Infertilitatea este adesea rezultatul mai multor cauze, nu al unei singure probleme medicale. Este un puzzle delicat, alcătuit din provocări medicale, emoții, incertitudini și răbdare, în care fiecare piesă contează. Pentru Adriana Konya, o tânără de 34 de ani, această călătorie a însemnat aproape zece ani între speranță și dezamăgire, între teste de sarcină negative și vești medicale complicate. Confirmarea infertilității, împreună cu diagnostice suplimentare și intervenții necesare, păreau să transforme visul de a deveni mamă într-o provocare aproape imposibilă. Totuși, perseverența, încrederea în echipa medicală, de la Spitalul Regina Maria Cluj, și curajul de a merge mai departe au făcut diferența. La capătul acestui drum lung și plin de încercări, pentru Adriana, finalul a fost unul fericit: nașterea băiețelului ei, Mihnea.
Adriana și soțul ei și-au dorit un copil încă din 2016, de când au început relația. La început, nu au acordat prea multă atenție faptului că sarcina nu apărea – erau tineri și credeau că au tot timpul din lume. Pe măsură ce anii au trecut, însă, întrebările și nesiguranța au început să apară.
„Ne-am dorit dintotdeauna un copil și am tot încercat să rămân însărcinată. La început am luat lucrurile așa cum erau, gândindu-ne că pentru unii oameni nu e atât de simplu să aibă o sarcină. După mai mulți ani în care am văzut că nu se întâmplă nimic, ne-am gândit că ar fi cazul să facem controale mai amănunțite pentru a înțelege ce se întâmplă“, povestește Adriana.
Prima intervenție dintr-o serie lungă – conziație de col uterin
În 2020, Adriana a mers la un consult ginecologic și a aflat că avea o leziune precanceroasă pe colul uterin – practic, o rană care necesita atenție. A urmat o intervenție de conizație extinsă, o procedură chirurgicală prin care medicii îndepărtează o porțiune din colul uterin, în formă de con, pentru a elimina țesutul afectat și a preveni o posibilă evoluție spre cancer. Deși intervenția a fost necesară și benefică pentru sănătatea ei, aceasta a avut și un efect secundar important: după procedură, colul uterin a rămas mai scurt și mai fragil.
În anii care au urmat, Adriana și soțul ei au continuat să spere că vor reuși să aibă un copil pe cale naturală. Cu toate acestea, sarcina a întârziat să apară, iar așteptarea a devenit tot mai apăsătoare. Incertitudinea și dezamăgirea au început să fie tot mai prezente în viața lor. Adriana își amintește de acea perioadă dificilă, când părea că pentru toată lumea din jur a avea un copil era ceva firesc, mai puțin pentru ea.
„În fiecare lună, trăiam aceeași dezamăgire“
„În fiecare lună, trăiam aceeași dezamăgire. În jurul nostru, prietenii și cunoscuții începeau deja să aibă copii și primeam mereu vești – «vom avea un bebe» – iar parcă toată lumea făcea acest pas, în timp ce noi încă încercam. Sunt o persoană destul de puternică și nu îmi arăt ușor emoțiile, dar e dureros să tot încerci să rămâi însărcinată, să treacă anii și să nu reușești. Au fost zile cu lacrimi, zile cu întrebări – de ce eu, de ce noi“, rememorează Adriana acele momente deloc ușoare.
După patru ani de așteptări și frământări, Adriana și soțul ei au ajuns în cabinetul medicului ginecolog Adriana Oltean, de la Regina Maria din Cluj Napoca. „În martie 2024 am ajuns la doamna doctor Oltean, hotărâți să vedem ce opțiuni avem în zona de fertilizare in vitro, pentru că, deși încercam de mult timp, sarcina tot întârzia să apară. Am sperat mereu că se va întâmpla pe cale naturală, dar, văzând că nu reușim, am înțeles că e momentul să cerem ajutor de specialitate și să facem pasul următor“, își amintește Adriana.
Începutul diagnosticelor: infertilitate primară de cuplu și insuficiență cervico-istmică
După o serie de investigații și analize detaliate, cuplul a primit diagnosticul de infertilitate primară de cuplu, cauzele fiind atât de natură feminină, cât și masculină – adică ambii parteneri aveau factori care împiedicau apariția sarcinii.
„Într-adevăr, a fost un caz mai complex, cu o predicție de reușită nu chiar rezervată, dar nici foarte optimistă de la început. Pe parcurs, luându-le pe toate rând pe rând și cu încredere, am încercat să găsim soluțiile potrivite“, povestește dr. Adriana Oltean, medic primar Obstetrică-ginecologie în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria din Cluj Napoca.
Cazul a implicat mai mulți factori care trebuiau analizați și tratați cu atenție, fiecare având un impact direct asupra șanselor pacientei de a obține o sarcină.
„Pacienta s-a prezentat pentru imposibilitatea de a obține o sarcină, fiind vorba despre o infertilitate cu cauze atât feminine, cât și masculine. În urma consultului, am constatat că, postprocedural unei intervenții de conizație, realizate anterior pentru o patologie de col uterin, pacienta prezenta și un col uterin de dimensiuni mult reduse, aspect care complica suplimentar șansele de a duce o sarcină la termen“, explică dr. Oltean.
Din cauza acestui col scurtat, Adriana a primit diagnosticul de insuficiență cervico-istmică – o afecțiune în care colul uterin nu este suficient de lung sau de rezistent pentru a susține greutatea unei sarcini pe parcursul celor nouă luni. „Descoperirea colului uterin scurtat poate reprezenta și unul dintre factorii care au contribuit la infertilitate, însă nu este singura cauză“, precizează medicul.
Și partenerul Adrianei a primit un diagnostic care necesita atenție: un varicocel, adică o dilatare anormală a venelor de la nivelul testiculelor, care poate afecta circulația sanguină și, implicit, producția și calitatea spermatozoizilor.
Încă două diagnostice ies la iveală: adenomioză și endometrită
Traseul medical a fost unul complex și cu multe etape, fiecare vizită și fiecare investigație având rolul să identifice toți factorii care ar fi putut să contribuie la contextul de infertilitate. „Există o serie de parametri pe care trebuie să îi urmărim cu atenție. Am realizat un bilanț hormonal complet, examene ale secrețiilor de col, dar și teste pentru trombofilie, anumite analize genetice și efectuarea unei histeroscopii, pentru că factorii etiologici pot să se cumuleze“, explică specialistul.
În urma acestor investigații, medicul ginecolog a identificat două afecțiuni suplimentare care afectau șansele de a obține o sarcină.
Prima este endometrita, adică o inflamație a mucoasei uterine – stratul care ar trebui să primească și să susțină sarcina. În cazul endometritei, fertilitatea poate fi afectată, deoarece un endometru inflamat nu permite implantarea corectă a embrionului. „Am descoperit endometrita prin intermediul unei histeroscopii. Această afecțiune nu este neapărat simptomatică și nu afectează activitatea zilnică a pacientei, însă, prin inflamația locală, creează un mediu care pare să nu favorizeze implantarea embrionului și dezvoltarea ulterioară a sarcinii“, spune medicul.
Cealaltă afecțiune se numește adenomioză, o afecțiune în care mucoasa uterină sau țesutul care, în mod normal, căptușește interiorul uterului, începe să se infiltreze în grosimea peretelui uterin. Astfel, uterul devine mai inflamat și mai sensibil, contribuind astfel la un mediu nefavorabil pentru sarcină.
„Endometrita se tratează, dar adenomioza nu se vindecă complet, deoarece este o boală cu ciclicitate hormonală. Problema poate persista atâta vreme cât pacienta are uter si menstruație, însă poate fi ținută sub control cu tratament, în funcție de stadiu. Prin tratament, putem reduce inflamația suficient de mult, astfel încât mediul uterin să devină mai favorabil implantării embrionului“, explică dr. Oltean.
Cum a reușit Adriana să facă față acestor diagnostice care au venit unul după altul și să nu se lase copleșită de incertitudine și griji? „M-am bucurat că am întâlnit medicul care m-a ajutat să găsesc soluții și tratamentele potrivite pentru problema mea. Contează enorm să ai încredere în doctorul care te urmărește și să simți că există o conexiune și o comunicare bună cu el“, povestește Adriana.
O intervenție necesară – cerclajul transabdominal laparoscopic
Fiecare pas al tratamentului Adrianei a fost atent planificat și a implicat decizii medicale importante. „Am încercat să ne facem un plan clar. Pacienta a venit cu dorința de a obține o sarcină, iar în contextul infertilității de cuplu, primul pas prevazut era stimularea ovariană, urmată de puncție și embriotransfer. Însă scopul nostru nu a fost doar obținerea unei sarcini, ci și finalizarea acesteia în condiții cât mai sigure. Având în vedere colul uterin scurtat al Adrianei, sarcina urma să fie una cu risc, așa că am propus o procedură suplimentară de cerclaj. În contextul nostru dimensiunea colului era mult redusă, și nu exista posibilitatea procedurală ca acest cerclaj să se realizeze transvaginal, drept urmare, am optat pentru optiunea de cerclaj transabdominal laparoscopic, pe care am făcut-o înainte de procedura FIV“, subliniază dr. Oltean
În cadrul acestei intervenții, medicii au întărit colul uterin, plasând în jurul lui un fir de susținere puternic, ca un fel de „cerc de protecție“. Această metodă a fost gândită să ofere colului sprijinul necesar, astfel încât sarcina Adrianei să poată continua în siguranță, pas cu pas, până la termen.
Există două tipuri de cerclaj: cerclajul transvaginal se face în contextul în care lungimea colului restant după intervenția chirurgicală permite plasarea acestui fir de susținere pe cale vaginală. În contextul în care porțiunea intravaginală a colului restant este mult redusă post-procedural, se optează pentru cerclajul transabdominal.
„Simțeam că facem ceva concret și că aveam un plan clar – mai întâi cerclajul, apoi urma stimularea ovariană. Sincer, intervenția nu mi s-a părut deloc dificilă, nu am simțit dureri, iar recuperarea a fost foarte ușoară, mai ales că a fost o procedură laparoscopică“, spune tânăra.
Această intervenție a fost un pas esențial în planul terapeutic al Adrianei, însă presupunea și anumite particularități importante.
Dr. Oltean subliniază că o procedură de cerclaj transabdominal laparoscopic trebuie înțeleasă în ansamblu, cu toate implicațiile ei pe termen lung. „În cazul cerclajului transabdominal, firul este trecut prin mai multe structuri anatomice, ceea ce îi oferă o fixare foarte solidă. Din acest motiv, odată montat, el nu mai poate fi îndepărtat ușor. De aceea, finalitatea unei sarcini susținute prin cerclaj laparoscopic este nașterea prin operație cezariană“, explică medicul.
Următorul pas: stimularea ovariană, puncțiile și embriotransferul
Medicul explică faptul că succesul a fost rezultatul unui plan bine structurat, în care fiecare problemă a fost tratată pas cu pas: „Problemele identificate au fost abordate pe rând: s-a efectuat cerclajul pentru susținerea colului, a fost tratată endometrita, adenomioza a fost ameliorată, iar parametrii spermatici au fost îmbunătățiți prin tratament specific. Abia după ce toate aceste aspecte au fost stabilizate, s-a trecut la procedura propriu-zisă de fertilizare in vitro – stimularea ovariană, puncția foliculară și obținerea embrionilor“.
Deși ajunsese în punctul mult așteptat după luni întregi de investigații și tratamente, fertilizarea in vitro (FIV) a adus pentru Adriana, provocări semnificative, mai ales pe plan fizic. „Trebuie să fii foarte puternică și să te ții tare, pentru că atât fizic, cât și emoțional, este o etapă extrem de provocatoare. În perioada stimulării ovariene am avut multe schimbări – m-am îngrășat zece kilograme… Dar știam scopul final: un copil pe care mi-l doream din tot sufletul, iar asta mi-a dat puterea să trec peste toate“, mărturisește tânăra.
Femeile care trec prin tratamentul FIV resimt adesea și un impact emoțional puternic, pe lângă efortul fizic și procedurile medicale. Modificările hormonale intense prin care trece organismul în perioada stimulării ovariene pot influența starea de spirit, pot amplifica sensibilitatea și pot aduce cu ele momente de neliniște sau vulnerabilitate. Adriana confirmă aceste lucruri: „A fost o perioadă cu multe schimbări și am simțit uneori nevoia de mai mult sprijin și înțelegere. Chiar dacă soțul meu mi-au fost alături pe tot parcursul, au existat momente în care m-am simțit mai singură, pentru că este greu ca cineva din afară să înțeleagă pe deplin prin ce treci. Este o experiență foarte personală, iar emoțiile prin care treci nu sunt întotdeauna ușor de împărtășit“.
„Am primit confirmarea că sunt însărcinată chiar de ziua mea“
Traseul FIV a însemnat mai multe faze. Prima etapă a fost stimularea ovariană, care a început în vara lui 2024, atunci când Adriana a primit tratamente hormonale menite să stimuleze ovarele să producă mai multe ovocite. Această fază presupune monitorizări regulate, analize hormonale și ecografii frecvente pentru a urmări dezvoltarea foliculilor, iar organismul resimte adesea efectele hormonilor, de la modificări de dispoziție la creșteri de greutate sau disconfort fizic.
Următoarea etapă a fost puncția ovariană, procedura prin care ovocitele sunt recoltate sub ghidaj ecografic, și care presupune o intervenție medicală minim invazivă. În ianuarie 2025 a avut loc primul transfer de embrion, momentul în care un embrion selectat este implantat în uterul pacientei. Din păcate, acest prim transfer nu a avut succes, însă, în martie, Adriana a trecut prin al doilea transfer cu un alt embrion și acesta a fost momentul când a rămas însărcinată.
După ani de încercări și piedici, momentul confirmării sarcinii a fost unul special. „A fost emoționant – testul de sarcină l-am făcut chiar în ziua în care împlineam zece ani de relație cu soțul meu, apoi am făcut analizele care să confirme sarcina și am primit rezultatul chiar de ziua mea. Emoțiile au fost copleșitoare: bucurie, dar și teamă în același timp“, povestește Adriana.
Grijile nu s-au oprit, însă, aici. Sarcina era una cu risc, iar Adriana a trebuit să fie atentă la fiecare pas, să evite efortul exagerat și să respecte cu strictețe recomandările medicilor, conștientă că fiecare decizie putea influența parcursul acestei perioade delicate. „La început mi-a fost foarte teamă, având și cerclajul. Am fost reținută și am spus celor din jur despre sarcină destul de târziu, inclusiv familiei. După primul trimestru, ca la orice sarcină, poți să te simți mai liniștit, însă eu a trebuit să am grijă permanent: efortul trebuia să fie minim. În ultimele luni, însă, a fost mai greu – copilul era mai mare, stătea pe cerclaj și durerile au devenit mai intense“, rememorează Adriana acea perioadă.
În noiembrie 2025, Adriana l-a născut pe băiețelul ei, Mihnea
Lunile au trecut, iar în noiembrie 2025, la 38 de săptămâni, visul Adrianei s-a împlinit: a născut prin cezariană un băiețel sănătos, pe care l-a numit Mihnea. Emoția și bucuria acelui moment au fost copleșitoare, după o călătorie atât de lungă și plină de încercări. „În acel moment a fost ca o descărcare după ani întregi de așteptare: mi-am zis, în sfârșit, am reușit, am trecut prin toate, și uite că suntem aici, împreună“, mărturisește tânăra.
„A contat foarte mult să știu că sunt pe mâini bune“
Adriana subliniază că unul dintre lucrurile care au făcut diferența în această călătorie a fost profesionalismul și responsabilitatea echipei medicale. „Am avut oameni responsabili, profesioniști, care au lucrat împreună și asta mi s-a părut extraordinar. Doamna doctor a colaborat constant cu alți medici și mi-a recomandat să consult și alți specialiști atunci când a fost nevoie. A contat foarte mult să știu că sunt pe mâini bune“.
Necesitatea unei echipe multidisciplinare este menționată și de dr. Oltean. „Colaborarea interdisciplinară este esențială. Cu cât abordăm un caz cu mai multă atenție și implicare, cu atât cresc șansele de succes. În cazul Adrianei, au existat numeroase diagnostice – inclusiv o patologie masculină – și a fost nevoie de implicarea mai multor specialități: imagistică, intervențional, proceduri medicale și embriologie. Succesul sarcinii depinde de această echipă complexă. În infertilitate, o astfel de colaborare nu este doar indicată, ci absolut necesară. Împărtășirea opiniilor și experienței între specialiști sunt foarte importante și, în anumite situații, chiar indispensabile“, punctează și medicul.
„Colaborarea cu medicii a fost extraordinară și iată că acum îmi țin bebelușul în brațe“
Într-o călătorie precum cea a fertilizării in vitro, încrederea și perseverența sunt esențiale. Fiecare pas – de la investigații și tratamente, la proceduri și monitorizări constante – reprezintă o provocare, iar rezultatul nu depinde doar de medicină, ci și de puterea interioară a femeii.
„Cu siguranță, în toată perioada asta au existat și momente de frică sau neîncredere, dar cred că este esențial să rămâi pe linia de plutire și să nu decazi. Șansele sunt unu la unu, și răbdarea este cheia. Am rămas optimistă pentru că știam că este posibil să am un copil și am avut grijă să-mi păstrez această atitudine. Colaborarea cu medicii a fost extraordinară – nu mi s-au dat speranțe deșarte, am urmat totul pas cu pas, exact cum mi s-a recomandat, și iată că acum îmi țin bebelușul în brațe“, mărturisește Adriana.
Mesaj pentru femeile care se luptă cu infertilitatea: „Minuni se întâmplă“
Dr. Oltean le încurajează pe femei să privească întreg procesul cu o combinație de optimism și realism. Este important să înțeleagă situația, să comunice deschis cu medicul și să accepte că uneori sunt necesare mai multe încercări, iar rezultatul nu poate fi garantat de la prima procedură.
„Oricât de mult ne străduim să fim optimiști, trebuie să rămânem și realiști. Tot timpul le spun pacientelor: veștile bune se conștientizează ușor, și asta e normal. Problema apare atunci când o veste proastă vine peste așteptări mari, nerealiste – efectul psihologic poate să aibă un impact foarte mare. Nu este vorba să fim pesimiști, ci să încercăm să fim realiști, păstrând o notă de optimism, pentru că acest optimism ne dă puterea să mergem mai departe în viață, în orice context“, consideră medicul.
Adriana, care a trecut ea însăși printr-un drum lung și dificil spre maternitate, le sfătuiește pe femei să își aleagă cu atenție medicul și să nu își piardă speranța: „Aș vrea să le transmit să caute doctorul potrivit, cu care să poată colabora și să aibă încredere – minuni se întâmplă“.
