În lumea copiilor totul este posibil! Chiar și ca mașinile să vorbească și să te plimbe într-o lume fantastică plină de aventuri, în care prietenia și dorința de a fi mereu de ajutor sunt forțele care dau frumusețe vieții.
Distractiv pentru întreaga familie, noua serie animată de la Disney Junior „Micii Pompieri” va urmări un grup de tineri salvatori care lucrează în echipă, într-o varietate de aventuri, cu ajutorul vehiculelor lor de încredere, vorbitoare. Personajele principale vor ajuta, salva și îmbunătăți comunitatea în care trăiesc. Astfel, serialul urmărește să inspire bunăvoința și simțul comunității – spre exemplu a fi un bun vecin, facilitând modul prin care cei mici vor putea învăța aceste lucruri în joacă.
În fiecare weekend, începând cu 5 noiembrie, ora 11.00, cei mici vor avea ocazia să intre în minunata aventură a mașinilor vorbitoare și a prietenilor lor.
Noul serial Disney Junior va fi preferatul copiilor, așa cum au fost și Elena din Avalor și Sofia Întâi, alte două producții realizate de Craig Gerber, cel care a imaginat și lumea din „Micii Pompieri”.
Micii Pompieri și lecția lucrului în echipă
În universul vehiculelor vorbitoare Bo Bayani și mașina lui de pompieri își unesc forțele cu prietenii lor din echipa de prim ajutor pentru a-i ajuta pe alții din comunitatea lor care au probleme, mari sau mici. Fie că salvează o mașină care este blocată într-un copac, găsesc pui de dalmațieni pierduți sau își ajută vecinii să-și facă provizii de urgență în timpul unei pene de curent. „Micii Pompieri” evidențiază importanța muncii în echipă și ajutorul celor din jurul nostru.
Copiii vor învăța datorită noilor lor prieteni cum pot fi buni cetățeni, dar vor căpăta și informații despre cum să acorde primul ajutor atunci când se impune. Situațiile apărute în noul serial animat de pe Disney Junior le va explica într-un mod plăcut și jucăuș cât de important este să ofere ajutorul celor din jurul lor. Serialul oferă copiilor șansa de a descoperi cum lucrează echipele de intervenție. Curiozitatea, curajul, muzica și bucuria descoperirii sunt temele esențiale ale seriei.
Disney Junior aduce copiii și părinții împreună
Serialul animat „Micii Pompieri” este creat în spiritul în care Disney Junior i-a obișnuit pe copii și până acum. Fiecare lume nou creată reflectă legătura emoţională pe care multe generaţii o au cu poveştile şi personajele Disney, clasice sau contemporane.
Programele Disney Junior îi invită pe părinţi să se alăture copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 5 ani.
Serialele şi animaţiile Disney Junior combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, abordând în joacă matematica, limbile străine, nutriţia şi stiluri de viaţă sănătoase, dar și abilităţile sociale.
Printre cele mai îndrăgite seriale de la Disney Junior se numără Mickey Mouse: Casa Distracției, Prietenii Cățeluși, Alice în Cofetăria Minunilor sau Gașca Puișorilor.
