Antimia

GEN: Fată
ORIGINE:
INTELES:
LUNGIME: lung

Numele de fată Antimia reproduce numele grecești Anthemios (forma târzie Anthimos), Anthemia. Antheia era cunoscut ca supranume sau epitet al Afroditei, Herei.

Forma masculină a numelui a fost purtată de Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cunoscut pentru activitatea de tipărire a unor cărți de cult.

Numele Antimia își are originea în cuvântul grecesc ”anthos” care se traduce prin floare. Astăzi, Antimia nu mai este folosit aproape deloc ca nume de botez. 

Pe 3 septembrie e pomenit în calendarul ortodox Sf. Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei. Pe 27 septembrie îl prăznuim pe Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul. Acesta este întemeietorul mănăstirii din București care îi poartă numele. A fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an.