articol susținut de

Rujul de pe buze și importanța prevenției: Lecția unei tinere mame după ce a descoperit un cancer mamar bilateral în luna a opta de sarcină

TOTUL DESPRE MAME
Alexandra avea sarcina avansată, mutația genetică BRCA, cancer la ambii sâni și, pe deasupra un tip agresiv al tumorii. Cu toate acestea, a învins boala cu ajutorul medicilor de la Regina Maria Brașov

    Alexandra avea 31 de ani, un băiețel de șase ani și jumătate și o sarcină aproape de final când a aflat că are cancer mamar la ambii sâni. Avea aceeași vârstă la care se îmbolnăvise și mama ei de cancer ovarian, iar fiul ei mai mare avea vârsta pe care ea o avusese atunci. A decis să nu lase istoria să se repete și să lupte cu boala cu toate armele posibile.

    Deși cazul ei reunea toate circumstanțele nefaste care se pot întâmpla – o vârsta tânără, sarcina avansată, mutația genetică BRCA, cancer la ambii sâni și, pe deasupra un tip agresiv al tumorii, Alexandra a învins boala. Iar unul dintre factorii decisivi a fost faptul că a avut alături o echipă multidisciplinară, formată din medic ginecolog, imagist senolog, chirurg oncolog, chirurg plastician, medic oncolog și medic genetician, care au comunicat exemplar și care au decis împreună momentul nașterii, începerea tratamentului oncologic și operația de îndepărtare a tumorilor.

    “Sincronizarea deciziilor – de la temporizarea nașterii pentru salvarea copilului, la inițierea rapidă a chimioterapiei neoadjuvante, obținerea remisiunii complete și efectuarea chirurgiei radicale cu reconstrucție și profilaxie ovariană – a transformat un prognostic nefavorabil într-un succes terapeutic complet”, explică dr. Eugeniu Darii, chirurg supraspecializat în patologia și chirurgia oncologică a sânului și coordonatorul Centrului de Excelență în Patologia Sânului din Brașov (foto). 

    Astăzi, la doi ani de la operația de mastectomie bilaterală, Alexandra se consideră supraviețuitoare și își aduce aminte de un gest simplu care i-a dat putere: rujul pe care îl punea la fiecare ședință de chimioterapie.

    Un semnal discret și o cursă contra cronometru

    În primăvara anului 2024, Alexandra Apostolescu număra săptămânile până la întâlnirea cu cel de-al doilea băiețel. Avea 31 de ani, o familie frumoasă și o dorință simplă – să-și poată alăpta copilul de data aceasta. Regreta că nu reușise să-și alăpteze primul băiețel și abia aștepta întâlnirea cu specialistul în alăptare. 

    Cu vreo două nopți înainte, a simțit o ușoară jenă sub sânul stâng. Sânii erau mari, încărcați cu modificările specifice sarcinii, iar primul gând ar fi putut fi oricând un ganglion inflamat sau un canal blocat. A cerut și părerea consultantului în alăptare (dr. Coșerea Andreea, n. red.), care a descoperit un nodul inclusiv la sânul drept și a rugat-o să meargă cât mai repede la medicul ei ginecolog. Zis și făcut. Dr. Cristian Arvătescu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Regina Maria Brașov, a trimis-o rapid la colega sa specializată în senologie imagistică, dr. Daniela Elena Boricean, pentru o ecografie amănunțită. După efectuarea ecografiei, medicul imagist a considerat că este necesar ca leziunile să fie evaluate de un medic specializat în patologie oncologică senologică. În acest fel, Alexandra a ajuns la dr. Eugeniu Darii, chirurg supraspecializat în patologia și chirurgia oncologică a sânului și coordonatorul Centrului de Excelență în Patologia Sânului din Brașov. 

    „Mi-aduc aminte și acum că prima consultație la domnul doctor Darii a fost pe 1 aprilie 2024 și că speram din tot sufletul să fie o glumă, o alarmă falsă. Dr. Darii mi-a explicat că din cauza sarcinii avansate și a modificărilor hormonale majore, țesutul mamar era profund modificat și că singura cale de a afla natura nodulilor era să facem o biopsie”, ne-a explicat Alexandra adăugând că îi era tare frică de această procedură, dar că nu a simțit absolut deloc durere. 

    Rezultatele histopatologice au sosit în decurs de o săptămână, când Alexandra era deja internată la maternitatea de stat din Brașov din cauza unor dureri abdominale (contracții). Diagnosticul de cancer mamar bilateral aproape că a paralizat-o de frică.

    „Fix în ziua în care m-au internat la maternitate, mi-au pus perfuzia, am și primit rezultatele. A fost un șoc: cancer la ambii sâni. Mama mea se îmbolnăvise la 31 de ani, fix la vârsta mea de atunci, iar băiețelul meu cel mare avea exact vârsta pe care o aveam eu când mama a primit diagnosticul. Mi-am spus cu toată ființa: «Istoria asta nu se poate repeta. Trebuie să rămână în urmă, iar eu trebuie să lupt, pentru că am doi copii pentru care trebuie să trăiesc. Și mi-am zis, indiferent de ce îmi rezervă viața, eu lupt și fac tot ce ține de mine să trăiesc»”, își amintește Alexandra.

    Un caz rar, o echipă care a lucrat împreună

    Circumstanțele erau de o complexitate rară: o pacientă tânără, însărcinată în luna a opta și tumori agresive la ambii sâni. Tumora de la sânul stâng depășea 4 cm, iar cea de la sânul drept avea peste 2 cm. 

    „Vorbim de un cancer de sân extrem de agresiv, cu o rată de înmulțire a celulelor tumorale de 95% și un grad de malignitate 3, adică maximum care poate fi și pe care rar îl întâlnim în practica curentă”, ne-a explicat dr. Eugeniu Darii.

    A urmat o mobilizare multidisciplinară exemplară. Dr. Eugeniu Darii și medicul ginecolog au stabilit conduita pas cu pas. Pentru supraviețuirea fătului, au temporizat atent planul de tratament până la împlinirea a 36 de săptămâni de sarcină, pentru a-i oferi băiețelului Alexandrei șansa de a-și dezvolta complet plămânii și pentru a fi cât mai pregătit pentru viața extrauterină. 

    Pe 11 aprilie 2024, Alexandra își ținea deja băiețelul în brațe. Se născuse cu o greutate de 2,7 kilograme, avea 47 de cm lungime, era complet sănătos. Alexandra a respirat ușurată că totul a decurs bine și simțea că este mai mult decât pregătită pentru tot ce avea să urmeze: „Nu vă pot spune prin câte emoții am trecut în acele zile în maternitate până când am născut. Au fost trei zile crunte pentru mine, mă temeam ca bebe să nu fie prea mic, îmi era groază că trebuia să-i explic celui mare prin ce trec, pentru că era măricel și își dădea seama de tot ce se întâmplă”. 

    Din fericire, lucrurile s-au asezat exact așa cum a trebuit să se întâmple. La câteva minute după naștere, la terapie intensivă, i s-a administrat tratamentul de oprire a lactației, iar după doar câteva zile se afla deja în cabinetul medicului oncolog, dr. Adrian Hajdu.

    „Când simțeam că nu mai pot, îmi puneam rujul pe buze”

    În 20 mai 2024, Alexandra a început chimioterapia neoadjuvantă. A fost o perioadă grea, deși încerca să pară puternică pentru cei din jur. Avea acasă un nou-născut și un băiat mare de 6 ani și jumătate, care vedea totul și care avea nevoie să se simtă în siguranță. Pe deasupra, soțul ei lucra în străinătate și, deși și-ar fi dorit să fie lângă ea, au decis împreună că cel mai bine pentru familia lor era ca el să continue să lucreze departe de ei, pentru a reuși să achite toate tratamentele, investigațiile și intervențiile necesare. 

    Cea mai grea parte a tratamentului oncologic a fost pierderea părului. Era un ecou dureros al amintirilor din copilărie, al luptei cu boala pe care mama ei o pierduse. A ales să nu aștepte să cadă singur: la câteva zile după prima ședință de chimioterapie, Alexandra a mers la coafeza ei și a rugat-o să o tundă. 

    „Nu am vrut să o fac singură acasă. Și am făcut foarte bine, pentru că la o săptămână și jumătate după, a căzut tot”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Alexandra.  

    În zilele în care se simțea cel mai slăbită, își dădea cu ruj și mergea mai departe. O prietenă, pe care a cunoscut-o doar online, în timpul bolii, i-a spus să nu uite niciodată rujul când merge la chimioterapie. „Vedeam cât este de optimistă, de puternică, de veselă, deși știam cât de grea este chimioterapia. Și am vrut să aflu ce face, pentru că voiam să reușesc și eu. Mi-a spus «atunci când nu mai pot, îmi pun rujul pe buze și plec mai departe». Și așa am făcut. De atunci nu mi-a lipsit rujul de pe buze de la chimioterapie. Și mereu m-am dus zâmbind, râzând, cu capul sus. Și asta m-a ajutat, mi-a dat forța aia de care aveam nevoie să depășesc momentul”, ne-a spus Alexandra. 

    Tratamentul oncologic a funcționat: tumora din sânul drept a reacționat complet la tratament, din punct de vedere imagistic, iar formațiunea din sânul stâng a scăzut de la 43 mm la 15 mm. Se pare că, paradoxal, tocmai agresivitatea biologică a tumorilor a reprezentat punctul lor vulnerabil, după cum ne-a explicat dr. Eugeniu Darii: „Tumorile acestea agresive, cu celule imature, care sunt permanent în faza de dezvoltare, reacționează foarte bine la tratamentul oncologic. De obicei așa se întâmplă. Cu cât cancerul e mai agresiv, cu atât celulele tumorale sunt mai sensibile și reacționează mai bine la tratament oncologic”.

    Deciziile radicale pentru o viață fără frică 

    Atât medicul chirurg, cât și medicul oncolog i-au recomandat Alexandrei efectuarea testării genetice. În istoricul familial existau antecedente oncologice: mama Alexandrei decedase din cauza cancerului ovarian, existau rude cu cancer ovarian, iar bunica din partea tatălui avusese cancer de endometru.

    Rezultatul a confirmat prezența mutației genei BRCA, asociată în cazul ei cu un risc de 62% de a dezvolta cancer de sân și de 46% de a dezvolta cancer ovarian. Inițial, înainte de începerea tratamentului oncologic, dr. Eugeniu Darii îi montase clipuri intratumorale pentru a delimita zona leziunilor în eventualitatea unei intervenții chirurgicale conservatoare, aplicabilă dacă profilul genetic ar fi fost negativ. În condițiile prezenței mutației BRCA pozitive, s-a impus o conduită radicală: mastectomie totală bilaterală cu biopsia ganglionului santinelă. 

    „Scopul rezecției complete a fost eliminarea organului-țintă, astfel încât pacienta să nu mai dezvolte pe viitor un nou cancer la nivelul glandei mamare”, ne-a explicat medicul chirurg supraspecializat în chirurgia oncoplastică a sânului.

    Operația a avut loc pe 30 octombrie 2024. Având o greutate mare a țesutului mamar (5,3 kg aveau ambii sâni, n. red.) și dorind să evite un impact psihologic traumatizant la trezirea postoperatorie, Alexandra a optat pentru reconstrucție mamară imediată cu implanturi, procedură realizată de medicul chirurg plastician, dr. Hernic Daniel, care face parte din echipa multidisciplinară a Centrului de Excelență în Patologia Sânului din Spitalul Regina Maria Brașov.

    „Pentru doctorul Darii am o recunoștință pe care cu greu o pot pune în cuvinte. Nu a fost doar chirurgul cu mâini de aur care m-a operat impecabil, ci medicul care a știut să mă asculte, să colaboreze strâns cu ceilalți specialiști și să-mi redea încrederea. Reconstrucția imediată a contat enorm pentru psihicul meu. Când m-am trezit din operație și m-am uitat la mine, am simțit că rămăsesem eu”, spune Alexandra.

    Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 2025, la recomandarea echipei multidisciplinare, Alexandra a făcut și al doilea pas profilactic: anexectomia bilaterală (îndepărtarea ovarelor și a trompelor uterine), eliminând definitiv riscul unui cancer ovarian.

    Moștenirea maternă și grija pentru prevenție

    Alexandra a învățat importanța medicinei preventive încă din copilărie, după ce și-a pierdut mama din cauza cancerului. Îndrumată constant de tatăl său, Alexandra a început să meargă regulat, încă de la vârsta de 20 de ani, la medicul ginecolog, pentru a-și face testul Babeș-Papanicolau și ecografia mamară. Până la episodul sarcinii, când a existat o pauză de aproximativ doi ani, doi ani și jumătate de la ultima ecografie, examinările periodice au fost întotdeauna în parametri normali.

    La 2 ani de la cea mai grea încercare a vieții ei, Alexandra trăiește #sănătoasacasă alături de soț și de cei doi băieți ai săi în Olanda. Copilul cel mic aleargă plin de viață, iar cel mare s-a adaptat foarte bine schimbării sistemului de învățământ. Periodic, se întoarce la Brașov pentru ecografii, RMN și tomografii computerizate, pentru că vrea să fie evaluată de medicii ei, care o cunosc și care îi cunosc atât de bine cazul. Nu ascunde că în fața aparatului de imagistică inima îi bate mai repede.

     „Teama există la fiecare ecografie și recunosc că de fiecare dată când merg, mai ales la CT, nu pot să nu mă gândesc «oare de data asta o să fie bine, oare mai poate să apară, oare s-a dus de tot? Apoi mă gândesc că trebuie să fie bine”, spune Alexandra, adăugând că nu putem trăi cu frică și că singura cale de a merge mai departe este să ne facem cu toții investigațiile de care avem nevoie. Exact acest lucru vrea să-i învețe pe cei doi băieți ai săi, la fel cum ea a învățat acest lucru de la tatăl ei. 

    Și tot acesta este și mesajul ei pentru fiecare dintre noi: să nu ne fie teamă să mergem la medic, să nu ne fie teamă de ecografie, de mamografie sau de o eventuală biopsie. Procedurile nu dor, iar un diagnostic pus devreme schimbă complet cursul unui destin.

    Consultant: Dr. Eugeniu Darii, chirurg supraspecializat în patologia și chirurgia oncologică a sânului și coordonatorul Centrului de Excelență în Patologia Sânului din Brașov

    Autor: Mirabela Gâtilă, Senior Medical Editor

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa