Aron

GEN: Băiat
ORIGINE:
INTELES:
LUNGIME: scurt

Numele Aron își are originea în numele biblic Aaron care înseamnă luminat, munte de putere. Unii cercetători sunt de părere că provine din cuvântul galez eire care se traduce prin irlandez

Originea numelui Aaron este considerată a fi din cuvintele vechi egiptene aha rw care se traduc prin leul luptător. Sunt cercetători care cred că Aaron are legătură cu Aaru, denumirea pe care vechii egipteni o aveau pentru cer, unde domnea Osiris. 

Potrivit Vechiului Testament Aaron a fost fratele mai mare al lui Moise. Lui și urmașilor lui le-a fost încredințată preoția în Iudeea. Nu este menționat doar în Biblie, ci și în Coran, sub numele de Harun, ca unul dintre profeții Islamului. 

La început numele a fost folosit atât de creștini, cât și de evrei, iar în Evul Mediu a rămas exclusiv în onomastica religiei mozaice. În secolul XX a revenit și în uzul creștinilor. În zilele noastre este folosit atât ca prenume, cât și ca nume de familie. 

În istoria onomasticii româneşti există doi mari voievozi care au purtat acest nume: Aron Vodă (supranumit Aron Tiranul) şi Petru Aron. Ambii au domnit în Moldova.

Aron Pumnul, este o altă figură istorică din România care a purtat acest nune. Este amintit de Mihai Eminescu. A fost filolog şi profesor de română care a făcut demersuri pentru introducerea alfabetului latin în defavoarea celui chirilic.

Variante ale numelui Aron

Haroun/ Harunîn țările vorbitoare de limbă arabă, AronCroația/ Olanda/ Islanda/ Norvegia/ Polonia/ Suedia, AaroFinlanda, AharonIsrael, ÁronUngaria, Erin/ EireannIrlanda, AronneItalia, AronasLituania, AarónSpania 

Persoane celebre

Aaron Ciechanover (om de știință din Israel, Laureat al Premiului Nobel), Aaron Klug (chimist britanic, Laureat al Premiului Nobel), Aaron Carter (cântăreț american), Elvis Aron Presley (cântăreț american), Aaron Spelling (producător și regizor de filme american)