăți. Copiii aceștia de multe ori își roagă mamele să divorțeze. Și sub influența copiilor, de multe ori mamele pleacă din relația asta toxică.
Dar după ce reușesc să plece, de ce se mai întorc?
Adela Szentes, psihoterapeut: În același cerc al lunii de miere, de la momentul în care s-a întâmplat evenimentul care a dus la plecarea femeii din relația abuzivă și până la împăcare poate să treacă și un an, poate chiar doi. Ele ies din relație, pleacă, apoi el începe să le recucerească și ele revin. Sau sunt situații în care această etapă din cercul lunii de miere are loc într-o singură zi. Trec prin toate ipostazele. La alții trec doi ani: „M-a bătut acum 3 ani, de atunci n-a mai dat în mine, doar m-a abuzat psihologic… nu m-a mai lăsat la părinți, pe copil l-a sechestrat în casă, pe noi ne închide-n casă, dar el nu mai dă în mine…” Asta aud mereu.
Deci vorbim tot despre această etapă a victimei care are nevoie să încerce de mai multe ori să se convingă că trebuie să iasă din relația abuzivă. Depinde de dinamica relației toxice dintre cei doi. Sunt femei care pleacă la prima palmă și nu se mai întorc niciodată și sunt femei care iau bătăi cumplite și se întorc de 1.000 de ori, pentru că aici vorbim de alte aspecte, și anume că victima nu știe cui să ceară ajutor, pentru că nu există destule instituții abilitate.
Ce resurse sunt disponibile pentru persoanele care ies dintr-o relație abuzivă?
Adela Szentes, psihoterapeut: În țară, există extrem de puține resurse. În București, există un centru public de primire. În rest, sunt câteva ONG-uri care ajută victima cazând-o în apartamentele rezidențiale în perioada de tranziție până la noua ei viață. Bineînțeles că trebuie să îndeplinească niște condiții, să fie serioase, să își dorească într-adevăr să plece din relația respectivă, să transfere copiii la alte școli ș.a.m.d.
Cum putem preveni abuzurile?
Adela Szentes, psihoterapeut: Să taxăm comportamentele abuzive ale agresorilor. Văzusem undeva un discurs care mi s-a părut foarte interesant: dacă în cercul meu de prieteni am un bărbat care tocmai și-a bătut nevasta și s-au împăcat, eu dacă ies în continuare cu el la băut sau la o terasă și nu-i spun absolut nimic înseamnă că sunt complice la acele atitudini. Unii tac pentru a nu jigni, a nu deranja, pentru a nu se băga în familia altora. Aceste comportamente, însă, ar trebui sancționate de fiecare dintre noi. Tu nu poți să fii prieten cu mine atâta timp cât nu împărtășim aceleași valori! Corect? Dacă nu împărtășim aceleași valori, de ce să ieșim împreună la masă?!
- CITEȘTE ȘI: Confesiunea unei fiice cu tată violent. „Fără să vrea, mama ne-a arătat cum e să fii preșul unui bărbat”
Ajută psihoterapia în cazul unei persoane care a fost abuzată?
Adela Szentes, psihoterapeut: Foarte mult! Femeia înțelege, în sfârșit, care sunt formele de abuz și descoperă, practic, prin ce a trecut. Începe să accepte că nu ea era nebună, realizează că a trăit o traumă. Terapia o ajută să-și restructureze viața, să aibă prioritățile ei, să înțeleagă că și ea contează, că nu trebuie să facă pe plac tuturor, că are propria personalitate și demnitate. Că ea și copiii ei sunt prioritatea numărul unu, și nu agresorul. Până să ajungem la lucrurile acestea, începem reconstrucția personalității, pentru că este zdruncinată și nu mai are niciun fel de repere.
Terapia unei victime durează aproximativ doi ani. Noi, ca ONG, îi punem la dispoziție 10 ședințe, plus grupurile de suport. Grupurile de suport sunt de mare ajutor femeilor, pentru că aici își regăsesc povestea și înțeleg că nu sunt singure. Că mai sunt și alte femei cu același istoric de viață, același abuz, din păcate de multe ori cu „același abuzator”, pentru că are acea aceeași componentă de personalitate.
Pentru victimele care sunt confuze în acest moment, detaliați, vă rog, formele de abuz diferite de cel fizic, unanim recunoscut.
Adela Szentes, psihoterapeut: Conform legislației din România, există mai multe forme de abuz. Persoana care vine la consiliere psihologică nu știe să-și definească formele de abuz. Și atunci vorbim despre abuzul psihologic, abuzul emoțional, abuzul fizic – care, practic este forma de abuz cea mai cunoscută și validată social. Dar nu este doar acesta. Mai trebuie amintite abuzul sexual, abuzul economic, abuzul social, spiritual și cibernetic.
Cum se manifestă abuzul psihologic?
Adela Szentes, psihoterapeut: Violența verbală sau abuzul verbal este una dintre formele de abuz. Reprezintă adresarea într-un limbaj jignitor, brutal, utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare la adresa victimei. Apoi mai e șantajul asupra persoanei sau violenţa demonstrativă asupra celor din jur, a obiectelor, a animalelor de companie. Actele de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă pe care victima o frecventează.
Din punct de vedere psihologic, este foarte greu de demonstrat. Pentru că, deși impunerea voinței sau a controlului personal provoacă stări de tensiune și de suferință psihică, de prea puține ori oferă dovezi palpabile. Cum ar fi apelurile telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care, prin frecvență ori conținut, creează temeri victimei. Eu nu le-am încadrat pe toate, pentru că sunt foarte multe care intră la abuzul psihologic. Am văzut oameni care știu să ducă o conversație mereu în favoarea lor, chiar dacă știu că nu au dreptate. Au grijă să manipuleze foarte bine victima, încât aceasta ajunge să creadă și să se îndoiască de propriul adevăr. Și asta intră tot la abuzul psihologic.
Abuzul fizic înseamnă exclusiv lovire?
Adela Szentes, psihoterapeut: Violența fizică este, din punct de vedere social, cea mai cunoscută. Vătămarea corporală ori a sănătății unei persoane reprezintă acte de lovire, îmbrâncire, trântire, tras de păr, înțepare, tăiere, ardere, sugrumare, împușcare, până la ucidere. Inclusiv formele mascate sub rezultatul unor accidente prin otrăvire sau intoxicare și prin alte acțiuni cu efect similar. Când vorbim de violența fizică, vorbim și despre activități fizice epuizante cu un mare grad de risc pentru sănătatea victimei și a integrității sale corporale. Tot ceea ce ține de integritatea fizică a unei persoane intră la abuzul fizic.
Ce este abuzul sexual?
Adela Szentes, psihoterapeut: Dacă există o anumită presiune în ceea ce privește relația sexuală dintre cei doi parteneri, dacă unul dintre ei nu este de acord cu actul sexual, acest comportament se încadrează la violență sexuală. Pentru că, chiar și în situația în care două persoane sunt căsătorite, nu sunt obligate să întrețină relații intime. Aici este vorba despre impunere – cum că ar fi în regulă, că este datoria oricărei soții. Despre hărțuirea sexuală, intimidarea, manipularea – cum că victima trebuie să-și deservească partenerul. Toate aceste lucruri se întâmplă în relațiile disfuncționale. Iar victima, să știți, nu este conștientă, considerând că este obligația ei față de partener să întrețină relații sexuale.
Ați amintit și de abuzul economic. Ce presupune?
Adela Szentes, psihoterapeut: Abuzul economic este atunci când partenerul îți sustrage banii pe care tu îi câștigi. Ori atunci când, pur și simplu, trebuie să faci o listă cu toate cheltuielile casei și să dai socoteală. Atunci când partenerul are control asupra tuturor bunurilor economice ori când te convinge și te manipulează să-i transferi lui toate bunurile tale, banii din bancă. Am văzut acest abuz manifestându-se și prin lipsirea de mijloace de existență primară, hrană, medicamente, obiecte personale. Ori prin interzicere de a avea acces la un telefon ori la un permis auto sau de a îți susține familia de proveniență. Toate acestea intră la violența economică.
Și mergem și mai departe, la abuzul social, pentru că sunt apropiate de multe ori. Când femeia nu are bani și nu are niciun fel de mijloace de a trăi, atunci agresorul impune izolarea persoanei de familie, de comunitate, de prieteni. Nimeni nu știe ce se întâmplă, ea secretizează, îi este interzis să frecventeze anumite instituții de învățământ sau să aibă contact cu prietenii. Îi impune să se izoleze inclusiv în locuința comună. Sau sunt cazuri în care agresorul o privează de accesul în spațiu de locuit, o deposedează de actul de identitate și o privează în mod intenționat de accesul la informații, de a ști exact ce trebuie să facă în caz de violență domestică.
Ce presupune abuzul spiritual?
Adela Szentes, psihoterapeut: Este foarte controversat acest subiect. Știm că, de regulă, atunci când două persoane se căsătoresc, una trece la religia celeilalte. Dar sunt situații în care persoana respectivă vrea să-și păstreze religia, iar celălalt o obligă să se convertească. Aceasta este una dintre formele abuzului spiritual. Dar tot aici intră și interzicerea accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice, religioase, interzicerea dreptului de a vorbi limba maternă. Sau impunerea de a adera la credințe religioase sau la practici spirituale cu care victima nu este de acord. Când este îngrădită libertatea de exprimare spirituală vorbim de un abuz spiritual.
Și ultima formă de care vorbeați, violența cibernetică, cum se manifestă?
În 6 iulie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 106/2020 care modifica și completa Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Legea a introdus conceptul de „violență cibernetică” în sfera „violenței domestice” și a definit fenomenul prin enumerarea faptelor care pot intra sub incidența acestuia. A intrat în vigoare în data de 9 iulie 2020.
Adela Szentes, psihoterapeut: De multe ori, în relațiile din ziua de astăzi, la debutul relației, oamenii fac schimb de mesaje pe WhatsApp, de poze, care, uneori, pot să fie foarte intime. A folosi acele poze, care fac parte din viața intimă a victimei, a le publica, a le distribui fără acord înseamnă violență cibernetică. Aceasta, deși e recunoscută legislativ, de multe ori nu este luată în considerare. Și, atunci, victima are nevoie să meargă exact cu paragrafe de lege și să arate organelor competente cum este hărțuită în mediul online, cum primește mesaje instigatoare la ură, pe bază de gen, este urmărită online, i se sparg conturile, este amenințată.
Cere ajutor!
- Dacă ești într-o situație de risc acum: apel gratuit, oricând, din orice rețea, 0800 500 333. Poliția – 112. Un echipaj de poliție poate intra în locuință fără a avea acordul altcuiva din interior. Poate emite pe loc ordin provizoriu de protecție (valabil cinci zile, în care poți strânge probe ca să se prelungească), iar agresorul este înlăturat pe loc din locuință.
- Dacă nu ești într-o situație de risc acum: poți cere la judecătorie un ordin de protecție care se completează pe loc. Primești automat un avocat din oficiu care te va reprezenta într-un proces (se judecă în 24-48 de ore în astfel de cazuri). După proces, poți primi un ordin de protecție valabil până la șase luni. AICI găsești mai multe informații.
Acest articol a fost realizat în cadrul campaniei „Pe umerii mamei”, un demers jurnalistic de conștientizare a vulnerabilității femeilor care trec sau au trecut prin situații complicate, care s-au luptat sau încă se luptă cu neputința, cu disperarea și cu singurătatea în fața unor dureri care le-au îngenuncheat. Dacă ai și tu o poveste de viață impresionantă și vrei să o împărtășești, ne poți scrie pe contact@totuldespremame.ro. Experiența ta le poate inspira pe femeile aflate în situații vulnerabile și le poate da puterea de a merge mai departe.
