articol susținut de

Histerecomia se poate face fără durere. Cum ajută chirurgia robotică rezolvarea unor probleme uterine grave

Daniela Șerb, redactor
Histerectomia este intervenția chirurgicală de îndepărtare a uterului SURSA FOTO: Shutterstock

Menstruațiile îndelungate și dureroase, sângerările anormale, adenomioza, endometrioza, fibroza, prolapsul uterin sau cancerele ginecologice sunt tot atâtea afecțiuni medicale care impun intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea uterului și, eventual, a anexelor. Efectuată în manieră clasică, histerecomia este însoțită de dureri importante, sângerări și un risc mai mare de complicații. Intervenția chirurgicală făcută prin metode minim invazive, înlătură mare parte din inconveniente.

Histerectomia este intervenția chirurgicală efectuată pentru îndepărtarea uterului. După o astfel de operație, femeia în cauză nu va mai avea menstruație și nici nu va mai putea rămâne însărcinată.

În SUA, anual sunt efectuate circa o jumătate de milion de histerectomii, procedura fiind a doua cea mai frecventă la femei după cezariană, potrivit Johns Hopkins Medicine.  Majoritatea intervențiilor sunt efectuate la femei cu vârste între 40 și 50 de ani.

Intervenția chirurgicală de îndepărtare a uterului și eventual a anexelor –  respectiv a ovarelor și a trompelor uterine – este un tratament pentru o varietate de afecțiuni ginecologice benigne sau maligne. Printre acestea se numără cancerele ginecologice – de uter, de ovare, de col uterin și de endometru – fibroamele uterine de mari dimensiuni care provoacă sângerări și dureri importante, prolapsul uterin, dureri pelvine cronice, endometrioza sau adenomioza. Cu excepția cancerelor, în toate celelalte afecțiuni ginecologice histerectomia este ultima variantă de tratament.

Trei tipuri de intervenție

În funcție de afecțiunea ginecologică de care suferă o pacientă, chirurgul poate decide să îndepărteze total sau parțial uterul, precum și anexele. Există așadar histerectomie subtotală în care medicul chirurg scoate partea superioară a uterului, păstrând cervixul; histerectomie totală în care se îndepărtează atât uterul, cât și cervixul (cel mai comun tip de intervenție) și histerectomie radicală în care este îndepărtat atât uterul, cât și țesuturile din jurul acestuia, partea superioară a vaginului, eventual ovarele și trompele uterine (intervenție frecventă mai ales în cancerele ginecologice).

Histerectomia este o intervenție de mare amploare și majoră în viața unei femei, iar metoda chirurgicală aleasă are o mare însemnătate. Pentru că, efectuată în manieră clasică, prin deschiderea abdomenului, operația este una extrem de dureroasă pentru o femeie, pentru controlul durerii trebuind prescrisă medicație analgezică săptămâni la rând.

Potrivit Prof. dr. Petre Cornel Brătilă, medic primar Obstetrică și Ginecologie la Spitalul Euroclinic din București, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria, pe lângă chirurgia clasică, histerectomia se poate realiza și prin chirurgie transvaginală, prin chirurgie laparoscopică și, în ultimul timp, prin chirurgie robotică.

Sângerare de zece ori mai mică

Dintre toate, chirurgia robotică are cele mai multe avantaje atât pentru pacientă, cât și pentru chirurg, mai spune medicul. Și, în ultimii ani, mai spune acesta, chirurgia robotică a început să ia locul celei efectuate laparoscopic, lăsând în urmă și histerectomia clasică și pe cea vaginală: „Și asta pentru că avantajele chirurgiei robotice sunt net superioare. În primul rând, chirurgia robotică permite o vizualizare perfectă 3D din unghiuri inabordabile pentru ochiul uman prin chirurgie deschisă sau laparoscopică. În al doilea rând, instrumentele cu care se lucrează sunt de foarte mici dimensiuni, partea activă a acestora fiind între 0,8 și 1 centimetru. Aceste instrumente de foarte mici dimensiuni permit detașarea uterului față de mijloacele care îl țin în pelvis cu minimum de sângerare. Deci sângerarea este de aproape 10 ori mai mică decât în chirurgia laparoscopică”, a explicat profesorul Brătilă, pentru HotNews.ro.

Alte avantaje ar fi legate de timpul redus al intervenției – chiar și sub o oră – și spitalizarea care poate fi de numai o zi, în funcție de patologie.

În iulie 2021, echipa medicală coordonată de prof. dr. Petre Cornel Brătilă a efectuat prima histerectomie cu ajutorul robotului da Vinci, la Spitalul Euroclinic. Pacienta în vârstă de 40 de ani avea în istoricul medical o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unui fibrom uterin, precum și două cezariene. A doua zi după histerectomie pacienta a declarat că se simte perfect capabilă să-și reia activitățile obișnuite.

Alte avantaje aduse de tehnicile minim invazive de îndepărtare a uterului includ mai puține dureri, cicatrici mai mici și riscuri de infecție, de asemenea, reduse.

Trebuie spus că abordările diferite în histerectomie este decisă de specialiști, în funcție de motivul pentru care se impune intervenția chirurgicală și de starea generală de sănătate a pacientei.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa