Gelu este un nume întâlnit în spațiul românesc de foarte mult timp, însă originea sa este puțin cunoscută. Unii lingviști sunt de părere că este o prescurtare ori de la Gheorghe sau de la Eugen.
Cel mai probabil, totuși, este o adaptare a cuvântului ”vlah” care înseamnă român.
Gelu a fost un voievod care a domnit în Podişul Transilvaniei în Evul Mediu timpuriu. El a stăpânit în la sfârşitul secolului a IX-lea o formaţiune politică al cărei centru se presupune a fi fost la Dăbâca, judeţul Cluj.
Cronica lui Anonymus, Gesta Hungarorum, spune că supuşii lui Gelu erau români şi slavi, că oastea lui era relativ slab înarmată, iar ţinutul era foarte bogat în resurse naturale.
„Când tatăl lui Ogmand, iscoada lui Tuhutum, dând târcoale ca o vulpe, a văzut, pe cât poate să cuprindă vederea omului, bunătatea şi rodnicia pământului şi pe locuitorii săi, i-a plăcut nespus de mult şi, în cea mai mare grabă, s-a întors la domnul său.
Şi, după ce a sosit, i-a vorbit multe domnului său despre bunătatea acelei ţări: că pământul acela e udat de cele mai bune râuri, al căror nume şi folos le-a amintit pe rând, că din nisipul lor se culege aur, că aurul din acea ţară este cel mai bun aur, că de acolo se scoate sare şi materii sărate şi că locuitorii din acea ţară sunt cei mai nevoiaşi oameni din toată lumea.
Fiindcă sunt Blachi şi Sclavi cari nu au alte arme decât arcuri şi săgeţi şi ducele lor Gelou e puţin statornic şi n-are ostaşi buni împrejurul său şi n-ar îndrăzni să se împotrivească curajului Ungurilor, fiindcă suferă multe neajunsuri din partea Cumanilor şi Pecenegilor.”
