Bronșiolita acută, gripa, pneumonia, astmul bronșic sunt boli care pot fi însoțite de wheezing. Adică de o respirație șuierătoare care apare din pricina îngustării căilor respiratorii și care îi sperie de-a dreptul pe părinți. Prof. dr. Sorin Man, medic primar Pneumologie pediatrică la Regina Maria Cluj, explică diferența dintre răceală, rinită alergică și astm bronșic și cum trebuie să intervină părinții în momentul în care respirația copilului devine periculos de greoaie.
Lista afecțiunilor și situațiilor medicale însoțite de wheezing nu este deloc scurtă. Astfel, potrivit specialiștilor de la Mayo Clinic, wheezing-ul este un sunet ascuțit, șuierător care apare atunci când un copil bolnav inspiră sau expiră. Orice afecțiune care provoacă iritație și inflamație la nivelul căilor respiratorii, de la nivelul laringelui și până la plămâni, poate duce la apariția respirației șuierătoare.
Iar lista include de la alergii și astm bronșic, până la infecția cu virus sincițial respirator, pneumonie sau inhalarea unor obiecte străine care rămân poziționate în căile respiratorii.
De ce nu orice șuierat înseamnă astm: mituri despre tuse și bronșită
Una dintre prejudecățile pe care mulți părinți le au este aceea că un copil care are respirație șuierătoare sau hârâie are astm. „În mod clar, nu” este categoric prof. dr. Sorin Man, medic primar pediatru la Regina Maria Cluj.

„Există numeroase sunete respiratorii care pot fi auzite cu urechea liberă și prima întrebare la care trebuie să răspundem este dacă a fost wheezing sau nu. Și aici este important părintele care relatează despre wheezing sau sunetul pe care îl aude: este sforăit, hârâit sau wheezing? Și dacă este wheezing nu înseamnă neapărat că acel copil are astm bronșic”, subliniază specialistul.
Pentru că și în bronșiolita acută este prezentă respirația șuierătoare sau există și așa-numitul wheezing recurent asociat infecțiilor virale: „Care nu sunt neapărat situații definite ca astm bronșic. Deci, nu orice wheezing este astm bronșic. Plus că există și astm bronșic fără wheezing”, atrage atenția pneumologul pediatru.
Un alt mit este acela că bronșitele repetate duc la astm bronșic. „Diagnosticul de bronșită acută se formulează, sau ar trebui să se formuleze, atunci când în cadrul unei infecții respiratorii domină tusea, dar fără ca micul pacient să prezinte semne de laringită sau de bronșiolită.
Bronșita nu are o definiție clinică foarte strictă. Diferiți medici înțeleg diferite lucruri prin acest termen. Și de aceea când se prezintă un părinte cu copilul pentru bronșite repetate, prima mea întrebare este: ce simptome a avut? Ca să văd exact ce s-a înțeles prin termenul de bronșită”, precizează pneumologul pediatru.
Cum se diagnostichează corect astmul sub și peste vârsta de 6 ani
Speriați de respirația șuierătoare, mulți părinți cu copii vin la medic și cer analize pentru astmul bronșic, dezvăluie prof. dr. Sorin Man: „Mai ales sub vârsta de 6 ani nu există o analiză care să confirme astmul bronșic”.
După vârsta de 6 ani se poate face spirometria, dar o spirometrie izolată nu tranșează diagnosticul, subliniază specialistul: „Trebuie văzut dacă există o variație a funcției respiratorii de la o vizită la alta sau după administrarea de salbutamol. Deci, nu o simplă spirometrie va clarifica diagnosticul”.
O analiză care se face la Regina Maria Cluj pentru copiii sub 6 ani și care măsoară funcția respiratorie este oscilometria, o procedură neinvazivă care măsoară elasticitatea și rezistența căilor respiratorii, adică cât de ușor „curge” aerul prin căile respiratorii ale copilului. O pot face copii de la 3 ani în sus, explică profesorul: „La spirometrie, rezultatul depinde de efortul pe care-l face copilul în timpul manevrei, dacă dorește să îl facă. Dacă nu dorește să facă acel efort spirometria va ieși «proastă» și va fi pacientul va fi etichetat greșit ca având astm bronșic. Însă cel mai important lucru sunt simptomele, în special, wheezing-ul. Este esențial să fie un wheezing documentat de către un cadru medical sau descris în mod foarte clar de către părinte. Ca medici, putem să-i punem o înregistrare cu wheezing-ul și părintele să zică: «da, acest zgomot l-am auzit».”
La fel de important este ca atunci când vine la pneumologul pediatru cu copilul părintele să aducă și documentele medicale anterioare. De ce? Pentru că de multe ori se întâmplă să ajungă la cabinet între două episoade de wheezing și la plămâni să nu se audă nimic în momentul consultului, dar să fi avut un episod în urgență în care să se fi auzit ceva, atrage atenția medicul pediatru. „Nu i se spune părintelui ce, pentru că nu va reține termenul medical, dar are un document medical unde se specifică sunetul auzit. De aceea acel document medical trebuie adus la consultație, ca să nu tratăm alte sunete respiratorii pe post de astm bronșic”, precizează specialistul.
Un al doilea criteriu în diagnosticul de astm bronșic este lipsa unor manifestări clinice care sugerează o altă boală. „De exemplu, dacă la un copil tusea este însoțită de o producție mare de spută, diagnosticul de astm este mai puțin probabil”, clarifică specialistul.
Al treilea criteriu este răspunsul la tratament. „Astmul bronșic este o boală care răspunde la medicația antiastmatică. Deci proba terapeutică de 2-3 luni de tratament cu corticosteroid inhalator are o importanță crucială. Dacă terapia are efect, atunci poate adăuga un criteriu la acest diagnostic și vorbim de astm bronșic confirmat.
Când respirația devine o urgență: Ce faci până la sosirea ambulanței
Una dintre temerile părintelui atunci când copilul are respirație șuierătoare este ca nu cumva să ajungă într-o situație gravă care să-i pună viața în pericol. Și este o temere reală, consideră profesorul: „Părintele trebuie într-adevăr instruit să urmărească efortul respirator al copilului, adică frecvența respirațiilor, în special noaptea, în somn. Pentru că atunci când copilul este treaz frecvența poate să fie crescută din cauza agitației copilului. Dar noaptea, atunci când copilul doarme, se poate număra frecvența și compara cu valoarea uzuală. Adică, a crescut cu n respirații pe minut. Și încă un lucru important: părintele trebuie să fie capabil să descrie efortul respirator. Dacă la fiecare inspirație spațiile existente între coaste se deprimă, atunci vorbim despre un efort respirator crescut. Și mulți părinți spun: «mișcă mult mai intens din burtică când respiră». Deci clar că a crescut efortul respirator”, explică medicul în detaliu.
Ei bine, aceasta este situația în care trebuie să se prezinte cu copilul la medic. Trebuie spus că acest efort respirator crescut nu se întâlnește doar în astmul bronșic. Și o laringită poate fi o boală gravă la copil față de un adult. Copilul are laringele de dimensiuni mai mici și se poate obstrua mai ușor.
Atunci când copilul prezintă dificultăți importante de respirație, părinții trebuie să solicite imediat asistență medicală, apelând 112. Până la sosirea ambulanței, copilul trebuie menținut într-o poziție confortabilă și trebuie evitată agitarea lui. Dacă are astm cunoscut, părintele poate administra medicația de salvare conform planului terapeutic prescris. În anumite forme severe de laringită subglotică, medicul poate indica administrarea de adrenalină nebulizată. Este util ca părintele să cunoască câteva semne de alarmă ușor de recunoscut: deprimarea spațiilor dintre coaste, dificultate la vorbire sau alimentație, cianoză, somnolență neobișnuită și epuizare respiratorie.
Răceală sau rinită alergică? Detaliile mici care fac diferența
Prof. dr. Sorin Man atrage atenția asupra importanței diagnosticului exact. Din păcate, se întâmplă ca mulți pacienți să fie tratați ca fiind răciți, când, de fapt, au rinită alergică. Este foarte ușor să confunzi o răceală comună cu o rinită alergică. Diferențierea se face pe baza unor simptome și semne. Deci, în primul rând, dacă pacientul are febră, e clar răceală. Nu înseamnă neapărat că dacă nu are febră, e rinită alergică. Pentru că există răceli fără febră. Plus mâncărimea la nivelul nasului sau la nivelul cerului gurii, este sugestivă pentru o rinită alergică, nu pentru răceala comună. La fel, strănutul în salve este sugestiv pentru rinita alergică. De asemenea, în rinita alergică se înfundă nasul și se desfundă de la o oră la alta. În timp ce în caz de răceală nasul rămâne înfundat aproape constant de la câteva zile până la două săptămâni”, explică medicul.
În cazul rinitei alergice, este necesară prezentarea la medic, decelarea alergenului care este implicat în declanșarea simptomelor și instituirea corectă a tratamentului. Boala fiind cronică are nevoie de tratament permanent, adaugă specialistul. „Spray-urile nazale cu corticosteroizi nu dau dependență. Și dacă tot vorbim despre rinită alergică să spunem și că ea este văzută de către părinți de multe ori ca o «răceală ușoară», o răceală produsă printr-un mecanism modern, alergic. Dar, de fapt, rinita alergică poate să chinuie pacientul mult mai tare decât astmul bronșic”, consideră pneumologul pediatru.
Rinita are o prevalență în rândul copiilor estimată la 30-35% în România. Fiecare al treilea copil suferă de rinită alergică și 1 din 5 copii suferă de astm alergic, potrivit datelor Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică.
De ce sunt atât de mulți copii cu rinită alergică? „În primul rând pentru că diagnosticarea e mai bună, suntem mai bine informați vizavi de bolile alergice. Avem la dispoziție teste pe care nu le aveam acum 20-30 de ani. Dar există și o creștere reală a prevalenței din pricina stilului de viață occidental, plus că, în România, se consumă multe antibiotice care cresc riscul de boli alergice prin faptul că alterează echilibrul florei bacteriene normale din organism. Plus că avem și un procent mare de nașteri prin cezariană, tip de naltere care este asociată cu un risc crescut pentru anumite afecțiuni”, conchide medicul pediatru.

















