Rudolf vine de la numele germanic Hrodulf , care a derivat din elementele hrod care se traduce prin „faimă” și wulf care se traduce prin „lup”.
A fost numele purtat de trei regi ai Burgundiei, precum și de câțiva conducători habsburgici. De asemenea, se remarcă drept prenume purtat de o mulțime de conducători militari, din cele două războaie mondiale.
Odată ce Robert Lewis May l-a botezat pe renul lui Moș Crăciun, Rudolf, numele a devenit cunoscut în întreaga lume, fără să fie neapărat folosit în onomastică. A apărut pentru prima dată într-o broșură din 1939 scrisă de Robert L. May și publicată de Montgomery Ward, magazin universal. Este de obicei descris ca al nouălea și cel mai tânăr dintre renii lui Moș Crăciun, folosindu-și nasul roșu luminos pentru a conduce echipa de reni și pentru a ghida sania lui Moș Crăciun în ajunul Crăciunului
Variante ale numelui Rudolf
Rolf, Rodolf, Rollo, Rolph, Rodolphe, Rodolfo, Roffe, Raul