Numele Haralambie a fost întâlnit cu precădere în România, în zona Moldovei, însă a ieșit și acolo dintre preferințele părinților.
Numele provine din limba greacă de la „haralampios” sau „haralampos„, care se traduce prin ”lumina bucuriei”.
Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini. A fost episcop creștin de origine greacă al cetății Magnezia din Asia Mică. În vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), când a fost declanșată o nouă prigoană anticreștină, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei. Mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la zeii păgâni, fost martirizat în jurul anului 202.
A fost canonizat și este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 10 februarie.
Variante ale numelui Haralambie
Haralamb
Persoane celebre
Haralamb Zincă (scriitor român)