Primii pași ai bebeșului sunt așteptați cu nerăbdare și aduc clipe de neuitat pentru părinți. Este esențial însă ca această etapă importantă din evoluția micuțului să aibă loc la momentul potrivit, pentru că altfel mersul în picioare prea devreme poate duce la probleme de sănătate pe termen lung. De aceea, părinții nu trebuie să-i forțeze pe copii să meargă înainte ca organismul lor să fie pregătit pentru asta. Iar dacă observă că bebelușul vrea „să sară” peste etapa mersului de-a bușilea, atunci ar trebui să se adreseze medicului, pentru a primi recomandările necesare. Am discutat cu Dr. Ciprian Niculici, medic specialist Ortopedie pediatrică la Policlinica Banat din Timișoara, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria, despre riscurile pe care le implică pentru sănătatea copiilor mersul prea devreme.
Fiecare bebeluș se dezvoltă în ritmul său, unii mai precoce, alții au nevoie de mai mult timp pentru a învăța să meargă, să vorbească sau să mănânce singuri. Părinții nu trebuie să se îngrijoreze dacă observă mici abateri de la „standard”, însă sunt situații în care ar trebui să discute cu medicul pediatru, pentru a se asigura că totul este în regulă. Unul dintre aceste cazuri este atunci când copilul face primii pași mai devreme decât ar fi normal, adică înainte de împlinirea vârstei de 1 an. De multe ori, părinții se bucură când se întâmplă asta, consideră că este un semn bun că micuțul lor se dezvoltă mai repede și chiar îl încurajează să meargă singur, dar, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.
Afecțiuni provocate de mersul precoce
Primul an din viața celui mic este esențial pentru o dezvoltare armonioasă, iar organismul lui are nevoie de timp pentru a se adapta la numeroasele schimbări necesare. Așa cum diversificarea alimentației trebuie să fie realizată gradual și corect, la fel și mersul trebuie să urmeze anumite etape clare. Dacă musculatura, oasele și articulațiile copilului nu sunt încă suficiente dezvoltate, orice efort suplimentar poate duce la probleme de sănătate care se pot manifesta ulterior, unele chiar la vârstă adultă.
Dr. Ciprian Niculici, medic specialist Ortopedie pediatrică la Policlinica Banat Regina Maria din Timișoara, explică unul dintre aceste riscuri: „Mersul precoce la vârste fragede, de 8-10 luni, predispune la dezvoltarea unui picior plat. Musculatura nu este încă pregătită pentru a dezvolta biomecanica mersului și mersul se produce mai multe prin sprijin pe picioare, decât în mod corespunzător și atunci greutatea și musculatura insuficient dezvoltată predispun la prăbușirea boltei plantare sau la nedezvoltarea ei, care, în timp, duce la un picior plat dobândit.”
Piciorul plat nu este însă sigura afecțiune care poate să apară din cauza mersului precoce. Un copil care începe să pășească prea devreme poate dezvolta probleme la nivelul coloanei vertebrale, care, nefiind încă suficient de puternică pentru a putea susține corect greutatea corpului, se poate deforma. Astfel, coloana nu va avea curbura normală, iar acest lucru poate să afecteze postura corpului, iar pe termen lung poate duce chiar la complicații, precum degenerarea discurilor cervicale.
De asemenea, un studiu recent realizat în Marea Britanie pe 1.423 de persoane cu vârste între 60 și 64 de ani a demonstrat o legătură între forma șoldurilor la vârsta adultă și mersul precoce. Subiecții care începuseră să meargă mai devreme aveau capul femurului și colul femural mai plate și mai late decât în mod normal și dezvoltaseră totodată osteofite, adică pinteni osoși la acest nivel. Aceste modificări ale structurii șoldului denotă un aspect interesant – mersul precoce pare să scadă riscul de fractură de șold la vârstă înaintată, dar crește riscul de a dezvolta artroză.
Vârsta potrivită pentru a face primii pași
Corpul bebelușului se pregătește pentru primii pași încă din primele luni de viață, când micuțul se întoarce de pe o parte pe alta, se ridică singur în șezut, merge de-a bușilea, apoi începe să se ridice în picioare, sprijinindu-se de diferite obiecte. Toate aceste etape sunt cruciale pentru dezvoltarea normală a musculaturii și a oaselor, pentru coordonarea mișcărilor și, ulterior, pentru formarea unei posturi corecte.
Deși fiecare copil este diferit în dezvoltare, există câteva momente în care au loc „salturi” pe care orice părinte le observă. De cele mai multe ori, bebelușii încep să se ridice și să stea în șezut în jurul vârstei de 6 luni, între 6 și 9 luni descoperă mersul de-a bușilea, iar după 9 luni se ridică singuri în picioare, ținându-se de mobilă. Abia după 11-12 luni copilul face primii pași pe cont propriu. Astfel, vârsta medie la care bebelușul începe să meargă este de 1 an, dar sunt și cazuri în care micuțul va deprinde această abilitate mai devreme sau mai târziu.
Aceste diferențe sunt normale și nu constituie un motiv de îngrijorare, dar, în cazul în care copilul începe să meargă mai devreme, părinții ar trebui să discute cu medicul, pentru a evita eventuale probleme ulterioare. Alegerea corectă a saltelei pentru patul micuțului și a încălțămintei adecvate sunt, de asemenea, foarte importante, după cum precizează Dr. Ciprian Niculici: „Să aibă grijă în prima perioadă, după ce copiii încep să umble de-a bușilea sau încep deja să se rotească de pe o parte pe alta, în pătuț, când se sprijnă, să aibă grijă la saltelele moi, care predispun la modificarea unghiurilor picioarelor, să aibă grijă și la încălțămintea pe care o folosesc. Are și ea rolul ei. Dacă este prea moale și flexibilă, nu oferă suficientă informație creierului, care nu contractă niciuna dintre grupele musculare corespunzătoare.”
Până la vârsta de 1 an, oasele copilului sunt încă moi, flexibile și formate mai mult din cartilaj. Din această cauză, ele sunt mai vulnerabile la deformări sau la accidentări, în cazul în care o greutate mare apasă pe ele, așa cum se întâmplă atunci când copilul începe să pășească. Acest lucru este valabil și în cazul boltei plantare – talpa piciorului – care este încă moale și nu este pregătită să susțină o greutate mare. Orice deformare apărută în copilărie la nivelul piciorului va avea efecte nedorite pe termen lung, afectând inclusiv mersul, mobilitatea și postura.
