Incontinența urinară în sarcină este o problemă comună, dar insuficient discutată. Studiile arată că una din trei femei însărcinate se confruntă cu pierderi involuntare de urină, mai ales în trimestrele II și III de sarcină. Chiar dacă nu pune în pericol viața mamei sau a fătului, incontinența poate afecta semnificativ calitatea vieții și echilibrul emoțional al gravidei. „Gândiți-vă că o femeie însărcinată se confruntă deja cu numeroase schimbări, iar pierderea involuntară de urină este un stres suplimentar. Multe femei se simt jenate și au senzația că își pierd din feminitate și de aceea foarte puține vorbesc despre această problemă“, atenționează dr. Costin Petcu, medic primar urolog la Clinica Nativia, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria.
Incontinența urinară înseamnă pierderea involuntară de urină, care poate să apară fie în situații precum tusea, strănutul sau râsul, fie sub forma unei nevoi bruște și greu de controlat de a urina.
Primul tip se numește incontinență urinară de efort, iar al doilea incontinență urinară prin imperiozitate – și multe femei însărcinate pot experimenta unul dintre ele sau chiar o combinație a celor două.
„Principalele simptome date de incontinență sunt legate de pierderile involuntare de urină, de obicei în cantități mici, atunci când crește presiunea în abdomen, când gravida râde, tușește, strănută sau ridică greutăți sau chiar când face eforturi foarte mici, spre exemplu, se ridică de pe scaun. Acest tip de incontinență urinară se numește incontinență urinară de efort. Gravidele care simt nevoia de a merge urgent la baie și care, practic, pe drumul spre toaletă scapă urina, suferă de incontinență urinară prin imperiozitate. În sarcină, însă, cel mai frecvent apare incontinența urinară de efort, în principal din cauza creșterii presiunii intra-abdominale“, explică medicul urolog.
De ce apare incontinența urinară în sarcină?
Incontinența urinară în sarcină apare din mai multe motive. Pe de o parte, uterul aflat în creștere exercită o presiune tot mai mare asupra vezicii urinare și reduce capacitatea acesteia de a se umple, iar acest lucru favorizează scurgerile de urină. Pe de altă parte, hormonii specifici sarcinii – în special progesteronul și relaxina – determină relaxarea mușchilor și a ligamentelor pelvine. În aceste condiții, planșeul pelvian își pierde parțial tonusul și capacitatea de a controla eficient urinarea.
În plus, pe măsură ce sarcina avansează, corpul se adaptează la schimbările de greutate și de postură, iar presiunea suplimentară asupra musculaturii pelviene face ca simptomele să devină mai evidente.
„În sarcină, corpul gravidei trece prin schimbări importante. Pe măsură ce uterul crește, crește și presiunea exercitată la nivelul vezicii urinare și la nivelul musculaturii pelvisului, iar această presiune suplimentară scade capacitatea vezicii urinare și, practic, pune la încercare sfincterul vezical. Dacă mușchii planșeului pelvian nu pot contracara această presiune, apar scurgerile involuntare de urină. În același timp, hormonii din sarcină relaxează țesuturile și ligamentele pentru a pregăti corpul pentru naștere, dar acest proces poate face ca musculatura pelviană să devină puțin mai laxă. În combinație, acești factori duc la apariția incontinenței urinare“, subliniază dr. Petcu.
Factori de risc pentru apariția incontinenței urinare
- Vârsta mamei peste 35 de ani: odată cu înaintarea în vârstă, țesuturile își pierd din elasticitate și riscul de incontinență în sarcină și postpartum crește. „Tinerele sub 25 ani au risc mai mic comparativ cu cineva la 38 de ani, de exemplu, deși nu e o regulă strictă“, spune medicul.
- Kilogramele în plus – fie înainte de sarcină, fie câștigate în timpul acesteia – pun presiune suplimentară pe abdomen și slăbesc musculatura de suport, crescând riscul de incontinență urinară.
- Fumatul cronic reprezintă un factor de risc, atât din cauza tusei persistente pe care o provoacă, cât și prin scăderea vascularizației țesuturilor, ceea ce poate slăbi musculatura pelviană.
- Multiparitatea: la pacientele care au avut deja unul sau mai mulți copii, mușchii pelvini pot fi mai slăbiți de la sarcinile anterioare, deci la următoarea sarcină riscul de incontinență e puțin mai mare față de prima oară.
- Greutatea bebelușului: un făt mare (peste 4 kg) predispune la traumă pelvină mai mare și la incontinență postpartum.
- Travaliul prelungit și nașterea instrumentală – o fază de expulzie lungă sau utilizarea forcepsului ori vacuumului pot provoca leziuni la nivelul mușchilor și nervilor pelvini, crescând astfel riscul de incontinență după naștere.
- Nașterea vaginală versus cezariană: nașterea vaginală crește riscul de incontinență față de nașterea prin cezariană. „Nașterea vaginală duce la un risc aproape dublu de apariție a incontinenței urinare postpartum față de nașterea prin cezariană“, adaugă urologul.
- Anumite condiții medicale asociate sarcinii: de exemplu, diabetul gestațional și hipertensiunea gestațională au fost corelate în unele studii cu o incidență mai mare de incontinență.
- Antecedente urologice: dacă femeia avea deja incontinență urinară înainte de sarcină (chiar și ușoară), există un risc crescut ca sarcina să înrăutățească problema.
Impactul emoțional: „Gravidele care se confruntă cu incontinență urinară au un risc mai mare de depresie“
Disconfortul pe care îl aduce cu sine incontinența urinară nu este deloc de neglijat. Femeile însărcinate pot ajunge să evite anumite activități simple, cum ar fi plimbările mai lungi, exercițiile fizice sau chiar momentele de socializare, de teama unor episoade neplăcute. Mai mult, teama constantă de a nu avea „un accident“ poate afecta încrederea în sine și starea de bine.
„Incontinența scade foarte mult calitatea vieții și poate exista un impact emoțional puternic asupra gravidei. Gândiți-vă că o femeie însărcinată se confruntă deja cu numeroase schimbări, iar pierderea involuntară de urină este un stres suplimentar“, spune dr. Petcu.
Vorbind din perspectiva experienței sale cu pacientele, medicul mărturisește că impactul emoțional al incontinenței urinare poate fi adesea mai greu de gestionat decât efectele fizice: „Multe gravide tind să ascundă că se confruntă cu incontinență urinară pentru că se simt jenate și au senzația că își pierd din feminitate dacă o fac, însă e important să știe că nu sunt singure și nu ar trebui să le fie rușine să discute cu medicul. Studiile arată că femeile însărcinate care se confruntă cu incontinență urinară au un risc mai mare de depresie comparativ cu cele care nu au această problemă“, notează medicul urolog.
Rușinea, teama de a fi judecate sau ideea că este un aspect „normal” al sarcinii determină multe femei să nu povestească despre simptomele pe care le au nici partenerilor și nici familiei. Un sondaj realizat în Marea Britanie arată că o treime dintre femeile cu incontinență postpartum erau jenate să vorbească despre această problemă chiar și cu partenerii lor, iar aproape jumătate evitau să discute cu familia și prietenii. Dintre acestea, aproximativ 40% nu au dorit să consulte un cadru medical. Aceste date subliniază cât de important este ca femeile să se simtă încurajate să caute ajutor specializat și să nu ignore simptomele.
Impactul fizic: incontinența favorizează infecțiile urinare
Pentru că incontinența urinară poate scădea considerabil calitatea vieții gravidei, este esențial ca aceasta să se adreseze medicului atunci când observă simptome. Scurgerile frecvente de urină pot irita pielea din zona genitală și a coapselor, favorizând apariția erupțiilor cutanate sau a infecțiilor pielii. În plus, vezica poate să nu se golească complet, ceea ce permite stagnarea urinei și crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor.
Un cerc vicios apare atunci când gravida, din teama de accidente, reduce consumul de lichide, ceea ce poate agrava constipația sau poate favoriza apariția infecțiilor urinare.
Incontinență urinară sau infecție urinară? Cum le deosebim
În timpul sarcinii, unele simptome pot fi derutante și e posibil ca gravida să confunde incontinența urinară cu o infecție urinară. Deși ambele afectează vezica și pot da un disconfort semnificativ, ele au cauze și manifestări diferite.
Medicul urolog explică: „În cazul incontinenței urinare neasociate unei infecții, pacienta nu acuză usturimi sau dureri la urinare, iar urina își păstrează aspectul normal, fără miros neplăcut sau culoare modificată. Pierderile apar în special atunci când crește presiunea intraabdominală – de exemplu, la tuse, strănut sau efort fizic. În schimb, o infecție urinară se manifestă prin urinări frecvente, în cantități mici, însoțite de senzație de arsură la nivelul uretrei sau dureri în zona suprapubiană. Tot din cauza iritației vezicii, pot apărea și pierderi de urină prin imperiozitate, dar mecanismul este diferit față de incontinența de efort“.
Cum se pune diagnosticul de incontinență urinară?
Diagnosticul se stabilește de obicei de către medicul primar urolog, pe baza istoricului pacientei și a simptomelor pe care aceasta le descrie.
Medicul o va întreba pe gravidă despre simptomele pe care aceasta le are, când au apărut pierderile de urină, cât de des urinează, care este cantitatea de urină pe care pacienta o scapă, dacă există un factor declanșator – tusea, strănutul, dacă înainte să scape urina simte acea nevoie imperioasă de a merge la baie sau nu.
În mod normal, medicul ar trebui să recomande și un jurnal micțional, în care pacienta ar trebui să noteze pe parcursul câtorva zile consecutiv, cât de des urinează, în ce cantitate sau dacă există episoade de pierderi de urină involuntare și în ce context (tuse, strănut, efort).
De asemenea, se poate realiza un examen fizic. „De obicei, examenul clinic presupune verificarea tonusului musculaturii pelviene și a perineului. Se face un test simplu de tuse, punem pacienta să tușească sau să încordeze musculatura abdominală ca să vedem dacă scapă urină și, astfel, putem stabili dacă este o incontinență de efort sau o incontinență prin imperiozitate“, adaugă dr. Petcu.
În unele cazuri, medicul poate recomanda teste suplimentare, cum ar fi analiza urinei sau examinări imagistice, pentru a exclude alte probleme și a stabili cel mai potrivit plan de tratament. „Un set de analize banal – sumar de urină, urocultură, analize de sânge – poate exclude o infecție urinară care trebuie obligatoriu tratată. În lipsa infecției urinare, nu este nevoie de investigații suplimentare“, spune medicul.
Metode de tratament disponibile în sarcină
În timpul sarcinii, tratamentul incontinenței urinare este unul conservator, fără medicamente. Cele mai eficiente metode sunt cele non-medicamentoase, în special exercițiile pentru întărirea planșeului pelvian, cunoscute sub numele de exerciții Kegel. Acestea ajută la tonifierea musculaturii pelviene, oferind o susținere mai bună vezicii și uretrei.
De aceea, medicii recomandă gravidelor să înceapă practicarea exercițiilor Kegel încă din primele luni de sarcină. Acestea presupun contractarea mușchilor pelvieni – ca atunci când încerci să oprești fluxul de urină – menținerea contracției câteva secunde și apoi relaxarea. Pot fi făcute oricând și oriunde, fără ca cineva să își dea seama, iar eficiența lor este dovedită.
„În ghidurile medicale, exercițiile Kegel sunt tratament de primă intenție. Exercițiile trebuie făcute, însă, în afara urinării. Aceste exerciții pot reduce cu aproximativ un sfert riscul apariției incontinenței urinare în lunile finale de sarcină și imediat după naștere“, explică medicul.
Exercițiile Kegel nu sunt singura opțiune atunci când vine vorba de tratamentul incontinenței. O altă metodă simplă și eficientă este bladder training, adică antrenarea vezicii urinare.
Practic, gravida încearcă să meargă la baie după un program fix și să mărească treptat intervalul dintre urinări. De exemplu, dacă merge de obicei la toaletă la fiecare oră, poate încerca să crească timpul la o oră și jumătate, apoi la două ore. În felul acesta, se diminuează senzația bruscă și greu de controlat de a urina. Acest tip de antrenament este util mai ales în incontinența prin imperiozitate, atunci când nu există o infecție urinară asociată.
Ce se întâmplă după naștere cu femeile care au ajuns să aibă incontinență urinară?
După naștere, multe femei observă o îmbunătățire treptată a simptomelor, mai ales dacă au făcut exerciții pentru planșeul pelvian în timpul sarcinii. Totuși, unele pot continua să experimenteze episoade de incontinență și au nevoie de evaluare și recomandări de tratament postnatal.
„De obicei, în primele săptămâni postpartum, pierderile urinare dispar sau se răresc ca frecvență și cantitate. Pe măsură ce organismul începe să-și revină, nivelul hormonilor se stabilizează, țesuturile își recapătă elasticitatea și eventualele leziuni musculare se vindecă, astfel încât pacienta se recuperează treptat“, spune specialistul.
Incontinența urinară poate să apară și după naștere, chiar dacă femeia nu a avut probleme în timpul sarcinii. Aceasta apare din cauza schimbărilor fizice produse în timpul travaliului și al nașterii – mușchii pelvieni și ligamentele care susțin vezica și uterul sunt supuși unei presiuni considerabile, iar eventualele mici leziuni sau relaxări ale țesuturilor pot favoriza pierderile involuntare de urină. De asemenea, modificările hormonale și efortul fizic asociat recuperării postpartum pot contribui la apariția simptomelor.
„Foarte important de reținut este că aproximativ una din patru femei se confruntă cu incontinența urinară în perioada postpartum. Totuși pe parcursul primului an postpartum, tendința generală este de îmbunătățire și foarte multe paciente constată că în primele trei-șase luni după naștere, pe măsură ce continuă exercițiile și corpul se reface, episoadele de incontinență se răresc sau dispar cu totul. Aș vrea să adaug și faptul că prevalența incontinenței urinare scade undeva la 15% la trei luni după naștere și la 12% la un an după naștere“, precizează urologul.
Cum poți reduce riscul de incontinență urinară prin obiceiuri zilnice
Femeile însărcinate ar trebui să includă în rutina zilnică exerciții pentru întărirea planșeului pelvin, deoarece acestea ajută la scăderea riscului de apariției a incontinenței urinare. Tot în sarcină, este important controlul greutății – deși creșterea în greutate este normală, ea trebuie să se încadreze în limite recomandate, evitând exagerările.
„Igiena micțională joacă și ea un rol esențial: gravida ar trebui să urineze la intervale regulate și să nu se abțină, pentru a preveni sensibilizarea musculaturii vezicale“, completează medicul.
Menținerea unui tranzit intestinal regulat, care previne constipația, reduce presiunea intraabdominală și, implicit, riscul de incontinență urinară. Alimentația bogată în fibre, legumele, fructele și hidratarea corespunzătoare sunt esențiale în acest sens.
