Zander

GEN: Băiat
ORIGINE:
LUNGIME: scurt

Zander este un derivat masculin de la numele Alexandru care își are originea în cuvântul alexandros care se traduce prin apărător al oamenilor.

Zander este folosit mai ales în țările vorbitoare de limbi germanice.

Este folosit din cele mai vechi timpuri, fiind menționat și în Biblie, în Vechiul Testament. De asemenea, era popular în Grecia Antică unde băieții erau botezați Alexandros pentru a fi puternici. Mai târziu în istorie a fost folosit de regi și împărați din întreaga lume. Este unul dintre numele întâlnite în mai toate țările globului. 

În mitologia greacă acesta era un alt nume al eroului Paris și aparține, de asemenea, mai multor personaje din Noul Testament. Cu toate acestea, cel mai faimos purtător a fost Alexandru cel Mare, regele Macedoniei. În secolul al IV-lea î.Hr. el a construit un imens imperiu din Grecia, Egipt, Persia și părți din India. Datorită faimei sale și a povestirilor medievale ulterioare care l-au implicat, utilizarea numelui său s-a răspândit în toată Europa.

Sfântul Alexandru

Sfântul Alexandru a trăit la începuturile secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților. Datorită virtuților sale apostolice, a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, ca preot al episcopului, iar, în anul 314 ca episcop ajutător.

Este prăznuit de Biserica Ortodoxă în data de 30 august.

Variante în alte limbi ale numelui Zander

Aleksandër, SkënderAlbania, Iskandarțările vorbitoare de limbă arabăAleksandrArmenia, AliaksandrBelarus, Aleksandar, SkenderBosnia și Herțegovina, Aleksandar, SashoBulgaria, Aleksandar, Sandi, Saša (Croația), Alexandr, Aleš (Cehia)Aleksanteri, Ale, Samppa, Santeri, SanttuFinlanda, Alexandre, Alex, Sacha – Franța, Aleksandre, SandroGeorgia, Alexandros, Alekos, AlexGrecia, AlastarIrlanda, Alessandro, Ale, Alex, SandroItalia, EskandarIran, Aleksander, Aleks, OlekPolonia, Alexandre, Xande, XandinhoPortugalia, Alex, Sandu, Alecu, AlexeRomânia, Aleksandr, Aleks, Sanya, Sasha, ShuraRusia, Alasdair –Scoția, Alejandro, AleSpania, Aleksandr, Oleksander, Aleks, Oles, SashaUcraina, SenderIsrael