Și-au dorit o viață mai bună pentru ei și pentru copii, o viață pe care țara lor nu le-a putut-o oferi. Mame și tați, fii și fiice din care foarte puțini au făcut drumul înapoi și care au lăsat în urmă 536.000 de copii, potrivit datelor Salvați Copiii România. Dintre aceștia, mai mult de 230.000 au mamele plecate. Vârsta medie la care copiii sunt lăsați singuri de către mame este mai mică de 7 ani, cei mai mulți ajungând să le vadă o dată pe an. Psihoterapeutul Alexandra Ivan ne vorbește despre implicațiile emoționale ale acestei realități, despre impactul pe care lipsa mamei îl are asupra familiei restrânse, dar și asupra celei extinse. Totul în contextul în care recent Rețeaua de Sănătate Regina Maria a lansat un program special dedicat românilor din diaspora.
Nu știm datele exacte referitoare la câți români au plecat să muncească dincolo de hotarele României. Știm doar că avem cea mai mare diasporă din Europa. Cifrele vehiculate de oficialități arată că doar între 2008 și 2022 au emigrat peste 3 milioane de oameni.
Italia, Spania, Austria. Acestea sunt țările în care au plecat să muncească mamele românce, potrivit datelor Salvați Copiii România. Pot părea țări nu prea departe de hotarele României, însă pentru o mamă distanțele nu se măsoară doar în kilometri. „Ca psiholog, întâlnesc frecvent în cabinet mame care au luat această decizie grea – aceea de a pleca în străinătate pentru a putea susține financiar familia. Este una dintre cele mai dificile alegeri pe care o femeie o poate face, pentru că intră în conflict direct cu instinctul matern de protecție și prezență”, spune Alexandra Ivan, psihoterapeut sistemic, analist tranzacțional și specialist în lucrul cu românii din diaspora în cadrul clinicilor Regina Maria.
Pe de o parte, adaugă psihoterapeutul, mamele pleacă din iubire: „pentru a le asigura copiilor un viitor mai bun. Pe de altă parte, trăiesc o suferință profundă legată de absență, frică și vinovăție”.
Mamele sunt percepute ca fiind puternice, dar le este teamă că vor fi înlocuite în inima copiilor
Implicațiile emoționale ale plecării sunt complexe. „Separarea fizică poate duce la sentimente de deconectare atât din partea mamei, cât și a copilului. În unele cazuri, relația poate suferi, mai ales dacă nu este menținută prin comunicare constantă. În același timp, multe dintre aceste femei se confruntă cu un tip de suferință tăcută – aceea de a fi percepute ca fiind puternice, dar fără a primi sprijin real din partea comunității sau a statului”, mai spune psihologul Alexandra Ivan.
Le este dor de casă, se simt vinovate că au plecat, le este rușine și mai presus de toate trăiesc cu teama că vor fi uitate. Sau că vor fi înlocuite în inima copiilor lor. Toată această gamă de emoții negative este foarte frecventă printre mamele din diaspora și povara aceasta este foarte greu de dus pe termen lung, completează psihologul psihoterapeut.
„În același timp, apar și emoții pozitive: speranță, curaj, mândrie pentru ceea ce reușesc să ofere copiilor prin muncă. În psihologie, vorbim despre ambivalență emoțională – capacitatea de a simți în același timp lucruri opuse”, mai spune specialistul.
Esențial este ca toate aceste emoții să nu fie negate, ci integrate. Iar pentru a face asta este nevoie de ajutor: „Pentru a le face față, mama are nevoie de sprijin emoțional – fie din partea unui terapeut, fie din partea altor mame aflate în situații similare. Este important să mențină o relație caldă cu copiii, chiar și de la distanță, prin scrisori, apeluri video regulate, mesaje simple de genul «te iubesc» sau «mă gândesc la tine». Nu cantitatea de timp face diferența, ci calitatea emoțională a contactului”, punctează Alexandra Ivan.
Sentimentul de abandon al celor rămași poate fi copleșitor
Nu doar față de copiii rămași în țară au mamele migrante, dar și tații migranți sentimente de vinovăție, completează psihoterapeutul: „În cazul adulților care pleacă, apare o altă formă de vinovăție: aceea că nu pot fi aproape de părinți atunci când aceștia au mai mare nevoie de sprijin. Mulți trăiesc un conflict între dorința de a-și construi propria viață și responsabilitatea morală față de părinți”.
Vârstnicii rămași în țară se simt la rândul lor abandonați. Simt că au crescut copii pentru ca la bătrânețe să aibă cine să le dea o cană cu apă, dar că soarta a făcut să fie altfel. „Pentru cei rămași în țară, izolarea, sentimentul de inutilitate sau abandon pot fi copleșitoare, mai ales dacă nu există o rețea de sprijin local”, atrage atenția specialistul.
Din punct de vedere psihologic, mai spune Alexandra Ivan, relațiile părinte-copil au nevoie de „continuitate afectivă”: „Adică, de un fir roșu de apropiere, fie că este menținut fizic sau emoțional. A-l întreține presupune nu doar responsabilitate, ci și empatie, comunicare autentică și respect față de limitele fiecărei generații”.
„Copilul are nevoie să se simtă iubit, iar părintele bătrân – să nu fie uitat”
Psihoterapeutul sugerează câteva strategii de a face față situației atât pentru cei care au plecat să lucreze în străinătate, cât și pentru cei rămași acasă. „Pentru cei plecați, sunt de ajutor asumarea deciziei fără a se pedepsi constant pentru ea; totodată, menținerea contactului cu familia prin ritualuri simple (apeluri regulate, implicarea la distanță în decizii); sprijin psihologic sau grupuri de suport pentru gestionarea dorului și a vinovăției”.
Cei care au rămas acasă, recomandă Alexandra Ivan, să caute să-și susțină autonomia emoțională, să caute să rămână activi și conectați din punct de vedere social și să ceară ajutor, incluisv psihologic, atunci când simt că au nevoie de el: „Pentru ambele părți recomand încurajarea sincerității în dialog – să poți spune «îmi e dor», «mi-a fost greu azi», fără rușine sau frică de respingere”.
Statul ar trebui să vină și el în sprijinul diasporei prin crearea de politici concretizate în centre comunitare, sesiune de consiliere psihologică gratuită pentru copiii cu părinți plecați și pentru vârstnicii singuri. „Există deja studii care arată impactul psihologic negativ asupra acestor categorii, dar încă suntem departe de intervenții sistemice reale. Comunitatea și familia extinsă pot juca un rol esențial: bunicii, unchii, vecinii pot fi sprijin emoțional pentru copii sau pentru vârstnici, atâta timp cât sunt încurajați să se implice. Ne întoarcem, astfel, la un adevăr simplu: copilul are nevoie să se simtă iubit, iar părintele bătrân – să nu fie uitat”, reamintește Alexandra Ivan.
Grija față de sine nu e egoism. Cereți ajutor!
În concluzie, sintetizează psihologul psihoterapeut, „le recomand migranților să nu se izoleze și să caute sprijin, fie într-o comunitate locală, fie prin consiliere psihologică. Este important să nu sufere în tăcere pentru a părea «puternici». Să rămână conectați emoțional cu cei de acasă prin gesturi mici, dar constante: un apel video, un mesaj sincer, o fotografie trimisă la timp”.
Și nu în ultimul rând să nu uite de propria stare de bine: „Grija față de sine nu e egoism, ci o condiție pentru a putea avea grijă și de ceilalți. Vinovăția este firească, dar nu trebuie să devină o povară. Iubirea nu se măsoară în kilometri, ci în prezență emoțională, chiar și de la distanță”.
Pașii de urmat pentru a accesa terapia online prin noul program lansat de Regina Maria
Pentru a veni în spijinul celor plecați la muncă în străinătate, Rețeaua Regina Maria a lansat un serviciu de psihoterapie online dedicat diasporei, cu programări adaptate fusului orar și acces de oriunde.
Dacă locuiești în străinătate și simți că ai nevoie de sprijin emoțional, poți accesa serviciul de psihoterapie online oferit de Regina Maria, dedicat românilor din diaspora. Iată cum funcționează:
1. Intri pe pagina campaniei:
Accesează linkul www.reginamaria.ro/diaspora-campanie sau programează-te pe Whatsapp, la numărul 0739 712 423.
2. Alegi tipul de terapie potrivit pentru tine:
Poți opta pentru psihoterapie individuală, de cuplu sau de familie, în funcție de nevoia actuală.
3. Completezi formularul de înscriere:
Lași datele tale de contact, menționezi fusul orar și preferințele de programare. Un reprezentant Regina Maria te va contacta pentru confirmare.
4. Te conectezi online, de oriunde:
Ședințele se desfășoară prin videoconferință, în limba română, cu psihoterapeuți care înțeleg realitățile traiului în diaspora. Ai flexibilitate de orar și intimitate garantată.
Nu e nevoie să te întorci acasă ca să fii ascultat. Acum ai sprijin, chiar și de la distanță!
