Ionela Birău (28 de ani) a fost diagnosticată în decembrie 2025 cu endometrioză în stadiul 4. Simptomele începuseră încă din adolescență – dureri intense la menstruație, considerate mult timp „normale“. Între debutul endometriozei și diagnostic s-au scurs aproape 15 ani, timp în care boala i-a afectat profund calitatea vieții dar și corpul – s-a extins mai departe de uter și ovare până la vezica urinară și intestin. În februarie 2026, Ionela a trecut print-o intervenție chirurgicală robotică complexă, care a durat aproape 10 ore. „Avea toată anatomia dată peste cap pentru că organele nu se mai aflau în poziția lor normală“, ne-a explicat Prof. dr. Zoran Popa, profesor de Obstetrică și Ginecologie la Endo Institute din Timișoara, medicul chirurg care a operat-o pe Ionela. Ce a însemnat lupta cu endomentrioza, cum este viața tinerei acum și ce a presupus o intervenție atât de complexă, explicăm pe larg.
Din voce, Ionela pare o tânără optimistă și energică, în ciuda experiențelor dificile prin care a trecut. Viața nu i-a fost deloc ușoară – încă din adolescență, odată cu primele cicluri menstruale, au venit și durerile puternice. Ani de zile a învățat să le suporte, pentru că i s-a spus că e ceva firesc. „Aveam crampe destul de neobișnuite când începea perioada menstruală, iar când mergeam la ginecolog, îmi spunea că este ceva normal“, își amintește tânăra.
Aceleași răspunsuri, ani de zile: „Ești ok, nu ai nimic“
Ionela a trăit în această „normalitate“ ani de zile, timp în care durerile se accentuau, iar căutarea unor răspunsuri era adesea redusă la antiinflamatoare. „Tot timpul primeam aceleași răspunsuri – că sunt ok, că nu am nimic și să tratez cu antiinflamatoare“, povestește ea.
Deși primea mereu același feedback din partea medicilor ginecologi, Ionela simțea altceva: „Înțelegeam că am o problemă și încercam să fac ceva să îmi îmbunătățesc starea, prin alimentație, prin sport“. Deși observa mici îmbunătățiri, acestea erau minime. Știa că reușea doar să amelioreze câteva simptome, fără a trata cauza reală.
Dacă la început stările Ionelei erau mai ușor de tolerat, treptat simptomele s-au intensificat și au început să îi afecteze rutina zilnică. „Pe lângă durerile puternice, am început să am balonare și stări de oboseală. Crampele deveneau tot mai puternice, menstruația mai abundentă, iar durerile, pur și simplu, de nedescris“, adaugă femeia.
„Emoțional, este extrem de dificil, și sunt momente când ajungi să te izolezi“
Pe măsură ce durerile se accentuau, viața Ionelei devenea tot mai imprevizibilă. Chiar și activitățile obișnuite – mersul la muncă, întâlnirile cu prietenii sau sarcinile casnice de zi cu zi – se transformau în provocări constante, greu de gestionat. „Veneam de la serviciu și tot ce îmi doream era să stau în casă, să mă odihnesc, nu mai aveam energie să fac altceva“, povestește tânăra.
Emoțional, Ionela s-a simțit copleșită. „Este extrem de dificil. Dacă nu ai pe cineva din familie sau sprijinul unui psihoterapeut, lucrurile devin foarte grele. În unele momente, ajungi să te izolezi. Eu, uneori, simțeam nevoia să mă retrag. Nu mai ai aceeași poftă de viață, pentru că durerile te chinuie. Și orice zi în care nu ai dureri este o victorie“, povestește femeia.
Durerea nu era doar fizică; îi modela întreaga zi, îi dicta ritmul și îi limita libertatea de a trăi cum și-ar fi dorit. Treptat, a învățat că nu putea să controleze boala. „Boala asta este copleșitoare și trebuie să înveți să trăiești cu ea, chiar dacă, în mod normal, nu ar trebui să fie nevoie să te obișnuiești cu suferința. Trebuie, totuși, să găsești o cale să conviețuiești cu ea, să reușești să ai o viață cât de cât normală pentru că foarte rapid poți să pici în depresie“, mărturisește Ionela.
O sângerare abundentă în vara anului trecut, semnalul de alarmă
În vara anului trecut, simptomele Ionelei s-au agravat semnificativ. Primul semn de alarmă a fost o sângerare abundentă între menstruații, însoțită de dureri foarte puternice de spate. „M-am speriat și am zis că trebuie neapărat să merg, din nou, la un consult ginecologic“, își amintește ea.
La primul consult, medicul a descoperit un chist pe ovarul stâng, însă Ionela nu s-a simțit mulțumită de explicație – ceva îi spunea că problema ei era mai complexă. A urmat o altă perioadă de căutări – luni întregi mergând din medic în medic, încercând să înțeleagă ce se întâmplă cu corpul ei. Fiecare vizită aducea noi îngrijorări, iar presiunea psihică a fost la fel de mare ca durerea fizică – unii specialiști nu au exclus posibilitatea unui diagnostic de cancer.
„Vizitele la medici mă speriau doar mai mult. Am făcut tot felul de teste ca să înțeleg ce se întâmplă, inclusiv Scorul Roma, care a arătat că organismul meu era puternic inflamat. Mi s-a spus și că aș putea avea cancer, iar să primești un astfel de diagnostic greșit este absolut îngrozitor“, mărturisește tânăra.
Diagnosticul a venit după ani de zile de căutări: endometrioză în stadiul 4
După luni întregi de vizite neconcludente la medic și cu un stres psihic tot mai mare, Ionela a ajuns, în decembrie 2025, în cabinetul domnului prof. dr. Zoran Popa, de la Endo Institute din Timișoara. Aici a primit, în sfârșit, diagnosticul pe care îl căuta de ani de zile: endometrioză în stadiul 4, cel mai avansat grad al bolii.
„Deși pacienta este foarte tânără, endometrioza a fost extrem de extinsă. Boala nu a afectat doar uterul, ci și alte zone din pelvis: peretele vezical (partea din față), ligamentele care susțin uterul și partea din spate a uterului, unde se află structuri precum ligamentele utero-sacrate – toate fiind afectate de focare de endometrioză. Ambele ovare și o porțiune din intestinul gros sigma au fost, de asemenea, afectate“, explică prof. dr. Zoran Popa.
Această răspândire extinsă este ceea ce face boala atât de complexă. „Este vorba despre ceea ce numim un placard endometriozic, destul de mare, de aproape șapte-opt centimetri. Acest placard poate fi imaginat ca o formațiune asemănătoare unei tumori, dar benignă, cu multiple ramificații, ca o scoică cu rădăcini care se întind în toate direcțiile. Practic, se atașează de organele din jur și le afectează, conectându-le între ele prin aceste ramificații complexe“, completează prof. dr. Popa.
„Când am primit diagnosticul, m-am simțit ușurată, dar și vinovată“
Deși diagnosticul era unul complex, Ionela primise, în sfârșit, o evaluare corectă. Și, deși pentru multe femei ar putea părea copleșitor să afle că suferă de o afecțiune atât de serioasă, pentru ea a fost o rază de speranță. După ani întregi de căutări și de răspunsuri superficiale, a simțit pentru prima dată că cineva o înțelege cu adevărat și că nu mai primește mesajul: „Ți se pare, e normal să te doară“.
„Pe de-o parte, te simți ușurată, pentru că realizezi că durerea nu era doar în mintea ta. Ești înțeleasă, medicul înțelege simptomele și tot procesul prin care ai trecut până în acel moment. Pe de altă parte, apare un sentiment de vinovăție. Eu, personal, m-am simțit puțin vinovată că nu am mers la mai mulți medici mai devreme, că nu am căutat un diagnostic mai devreme – poate așa nu ajungeam aici“, mărturisește Ionela.
Prof. dr. Zoran Popa explică cum s-a ajuns în această situație în cazul Ionelei. Chiar dacă ea a căutat în mod constant răspunsuri și soluții pentru ceea ce simțea că nu este în regulă, simptomele ei au fost adesea trecute cu vederea.
„Există două motive principale care contribuie la întârzierea diagnosticului în astfel de cazuri. Primul ține de acceptul tacit al pacientei și de așteptările sociale: durerile menstruale puternice și alte forme de disconfort sunt adesea considerate normale, iar femeile sunt obișnuite să le suporte. Dar durerile de intensitate mare nu sunt normale – poate fi relativ acceptabil să existe un disconfort ușor sau moderat, dar dacă durerea depășește 7 pe o scară de la 1 la 10, este clar că ceva nu este în regulă. Al doilea motiv este de natură medicală: deși pacienta a solicitat consulturi ginecologice de mai multe ori, boala nu a fost identificată și diagnosticată la timp“, explică prof. dr. Popa.
Următorul pas: operația realizată cu robotul DaVinci
În cazul Ionelei, intervenția chirurgicală a fost singura soluție și a fost realizată cu ajutorul robotului DaVinci, în Spitalul Regina Maria Timișoara existând un Centru de Chirurgie Robotică. Chirurgia robotică oferă precizie foarte mare, manevrabilitate excelentă în spații anatomice înguste și o vizualizare superioară pentru medici.
Din cauza extinderii severe a endometriozei în acest caz, boala afecta multiple organe din pelvis și provoca dureri puternice și complicații care nu puteau fi rezolvate prin tratamente medicamentoase sau alte metode conservatoare. „Când vorbim despre endometrioza profundă, care afectează mai multe organe și pătrunde adânc în țesuturi, chirurgia devine o opțiune esențială“, explică medicul chirurg.
Întâlnirea cu prof. dr. Popa a fost pentru Ionela un moment de ușurare după ani întregi de incertitudini și dureri. „Domnul doctor a fost extrem de transparent și răbdător, mi-a explicat cât de importantă era intervenția chirurgicală și a răspuns la toate întrebările mele. M-a încurajat să nu îmi fie teamă și m-a asigurat că totul va merge bine din punct de vedere medical. După atâția ani și atâtea dureri, mi-am pus toată încrederea în domnul doctor și a fost, cumva, speranța mea la o viață mai bună, mai liniștită“, povestește femeia.
Înainte de intervenția chirurgicală, Ionela a trecut printr-o evaluare detaliată, care a inclus un RMN realizat cu protocol special pentru endometrioză. Acest tip de investigație permite medicilor să vizualizeze cu precizie extensia bolii și să planifice operația în detaliu, identificând toate focarele și conexiunile afectate între organele din pelvis.
Operația a durat 10 ore: „Avea toată anatomia dată peste cap“
În februarie 2026, Ionela a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă care s-a întins pe aproape 10 ore. „Practic, ceea ce învățăm în manualele de anatomie din primul an de facultate nu mai corespundea realității – avea toată anatomia dată peste cap. Se întâmplă ca la pacientele cu endometrioză, această anatomie să fie perturbată, iar organele nu se află în pozițiile normale“, explică Prof. Dr. Popa.
În cazul Ionelei, gravitatea bolii a fost evidențiată și de faptul că a fost necesară o rezecție de rect. O porțiune a intestinului gros fusese invadată de endometrioză, care a determinat o îngustare semnificativă a spațiului prin care trec materiile fecale. „Această tumoră endometriozică a dus la o stenoză a lumenului rectosigmoidean, adică a scăzut diametrul lumenului, pacienta având deja simptome digestive cu probleme de defecație“, explică medicul.
Operația a decurs etapizat: mai întâi, medicul a readus organele genitale și porțiunea de rect în poziția lor anatomică normală, afectată de extinderea bolii. Abia după această repoziționare au putut fi identificate cu precizie focarele de endometrioză și diferențiate de țesuturile sănătoase. Ulterior, s-au excizat doar aceste focare, cu un impact minim asupra organelor sănătoase, iar în final, structurile normale afectate au fost reconstrucționate și au fost refăcute pentru a restabili funcționalitatea organelor pelvine.
În cadrul operației s-a efectuat și o plastie a uterului, ceea ce a presupus excizia unei porțiuni semnificative afectate de adenomioză, o formă de endometrioză. Ulterior, uterul a fost resuturat și reconstruit, astfel încât să poată susține pe viitor o sarcină.
„Ambele ovare erau afectate de chisturi endometriozice de dimensiuni mari – șapte și, respectiv, opt centimetri, de aproximativ patru ori mai mari decât un ovar normal, care măsoară în jur de 2,5 centimetri. Acestea invadeau parțial și țesutul ovarian sănătos, ceea ce a impus o rezecție atentă, realizată cu impact minim asupra rezervorului ovarian restant. Scopul a fost păstrarea funcției reproductive și hormonale și prevenirea unei menopauze precoce care ar fi putut apărea accidental ca urmare a intervenției chirurgicale“, explică medicul chirurg.
De la zero șanse să obțină o sarcină la 100%
Prof. dr. Popa mai notează și faptul că până la intervenția chirurgicală, Ionela nu avea nicio șansă să rămână însărcinată: „Preoperator, pacienta avea zero șanse să obțină o sarcină, iar postoperator considerăm că le-am ridicat la 100%“.
Deși intervenția chirurgicală a fost extrem de complexă și a implicat efortul coordonat al unei echipe multidisciplinare, rezultatul a fost unul pozitiv. „Țin să menționez eforturile depuse și de colegul meu, dr. Cătălin Pîrvu, medic specialist Chirurgie generală”, mai spune prof. dr. Zoran Popa. Fiecare etapă – de la repunerea organelor în poziția lor naturală, la excizia precisă a focarelor de endometrioză și reconstrucția țesuturilor – a cerut atenție și expertiză. În final, operația a fost un succes – Ionela și-a recăpătat funcționalitatea organelor afectate și, pentru prima dată după ani de suferință, speranța unei vieți normale.
După operație: recuperarea și, apoi, tratamentul hormonal
După intervenția chirurgicală complexă prin care a trecut, Ionela se află acum în plin proces de recuperare: „Am stat internată trei-patru zile și acum mă recuperez acasă“.
Prof. dr. Popa spune că a văzut-o recent pe tânără la un consult și evoluția ei postoperatorie este una foarte bună. „În prezent, pacienta nu mai are durerile intense de la menstruație, care îi afectau serios calitatea vieții și este extrem de mulțumită din acest motiv“, povestește medicul.
Mai departe, pașii următori de tratament vor depinde în mare măsură de dorința tinerei de a avea un copil. Dacă își dorește o sarcină în viitorul apropiat, planul medical va fi adaptat astfel încât să susțină această posibilitate, după perioada necesară de recuperare. În schimb, dacă va alege să amâne concepția, va urma un tratament de întreținere, menit să țină sub control evoluția endometriozei și să prevină reapariția simptomelor.
„Dacă pacientele nu își doresc o sarcină în perioada imediat următoare, este necesar un tratament hormonal, cu efect antiestrogenic, administrat pe termen lung. Intervenția chirurgicală tratează efectele bolii, nu și cauza. Operația oferă, practic, o «resetare» a situației. După aceea, este foarte important ca pacienta să urmeze tratamentul recomandat pentru a preveni recidiva“, explică medicul.
Schimbarea emoțională: „Am multă speranță pentru viitor“
Dincolo de vindecarea fizică, Ionela simte și o schimbare profundă pe plan emoțional: „Starea mea psihică este mult îmbunătățită. Simt că s-a schimbat ceva în mine – sunt mai pozitivă și încerc să mă concentrez pe lucrurile frumoase care urmează în viața mea. Am multă speranță pentru viitor pentru că am găsit un medic potrivit care să mă ajute și să mă susțintă. Știu că vor mai exista și momente dificile, pentru că este o boală cu care trebuie să trăiești toată viața și pe care trebuie să o ții sub control“.
Această speranță pe care o simt pacientele îl impresionează profund și pe prof. dr. Popa. Chiar dacă nu este prima intervenție de acest fel, reacția pacientelor rămâne copleșitoare: „De fiecare dată când o pacientă izbucnește în lacrimi și îți mulțumește pentru că și-a recăpătat calitatea vieții, este un moment care te atinge profund. Sunt paciente care îți spun că nu știau că pot trăi fără durere, iar astfel de lucruri te motivează să mergi mai departe, chiar și după ore întregi petrecute în sala de operație“, mărturisește chirurgul.
Pentru medic, aceste rezultate înseamnă mai mult decât un succes profesional. „Sunt satisfacții enorme, ca om și chirurg, atunci când reușești să schimbi în bine cursul vieții unui pacient. Nu ține de orgoliu, ci de ceva profund uman“, conchide prof. dr. Popa.
Mesaj pentru femeile cu endometrioză
Privind în urmă, Ionela se consideră norocoasă. Deși a trecut prin momente dificile, a avut mereu alături sprijinul celor dragi – mama, iubitul și prietenele. „Am încercat din răsputeri să nu pic în acea capcană în care să mă ia valul și să spun că «eu sunt bolnavă», «eu nu mă mai vindec», am încercat să mă ajut singură. Și am avut și sprijinul celor din jur, iar când am avut nevoie de psihoterapeut, am apelat de fiecare dată“, mărturisește ea.
Tânăra le recomandă și altor femei aflate în aceeași situație să-și asculte cu atenție propriul corp, pentru că nimeni nu îl cunoaște mai bine decât ele, și să nu renunțe până nu primesc un diagnostic corect. „Nu înseamnă că dacă un medic nu este potrivit pentru tine sau nu îți înțelege simptomele ai tu o problemă. Este important să mergi la cât mai mulți specialiști până găsești alinarea și medicul potrivit pentru tine. Rămâi pozitivă și, oricât de greu ar fi, există întotdeauna o rază de soare“.
