Familia este precum corpul uman. Când una dintre părți este afectată, suferă și celelalte. Acesta este motivul pentru care în procesul de vindecare al unui membru al familiei care are o traumă, o problemă comportamentală sau suferă de anxietate, este utilă terapia de familie.
Implicarea membrilor familiei îl va ajuta pe cel în cauză, primind dragostea și sprijinul de care are nevoie. Și, în plus, terapia de familie le permite celorlalți să învețe despre provocările prin care trece persoana dragă și despre modalitățile în care o pot ajuta.
Cele trei etape dificile din viața părinților
De la formarea ei, o familie trece prin mai multe etape și probleme. Primele provocări apar atunci când de la etapa de cuplu se trece la cea de familie cu copil mic. Când în universul în care erau doar cei doi și tot timpul era doar al lor, apare un al treilea membru. Și odată cu el nopțile nedormite, grijile și preocupările privind creșterea și îngrijirea lui.
O altă etapă dificilă este cea în care copilul devine adolescent, se transformă, devine alt om. Se schimbă el, se schimbă dinamica familiei, se schimbă îngrijorările părinților și așa apar blocajele, pentru că familia este prinsă în problemă și nu reușește să vadă toată perspectiva. „Noi, ca și terapeuți, încercăm să dăm o imagine de ansamblu, să-i învățăm faptul că resursele sunt la ei, că ei sunt experții propriilor vieți, că noi nu le știm viața decât din ce ne povestesc, și încercăm să aducem resursele la suprafață”, explică Anamaria Popa, psihoterapeut la Regina Maria Timișoara.
În perioada adolescenței, apare conflictul dintre generații și greșita înțelegere de către adolescent a modului în care părinții își exprimă grija față de el. Și-atunci, toată familia trebuie să se adapteze vieții cu un adolescent, dar să și înțeleagă ca el este, totuși, (încă) un copil. „Mi se pare foarte important să încercăm și să reușim, ca părinți, să intrăm în lumea copiilor, să ne împrietenim cu ei. Nu trebuie să fim prietenii lor cei mai buni. Trebuie respectate limite și bariere, clar. Dar trebuie cumva să intrăm în lumea lor, să vedem lumea și din perspectiva lor, și atunci poate îi înțelegem și noi mai bine, și ne simt și ei mai apropiați”, este de părere psihoterapeutul.
Și, în final, cea de-a treia etapă importantă pe care o parcurge o familie este cea în care copilul părăsește casa părintească. Etapa „cuibului gol”, când cuplul trebuie să se adapteze și să facă față noii realități.
La baza tuturor problemele stau relațiile
Sunt multe situații în care părintele este cel care contactează psihoterapeutul pentru a solicita ședințe de terapie cu copilul. Psihologul Anamaria Popa spune că de foarte multe ori este de preferat să se lucreze cu toată familia „pentru că, în general, copilul este un simptom al familiei. Și-atunci trebuie să vedem care este problema din spate. Să lucrăm la familie ca un întreg, că până la urmă este un întreg cu mai mulți membri, și fiecare membru are individualitatea lui, iar toți la un loc fac familia să meargă.”
Copiii sunt aduși la terapie în general în momentul în care dezvoltă anxietate, atacuri de panică sau somatizări precum dureri de stomac, de cap sau insomnie. În cazuri extreme pot să apară inclusiv amorțeli de mâini. Toate acestea sunt cauzate de faptul că au fost acumulate foarte multe probleme și foarte mult stres, ca într-o piramidă. Problemele încep de la baza piramidei și „explodează” printr-o somatizare sau anxietate. Iar la bază sunt relațiile.
„Chiar dacă persoana vine la terapie individuală, problema din spate sunt tot relațiile. Pentru că noi trăim în relații, creștem în relații, ne dezvoltăm în relații, în familie, în sistem, și poate uneori nu reușim să comunicăm exact ce trebuie sau nu decodificăm mesajul pe care îl primim, așa cum ar trebui. Și atunci apar tot felul de disonanțe între ce auzim și ce am vrea să auzim”, spune psihoterapeutul.
Terapia de familie îi „tratează” pe membrii ei ca pe un întreg
Terapia familială cuprinde – așa cum spune și denumirea ei – toată familia, nu doar mama și tatăl copilului. Poate să însemne și un frate, chiar și bunica, dacă e cazul, în funcție de problematică.
Anamaria Popa precizează că la un moment dat este posibil ca în terapie să se lucreze și cu fiecare membru al familiei, separat. Se mai poate lucra, însă, și în diade, adică mamă-tată, mamă-copil, tată-copil.
În cadrul primei ședințe de psihoterapie, în primul rând se creează un mediu sigur, în care familia să se simtă în siguranță. Și fiecare membru, separat, și familia, luată ca întreg.
Se încearcă stabilirea stadiului în care este familia, care este problema cu care se confruntă și care este perspectiva fiecărui membru asupra problemei respective, pentru a se stabili care este aspectul care trebuie rezolvat. „Eu încerc în fiecare ședință să-i ajut pe membrii familiei să vadă că ei fac tot ce pot, că este grozav faptul că au avut curajul să vină la terapie, că acesta este un pas extraordinar. Și, de aici, din crearea conexiunii cu mine, vor ieși răspunsuri la întrebările lor”, a mai subliniat Anamaria Popa.
Specialistul a mai precizat că o ședință de terapie familială durează puțin mai mult decât una individuală – în jur de o oră și jumătate – pentru a se crea cadrul adecvat ca toți cei implicați să își expună punctul de vedere.
