Viața de mamă a Alexandrei Bontic a început cu o mare durere: deși sarcina ei decursese perfect până la un punct, a născut prematur, iar băiețelul a avut probleme grave de sănătate. L-a salvat o terapie inovatoare cu celule stem, făcută în clipa în care toate tratamentele clasice eșuaseră. Calvarul mamei a durat 101 zile, timp în care, de la distanță, nu a putut decât să spere că David va lupta cu toate forțele lui de prematur și că medicii vor face absolut tot ce le stă în putință nu doar să-l trateze, ci și să-l aline.
Alexandra era în săptămâna 28 de sarcină când, aflată la un control de rutină, a văzut cum, brusc, medicul care îi urmărea sarcina s-a schimbat la față. Copilul avea ritm cardiac foarte mare și ascită (o cantitate mare de lichid în abdomen). Viața îi era în pericol și putea fi salvat doar printr-o cezariană de urgență, urmată de intervenție rapidă asupra lui. Alexandra, cu inima cât un purice, nu a avut timp decât să-și sune soțul, iar apoi a intrat în operație.
Prima întâlnire mamă – fiu a fost departe de ceea ce își imaginase Alexandra. Copilul a fost intubat imediat și așa a rămas timp de două luni. „Era cel mai mic bebeluș pe care l-am văzut vreodată, nu mișca deloc, nu scotea niciun sunet”, își amintește mama.
Deși optimistă din fire, de fiecare dată când mergea la Terapie Intensivă Neonatală să-l vadă pe David, Alexandra claca. „Plecam din cameră cu gândul că o să fiu puternică și optimistă, că o să îi spun că va fi bine și vom trece peste asta, dar când ajungeam în fața incubatorului și îl vedeam, mă anihila total. Nu puteam scoate niciun cuvânt, îmi curgeau lacrimile și atât”. Situația era cu atât mai dramatică cu cât diagnosticele lui David se agravau de la o zi la alta și la fiecare vizită mama afla că micuțul a mai făcut o complicație.
Sarcina mamei a fost monitorizată de dr. Hadi Rahimian, directorul medical al spitalului Regina Maria Băneasa, cunoscut pentru faptul că se ambiționează să găsească soluții pentru mamele cu cele mai sumbre diagnostice și să salveze viețile copiilor chiar dacă acest lucru prespune să-i opereze chiar în uter. Convingerea lui este că pentru orice viață, oricât de fragilă este la un moment dat, trebuie luptat cu toate forțele până la capăt.
”Orice copil are atâtea șanse câte îi dăm noi. Dacă un copil are 1% șanse și mama acceptă să folosim din șansa asta, noi ne agățăm și de cel 1% ca să putem să salvăm situația, spune dr. Rahimian”.
Și medicii neonatologi care s-au ocupat de David imediat după naștere au urmat același principiu: au făcut totul ca micuțul să trăiască și nu s-au dat bătuți nici măcar când protocoalele clasice au eșuat. Alexandra spune că a simțit acest lucru la fiecare discuție cu ei, iar această atitudine a medicilor i-a fost de mare ajutor când, la câteva zile de la naștere, ea a părăsit spitalul, iar David a rămas acolo pentru îngrijiri. Din cauza restricțiilor din perioada pandemiei de coronavirus și a riscurilor la care ar fi fost supuși nou născuții fragili, pe toată perioada spitalizării lui David vizitele din exterior nu au fost permise.
„Mi-a rămas clar în minte ceea ce mi-a spus doamna doctor neonatolog Cătălina Iordan, și anume faptul că ei au grijă de copiii internați ca și cum ar fi ai lor. A fost o binecuvântare pentru mine să aud asta, mai ales că a spus-o din tot sufletul. Este exact ceea ce vrei să auzi când te afli într-o situație ca aceasta”.
Când mama cădea, tatăl o ridica. Și invers
Au urmat trei luni în care Alexandra și soțul ei au trăit doar pentru cele două apeluri video zilnice, prin care medicii îi informau despre starea lui David și despre progresele sau complicațiile apărute. „Am fost ca într-un carusel emoțional în acea perioadă. Deși am fost tot timpul foarte optimiști, uneori unul dintre noi cădea, iar celălalt îl ridica. Au fost multe, multe zile în care ne sunau și ne spuneau că a fost reanimat sau că a avut o cădere sau o altă complicație. Avea zile în care era bine, și progresa, și lua în greutate, și mânca un pic mai mult, dar și zile proaste. Și eram exact ca într-un roller coaster emoțional: când sus, sus, sus, când jos, jos, jos”, își amintește mama.
Alexandra și soțul ei au fost sprijiniți în toată acea perioadă dificilă de familie și prieteni, iar acest lucru le-a ușurat puțin povara. „Am avut un mare, mare noroc cu familia. Cei patru bunici ai lui David, care sunt minunați, au dat totul pentru el și ne-au susținut pe noi fizic, psihic, financiar și în toate modurile posibile. Poate de aceea ne-a fost și ușor să ne păstrăm optimismul, că am fost înconjurați și de oameni foarte pozitivi și de oameni care ne-au ajutat”.
Departe de David și totuși alături de el
Un alt lucru care a ajutat-o pe Alexandra în acea perioadă a fost să meargă în fața maternității, cu căștile pe urechi, și să asculte melodii optimiste care, spera ea, îi dădeau lui David putere. Acolo, în fața clădirii, se simțea aproape de David. De altfel, ceea ce i-a fost cel mai greu în toate acele luni a fost faptul că nu l-a putut alina. Lipsa primei conexiuni mamă-copil este o rană care, spune Alexandra, se va vindeca foarte greu. Simte că a pierdut ceva ce nu va recupera niciodată. A conștientizat acest lucru târziu, pentru că tot ceea ce putea să spere atunci era că David va trăi.
„Făceam tot ce puteam ca să-mi păstrez optimismul. Dacă îmi venea câte un gând negativ, spuneam: nu, asta n-o să mi se întâmple mie, pentru că David o să fie bine și o să vină acasă! Asta m-a ajutat să mă păstrez pe o linie de plutire încât să nu mă pierd și să nu mai pot să-l ajut”.
Șefa secției de Terapie Intensivă Neonatală: „David a fost la limita supraviețuirii”
Dr. Dana Zaciu, șefa secției de Terapie Intensivă Neonatală a spitalului Regina Maria Băneasa, a urmărit evoluția lui David și a venit cu soluția salvatoare când toate terapiile clasice au eșuat.
„David a necesitat foarte multă terapie, am folosit aproape tot ce puteam folosi pentru salvarea lui, și lucrurile s-au complicat în momentul în care a dezvoltat bronhodisplazie pulmonară. Aceasta este o complicație cronică a prematurilor, din cauza faptului că plămânul este scos din mediul în care trebuie doar să crească și să se dezvolte și este pus mai devreme la treabă. Și atunci, dezvoltă niște leziuni cronice inflamatorii, care sunt foarte greu de stăpânit și cu care ne-am confruntat și noi la David. Am încercat terapiile clasice, care au funcționat însă intermitent: reușeam să-l desprindem de pe ventilator, dar avea din nou avea recăderi și iar ajungea pe ventilator, iar acest lucru s-a întâmplat pe o perioadă lungă de timp”.
Șansa lui David
Medicul spune că David a fost la limita supraviețuirii, iar riscurile creșteau cu fiecare zi în care nu reușea să respire singur. Șansa lui David a fost o terapie nouă, pe care dr. Zaciu o aplicase cu succes cu câteva săptămâni în urmă unui alt băiețel cu bronhodisplazie pulmonară. Este vorba despre un tratament cu celule stem mezenchimale, care fuseseră recoltate la naștere din cordonul ombilical al nou născutului, terapie de care dr Zaciu aflase în 2019, de la o echipă coreeană de medici, la un congres de pediatrie din Franța. Această metodă nouă de tratament reprezintă o terapie inovatoare care se desfășoară în mai multe țări, în cadrul unor studii mai mult sau mai puțin avansate, în care se încearcă stabilirea unor protocoale standardizate. Acest lucru nu i-a împiedicat pe părinții lui David să o accepte, mai ales că exista deja un precedent cu rezultat excelent.
„Medicii încercaseră deja tot protocolul obișnuit, iar David nu dădea semne de îmbunătățire. Făcuse, cred, toate complicațiile prematurității și nu mai aveam altă speranță. Când cineva îți spune că îi mai poate da o șansă copilului tău, cum să refuzi?”, spune mama. Alexandra a citit toate informațiile trimise de dr. Zaciu despre această terapie, studiile și cazurile altor copii, și a stat de vorbă și cu mama primului nou născut care a beneficiat de acest tratament. A simțit că aceasta este șansa lui David să ajungă sănătos acasă și nu s-a înșelat.
Cel mai mare eveniment din viața Alexandrei: externarea lui David
„După prima administrare s-a îmbunătățit evident starea, nu imediat, ci la câteva zile, pentru că aceste celule stem mezenchimale au un efect antiinflamator și de regenerare, care nu se întâmplă imediat, ci în timp”, explică dr. Zaciu. „După a doua administrare, am putut să facem desprinderea de pe ventilator, am trecut pe un sistem mai puțin invaziv și, în scurt timp apoi, pe o respirație spontană, cu un flux de oxigen cu un debit mic”, mai spune ea.
După 101 zile de spitalizare, Alexandra a mers la maternitate să-și ia eroul acasă. A fost pentru prima dată când l-a luat în brațe și pentru prima dată când, privindu-l, a putut răsufla ușurată. „Am fost extaziată, nici nu-mi venea să cred că se întâmplă. A fost cel mai mare eveniment din viața mea. Mai mare decât nașterea„.
David este recuperat acum în mare parte, este un băiețel vesel și pus pe șotii, ceea ce Alexandra nici nu îndrăznea să spere în perioada în care micuțul era la Terapie Intensivă Neonatală. Mama știe că e un caz fericit și le sfătuiește pe femeile care trec prin situații asemănătoare să aibă încredere în copiii lor. „Le sfătuiesc pe mămici să nu se întrebe de ce li s-a întâmplat lor asta. Dacă o fac, riscă să își piardă mințile, pentru că nu există niciun răspuns, pur și simplu așa e făcută viața, din lucruri bune și lucruri rele. Să aibă încredere în puii lor, ei sunt niște mici eroi miraculoși, care te pot surprinde chiar și când crezi că nu mai au nicio șansă”.
Urmărește în materialul video următor povestea Alexandrei și a micuțului ei învingător!
Această poveste face parte din campania Mamă la Regina Maria prin care oferim recunoaștere pentru puterea extraordinară pe care o au mamele din secunda în care în corpul lor apare o nouă viață. Tototdată, trimitem un gând bun și o încurajare tuturor femeilor care se simt neputincioase și temătoare la început de drum. Nu uitați: să devii mamă înseamnă putere! #EștiMaiPuternicăDecâtCrezi, #EstiCeaMaiBunaMama
