Nașterea copiilor este unul dintre cele mai importante momente din viața unei femei. Moment așteptat cu înfrigurare, cu teamă, dar și cu emoție, indiferent dacă este vorba de prima, de a doua, a treia naștere… Sprijinul emoțional și ghidajul în travaliu pas cu pas sunt esențiale pentru ca experiența mamei să fie cea pe care a visat-o. Tocmai de aceea, prezența unei moașe calde și experimentate, pe care gravida să o simtă alături trup și suflet, poate face ca venirea pe lume a copilului să fie cu adevărat magică.
Pentru a înțelege cum se implică o moașă în procesul nașterii am stat de vorbă cu două dintre cele mai experiementate moașe din România, Flavia Andriuc și Carmen Țapuru, precum și cu medicul ginecolog Dr. Sammouh Kaiss. Toți trei activează în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria. Acesta este singurul spital din România cu maternitate acreditat internațional (JCI) pentru siguranța îngrijirii pacientului. Are dotări de top și echipe medicale pregătite să intervină în orice clipă.
,,De când lumea și pământul, moașa este considerată prietena, sfătuitoarea mamei. Ea este cea care trebuie să aibă multă înțelegere și multă răbdare, dar pe de altă parte, să și știe să intervină atunci când e nevoie de măsuri”, spune moașa Carmen Țapuru. Colaborarea cu medicul obstetrician în cazul în care o naștere se complică este esențială. ,,În cazul nașterilor elaborate, complicate, experiența noastră, a moașelor, își spune cuvântul. Formăm o echipă determinată să pună cap la cap lucrurile pentru un rezultat care duce la excelență”, completează și Flavia Andriuc. Unitatea medicală în care lucrează este dotată cu cele mai noi echipamente medicale și întotdeauna o echipă supraspecializată este pregătită să intervină în caz de nevoie.
Legătura moașă-gravidă
O gravidă informată are toate șansele de a fi relaxată și cooperantă în travaliu. „Când ai idee despre cum va decurge nașterea pas cu pas, te simți pregătită și încrezătoare în forțele proprii. Iar moașa joacă un rol foarte important în procesul de naștere, oferind atât suport emoțional, cât și moral”, spune Flavia Andriuc, după 15 ani de carieră și aproape 5.000 de nașteri naturale asistate. În ultimii ani, a observat ea, a început să crească numărul femeilor care optează pentru nașteri naturale, precum și cel al gravidelor care solicită la naștere o moașă preferată. La prima întâlnire, cea de dinaintea nașterii, cele două se cunosc, iar viitoarea mamă află cum va decurge nașterea pas cu pas, cum trebuie să se pregătească și la ce simptome să fie atentă. „În cadrul acestor întâlniri se creează legătura de încredere între moașă și gravidă”, mai spune Flavia Andriuc. ,,Educația prenatală pregătește mama pentru experiența nașterii și pentru cea postpartum, de la cum să respire și să își gestioneze durerea, până la cum trebuie să se coordoneze pentru momentul expulziei. O gravidă informată este mult mai cooperantă și experiența nașterii devine una frumoasă și asumată”, crede Flavia Andriuc.
Lipsa informațiilor și incertitudinea, primii pași spre cezariană
Despre importanța informațiilor corecte vorbește și Carmen Țapuru, care are peste 35 de ani de experiență. ,,Prea puțină informare și incertitudinea faptului că nu știi ce te așteaptă generează panică și o dorință mai mare de a face cezariană, de aceea cred că este foarte important să consiliem gravida din timpul sarcinii și să o sprijinim în decursul celor nouă luni de sarcină pentru a avea o rată mai mare a nașterilor naturale decât în prezent. Nașterea naturală nu mai este considerată o sperietoare, pacienta este mult mai informată deoarece are acces la cursuri, ambii părinți participă la acestea, și implicarea tatălui este mult mai mare”, a spus Flavia Andriuc.
La Ponderas Academic Hospital, viitoarele mămici au parte de moașe dedicate, de echipe de profesioniști supraspecializați, iar nașterea se desfășoară în condiții de confort și siguranță. ,,Nașterea este un act natural și fiziologic, dar e un proces dureros, însă la momentul actual avem soluții, iar femeile trebuie să știe că această durere poate fi combătută”, ne-a mai spus Carmen Țapuru, precizând că, în travaliu, gravidele beneficiază de anestezie peridurală sau de Entonox-gaz.
În timpul travaliului, moașa devine cea mai bună prietenă
În travaliu, moașa monitorizează atât mama, cât și fătul, încurajează gravida și o ajută să ajungă la rezultatul dorit în condiții de siguranță. ,,Cu ajutorul unui cardiotocograf, ascultăm ritmul cardiac al copilului, monitorizăm frecvența și durata contracțiilor. Ne ajută să știm că cel mic este în siguranță pe parcursul travaliului. Verificăm stadiile dilatației și o încurajăm pe gravidă să adopte diverse forme de mișcare pe minge, ca să favorizăm nașterea. Parcursul travaliului este unul emoționant pentru viitoarea mămică, de aceea suportul acordat la naștere de o moașă este unul esențial și intim aș putea să spun, deoarece este persoana cea mai apropiată, în cele mai grele momente. Este perioada cea mai frumoasă, dar și mai grea din viața fiecărei femei”, crede Flavia Andriuc.
Moașa o învață să folosească mingea în travaliu și o încurajează să se miște cât mai mult. Intervine în situații de urgență și colaborează cu medicul obstetrician, pentru a oferi un act medical de calitate.
„Moașa e motorul, medicul e șoferul care conduce mașina”
Dr. Sammouh Kaiss, medic ginecolog-obstetrician la Ponderas Academic Hospital, a colaborat încă din rezidențiat cu moașele și spune că a avut multe lucruri de învățat la ele. ,,Când eram rezident, mentorul meu mi-a zis că, dacă vreau să învăț obstetrică, să stau pe lângă moașe. Și chiar am învățat de la ele lucruri care nu sunt scrise în carte, dar care, în practica de zi cu zi, ajută”, a mărturisit medicul. La toate nașterile naturale pe care dr. Sammouh Kaiss le asistă la maternitatea Regina Maria, lucrează cu moașele cot la cot. ,,În procesul nașterii pe cale naturală, moașa este motorul nașterii, începând de la travaliu până la terminarea perioadei a patra, care presupune supravegherea și controlul hemostazei după ce pleacă doctorul și nașterea s-a finalizat. Moașa e motorul, iar medicul este șoferul care conduce mașina.”

Jumătate dintre pacientele medicului Sammouh Kaiss (FOTO) nasc natural, cu moașele alături. ,,Pe toată durata travaliului, moașa se află lângă mamă. Un travaliu poate să dureze și 20 de ore. Noi, medicii, nu stăm 20 de ore la spital, dar stă moașa, și vorbim tot timpul la telefon. Ne consultăm, astfel încât totul să decurgă bine”.
Naștere de poveste: un copil născut într-un minut
Prima experiență nu se uită niciodată. Flavia Andriuc își aduce aminte, după 15 ani, de o pacientă, aflată la a treia naștere, care a născut fulgerător. „Din momentul când s-a așezat pe masa de nașteri și până a ieșit copilul a durat exact un minut”, își amintește moașa.
În toți anii care s-au scurs de-atunci, întâmplarea face că prin mâini i-au trecut mai mulți băieței decât fetițe, iar unul dintre ei i-a rămas în memorie. „Este un băiat de 3,500 kg, care s-a născut natural, repede și bine. Mămica a beneficiat de ajutorul meu ca moașă în travaliu, al mingii, al gravitației și bineînțeles, a lui Dumnezeu, fiindcă, deși nu a mai prins epidurala, a reușit să-și gestioneze durerea, eu fiind alături de ea în acele clipe”, a povestit Flavia Andriuc, spunând cu bucurie că zece din fetițele pe care le-a ,,moșit” îi poartă numele.
Propria naștere, o amintire frumoasă
Carmen Țapuru a devenit mamă la 6 ani după ce devenise moașă, iar în acea perioadă nu se folosea încă anestezia epidurală. „Travaliul a fost ușor, am avut niște contracții extrem de dureroase, dar pe care le-am trecut cu bine pentru că toți erau în jurul meu, și moașa, și medicul. Am născut cu medicul de gardă, dar practic am ajuns într-un travaliu avansat la spital, cu o oră și jumătate înainte să nasc. Fusesem consultată de o colegă acasă, o moașă cu experiență, pe care o rugasem să vină și să stea puțin cu mine la începutul travaliului”.

În opinia sa, toate nașterile au un farmec și o poveste a lor. Uneori, de-a dreptul impresionantă. ,,Am avut o pacientă în Regina Maria care a stat internată mult, cred că vreo 12 săptămâni, în care efectiv a fost imobilizată la pat. Într-un final, a născut prematur, la 32 de săptămâni, pe cale naturală, iar copilul s-a adaptat foarte bine. Pentru că a stat mult timp imobilizată, în momentul în care s-a ridicat, mama a trebuit să reînvețe să meargă cu ajutorul unui kinetoterapeut”, își amintește Carmen Țapuru.
Moașă și consilier în alăpătare
Momentele dificile ale travaliului sunt date uitării ușor, imediat după apariția bebelușului mult dorit. Iar de satisfacții are parte atât mama, care-și poate pune puiul la sân, cât și moașa, care a asistat la venirea pe lume a unui omuleț. „Îmi doresc să fiu mereu o sursă de suport pentru gravidă într-un moment atât de intens. Cea mai mare satisfacție după o naștere naturală este atunci când pacienta pleacă mulțumită și fericită că a avut o experiență frumoasă”, spune Flavia Andriuc.
Munca moașei nu se încheie însă după naștere. În lăuzia imediată, pacienta este supravegheată atent, iar moașa se asigură că mama este în afara oricărui pericol. Masajul uterului după naștere, monitorizarea tensiunii arteriale, sfaturile nutriționale și cele legate de alăptare, grija și suportul emoțional pentru mamă fac parte din atribuțiile moașei în perioada postpartum. ,,O învățăm pe lăuză cum să se îngrijească după naștere, cum să îngrijească bebelușul și cum să îl alăpteze, una dintre cele mai mari provocări pentru mămici. Moașa este și consilier în alăptare, astfel că o poate ajuta pe mamă în acest proces”, a subliniat Flavia Andriuc.
„De fiecare dată când se naște un copil am aceeași senzație de bucurie și de împlinire”
Moașa, acea femeie înțeleaptă și pricepută de la sat, care ajuta pe vremuri femeile să nască este acum o persoană înalt calificată, cu studii superioare, empatică, înțelegătoare, caldă. ,,Pe vremuri, moașele botezau copii. N-am botezat niciun copil, deși mi-aș fi dorit să se întâmple lucrul acesta. Dar pot să vă mărturisesc că de fiecare dată când se naște un copil am aceeași senzație de bucurie și de împlinire. N-aș putea să spun că unul este mai deosebit decât altul, mă încearcă același sentiment de bucurie”, a spus Carmen Țapuru.
Flavia Andriuc consideră nașterea „acel efort absolut, răsplătit cu un copil minunat ținut la pieptul mamei”. Mămicile nu au altceva de făcut decât să își asculte instinctul și corpul în travaliu, să aibă multă încredere în forțele proprii și să se lase pe mâinile profesioniste ale cadrelor medicale.

















