Cele 10 porunci de Paște. A treia ar trebui scrisă pe toate frigiderele. Vezi dacă ți se potrivește!

Gata, intrăm în linie dreaptă cu pregătirile de Paște. Vine cozonacul, vine friptura, vin și rudele. Așa că am pregătit 10 porunci de Paște pentru femei normale, cu familii… hai să zicem tradiționale.

Laura Udrea, redactor
familia adunata de paste
Paște în familie? Iată cele 10 porunci ca să reziști sărbătorii cu toate neamurile de față. FOTO: Shutterstock

Se apropie Paștele și, odată cu el, începe maratonul național de curățenie, gătit și diplomație în familie. Pentru unii, e sărbătoare. Pentru alții (a se citi altele), e triatlon cu opriri scurte la cuptor, chiuvetă și grupul de familie pe WhatsApp. Știm câte ouă să vopsim, câți nervi să mușcăm și câte replici să înghițim pe nemestecate. Cum reușim? Pentru că suntem femei. Și pentru că, deși ne agităm în mijlocul haosului, nu contează cât de bine ne-a ieșit pasca, ci că am ajuns cu toți ai noștri – și cu noi însene – întregi la masă. Așa că, dacă vrei ca anul ăsta să ajungi la masa de Paște cu zâmbetul (și nu cu firele albe) în floare, îți lăsăm mai jos un mic ghid de supraviețuire din 10 porunci de Paște. Nu e canon, dar ajută.

Paștele în familie e ca o salată de boeuf: în teorie, pare simplu, dar toată lumea are o părere despre cum ar trebui să arate. Și dacă e cu mazăre, să nu îndrăznești să-i zici „tradițională”! Între curățenie, friptură și „de ce n-ai făcut și drob de pui?”, e nevoie de ceva mai puternic decât ouăle vopsite. E nevoie de o strategie. Și puțin umor. Cele 10 porunci de Paște reușesc asta cu puțin umor.

1. Să nu planifici Paștele ca o invazie militară

Poți avea listă, foi volante și agendă colorată, dar lasă loc și pentru surprize (inevitabile): o pască uitată la mama-soacră, copilul care vrea doar ouă Kinder și vecina care „aduce puțin cozonac” (adică două tăvi și-un castron cu ciorbă), iar tu nu mai ai loc în frigider.

Și chiar dacă ți-ai făcut planul pe zile, pe ore și pe sortimente de carne, să nu te miri când în ziua de sâmbătă îți intră în casă mama cu un borcan de hrean, soacra cu o tavă de drob și cumnata cu un bebeluș și zero ajutor. Totul în același timp. Iar tu te vei întreba de ce ai notat „relaxare” între 16:00 și 16:30. E clar că ai fost tânără și naivă când ai scris asta. Paștele în familie e un test de răbdare.

2. Să gătești ce-ți place ție, nu ce „ar trebui”

Nu ai chef de miel? Nici noi. Fă pui! Nu iese pasca? Cumpără! Vrei ouă violet cu sclipici? Să fie! Checklist-ul de Paște nu e rupt din Biblie. E, cel mult, dintr-un grup de Facebook. Și chiar dacă mătușa de gradul doi comentează că „pe vremuri nu se făceau mofturi”, tu zâmbește și servește-i pasca ta reinterpretată cu mascarpone, fistic și zero regrete. La final, tot ea o să ceară rețeta „pentru o vecină”. Nu gătești ca să iei notă de la comisie, gătești ca să nu te pierzi pe tine printre tradiții care au nevoie, uneori, de un update.

3. Să nu te închini la idolul perfecțiunii

Oricât ai încerca, cineva tot va spune că ouăle nu-s roșii „ca pe vremuri” și că pasca ta are o „textură modernă”. Și dacă tot simți nevoia să impresionezi, fă-o pentru tine, nu pentru vecina care vine cu farfuria ei „că nu vrea să ți le încurce pe ale tale”. Paștele nu e despre crustă perfectă sau cozonaci înalți ca în reviste. E despre căldura din casă, nu despre cât de bine arată farfuria în poze. Sărbătoarea nu cere perfecțiune. Zâmbește, toarnă-ți un pahar de vin și repetă: „Nu e concurs. E sărbătoare. Nu e concurs. E sărbătoare…”

4. Să iei pauze sfinte

Fie că mimezi că ai uitat șervețelele în dormitor, fie că te duci pe balcon „să verifici vremea”, ia-ți cinci minute de respiro. Self-care de Paște = să nu cedezi la fiecare replică pasiv-agresivă. Și nu te simți vinovată pentru asta. Chiar și Iisus s-a retras în pustiu să se liniștească, așa că și tu poți ieși puțin pe hol, la baie sau după o gură de aer (a se citi: ciocolată ascunsă în debara). Pauzele sfinte nu-s lene, ci act de supraviețuire. Le iei acum, de bunăvoie, sau le iei mai târziu, forțat, când explodezi fix între drob și pască.

5. Să trăiești în prezent, nu în „ce-a zis mama acu’ doi ani”

Nu te întoarce în trecut, că o să te încurci în nervi. Când cineva îți spune: „Eh, eu zic doar cum se făcea pe vremuri…”, tu poți răspunde calm: „Sunt sigură că ai intenții bune când spui asta”. E varianta pasiv-agresiv light, fără flăcări. Și dacă simți cum îți crește tensiunea, dă-te puțin pe silențios. Zâmbește, amestecă ceva într-un castron imaginar și repetă în gând mantra „nu e despre mine, nu e despre mine, nu e despre mine”. Poți chiar să te refugiezi strategic lângă copil sau lângă chiuvetă – nimeni nu contrazice o femeie care ține în mână un burete ud. Alege-ți pacea. Restul pot comenta în gol.

6. Să-ți scoți trupul și sufletul la aer

După masă, fă o plimbare. Cu copilul, cu cățelul, cu cine vrea să scape de drob. Sau singură. 20 de minute afară, printre copaci sau blocuri, și te întorci om. Și dacă nu poți ieși, pentru că tocmai se reîncinge discuția despre cine a uitat să pună sare-n ciorbă sau pentru că cineva a adormit pe canapea cu picioarele pe tine, creează-ți un colț de liniște chiar în casă. Pune-ți căștile, scroll-ează cinci minute sau uită-te fix la gresie. Nu contează cum evadezi – important e să-ți amintești că ai voie. Și că nu trebuie să fii disponibilă nonstop, doar pentru că e sărbătoare.

7. Să-ți alegi bătăliile – și să le amâni strategic

Nu toate conflictele trebuie rezolvate de când se servește friptura și până ajungeți la pască. Lasă-le pentru după sărbători, când ai energie și telefonul încărcat. Uneori, zâmbetul politicos e mai puternic decât argumentul cu voce tare. Nu-ți mai funcționează zâmbetul, nu-i problemă; pune pe „ignore”. Dar „total ignore”, să nu cumva să rumegi gândul încă în minte.

Și dacă tot te mănâncă limba, ia o felie de cozonac. Sau două. E mai util să mesteci decât să spui ceva ce vei regreta (sau ce ți se va scoate în evidență la următorul botez din familie). Bătăliile importante se poartă la rece, nu printre farfurii. Și amintește-ți: în ziua de Paște, cel mai pașnic răspuns e uneori… tăcerea cu glazură.

8. Să nu te compari cu nimeni de pe Instagram

Ouă sclipitoare, mese perfecte, familii îmbrăcate asortat? Filtru, fată! Tu ai familie vie, mâncare gătită cu drag (sau cu panică, și aia merge), și asta e tot ce contează. Nu te mai uita la lumina caldă din pozele altora – e din ring light, nu din suflet. În spatele fiecărui story cu pască perfectă, e cineva care a scăpat albușul în chiuvetă și a certat copilul că vrea să ciocnească ouăle înainte de poză. Fii blândă cu tine. Paștele real nu are filtru, dar are miros de ciorbă, râsete pe fundal și, uneori, o pată de sfeclă pe fața de masă. Asta e frumusețea!

9. Să nu-ți pedepsești trupul după ce-ai iubit mâncarea

Dacă ai mâncat 3 felii de cozonac, ești om. Nu vinovat. Nu „nesimțită”. Ai sărbătorit. Asta ai făcut. Paștele e despre iubire, nu despre cântar. Și despre un strop de iertare – inclusiv față de tine. Așa că nu te uita chiorâș la burta ta și nu-ți jura „detox” cu apă și semințe din a treia zi. Trupul tău n-a greșit cu nimic că s-a bucurat de bucate și de oameni. Ai stat la masă, ai râs, ai ciocnit. Ai fost prezentă. Și dacă rochia stă un pic mai bine pe umeraș zilele astea, dă-i pace. Va veni și vremea salatelor. Acum e vremea bucuriei.

10. Să-ți oferi ție iertarea pe care o dai altora

Poate ai fost irascibilă. Poate ți-a ieșit pasca ciudată. Poate ai spus ceva ce nu trebuia. E ok. Nu ești definita de un drob uscat, de un comentariu scăpat în tensiune sau de faptul că n-ai mai avut chef să întinzi fața de masă „bună”. Nu trebuie să fii sfântă ca să fii iubită. Ai făcut ce-ai putut, cu ce-ai avut.
Și tu meriți iertare. Inclusiv de la tine.

Dacă nu te-ai abătut de la cele 10 porunci de Paște, s-ar putea să-ți iasă și selfie-ul cu toți zâmbind – din suflet, nu doar din politețe. Și dacă nu reușești să ții toate aceste porunci de Paște, nu-i nicio tragedie. Fiecare dintre noi face ce poate, cu ce are. Și, în mijlocul haosului, dacă reușești să te oprești o secundă, să respiri și să te bucuri – atunci ai făcut destul. Mai mult decât destul.

Să ai un Paște cu sens, cu tihnă, cu zâmbete și iertare. Și, da, și cu vin! Ai supraviețuit. Asta se sărbătorește.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa