Prima formă a numelui Eugen a fost Eugenios care provenea din cuvântul grecesc eugenes tradus prin ”de neam nobil”. Prenumele a fost purtat de mai mulți sfinți și Papi.
O altă variantă pentru etimologia numelui Eugen este proveniența din limba latină, din cuvintele ”eu” tradus prin ”bine” și ”genes” însemnând ”născut”. Interpretarea ar fi ”născut în condiții favorabile”.
Eugen este un nume întâlnit în mai toate limbile pământului cu diverse forme.
Sfânta Eugenia
În calendarul ortodox, cei care poartă numele Eugen sau Eugenia își sărbătoresc numele în data de 24 decembrie. Sfânta Cuvioasă Martiră Eugenia a fost o tânăra romana, din vremea persecuțiilor creștine, care, deși se trăgea dintr-un neam ales, a preferat să fugă pe ascuns și să se retragă într-o mănăstire, pentru a se ruga și a-și închina viața Domnului în liniște și în anonimat. Pildă de smerenie și simplitate, Sfânta Eugenia a ajuns la conducerea mănăstirii, ca stareță, sfârșind în cele din urmă ca martiră pentru credința sa în Hristos.
Variante ale numelui Eugen
Evgeni, Genko, Geno (Bulgaria), Eugen, Evžen (Cehia), Eugène (Franța), Eugenio (Italia), Eižens, Jevgēņijs, Jevgeņijs (Letonia), Eugenijus (Lituania), Evgenij (Macedonia), Eugeniusz (Polonia), Evgeni, Evgeniy, Evgeny, Yevgeni, Yevgeniy, Yevgeny, Genya, Zhenya (Rusia)
Persoane celebre
Eugen Barbu (poet român)