Arhimede

GEN: Băiat
ORIGINE:
LUNGIME: scurt

Numele Arhimede își are originea în cuvintele grecești arkho tradus prin a conduce, comandant și medos care înseamnă plan, prudență. Puse împreună cele două au semnificația de cel căruia îi pasă, mare gânditor

Cea mai cunoscută persoană care a purtat numele Arhimede este matematicianul grec care a trăit în perioada 287-212 î.Ch. Arhimede de Siracuza a fost unul dintre cei mai mari oameni de știință ai lumii, descoperirile lui fiind din domeniul matematicii, fizicii, astronomiei, ingineriei și filozofiei. 

Arhimede este recunoscut pentru legea pârghiilor și pentru că a pus bazele hidrostaticii. De asemenea, a inventat mașini de asalt și șurubul fără sfârșit. Experimente moderne au arătat că Arhimede a proiectat mașini capabile să scoată corăbiile din apă și să le dea foc folosind un sistem de oglinzi.

Arhimede este în general considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai antichității și unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor, fiind primul matematician universal. A calculat aria unui arc de parabolă prin însumarea unei serii infinite, precum și calculul aproximativ al numărului π cu o acuratețe remarcabilă pentru acele timpuri. Arhimede a definit spirala care-i poartă numele, a descoperit formule de calcul a volumelor și al suprafețelor corpurilor de revoluție, precum și un sistem ingenios de exprimare a numerelor foarte mari.