articol susținut de

Cum îți protejezi ochii când stai mult timp la computer. Oftalmolog: „La fiecare 30 de minute petrecute în fața ecranului, se recomandă 30 de secunde de pauză”

Ileana Mirescu
Orele îndelungate petrecute în fața calculatorului amplifică sindromul de ochi uscat Sursa foto: Shutterstock
Orele îndelungate petrecute în fața calculatorului amplifică sindromul de ochi uscat Sursa foto: Shutterstock

    Fie că lucrezi de acasă, fie că te relaxezi jucând jocuri video pe calculator sau doar petreci multe ore în fața unui ecran, trebuie să știi că ochii tăi pot avea de suferit. Unul dintre cele mai frecvente efecte ale expunerii la ecrane cu lumină albastră este sindromul de ochi uscat (DES), o afecțiune tot mai des întâlnită și asociată cu folosirea excesivă a dispozitivelor digitale. ,,Efortul vizual prelungit în fața ecranului poate duce la evaporarea prematură a filmului lacrimal”, avertizează asist. univ. dr. Andrei Coșniță, medic specialist Oftalmologie în cadrul rețelei Regina Maria Timișoara.

    Atunci când ochii nu produc suficiente lacrimi sau când acestea se evaporă prea repede vorbim de ochi uscați, care se recunosc prin câteva simptome: senzații de arsură, uscăciune, zgârietură, vedere încețoșată și chiar durere la purtarea lentilelor de contact. Peste 16, 4 milioane de americani suferă de sindromul ochiului uscat, potrivit datelor Institutului Național al Ochiului. Femeile sunt mai predispuse să facă acest sindrom, persoanele cu vârste peste 50 de ani, dar și cele care suferă de afecțiuni autoimune (precum lupus sau sindromul Sjögren).

    Mai multe studii au demonstrat legătura dintre expunerea la ecrane și ochii uscați

    Privitul îndelung la ecrane scade frecvența clipitului, ceea ce favorizează evaporarea lacrimilor și, implicit, uscăciunea oculară. Iar în timp, dacă nu este tratată, această afecțiune poate duce inclusiv la deteriorarea corneei. 

    O cercetare făcută pe 30 de persoane care lucrau câte 8 ore/zi la calculator a comparat parametri precum testul Schirmer, Tebut (TBUT) și indicele OSDI dimineața și seara. Oamenii de știință au dorit să afle care sunt efectele utilizării pe termen lung a computerului, iar concluzia lor a fost că, deși producția de lacrimi nu s-a schimbat semnificativ, TBUT s-a redus semnificativ la final de zi, ceea ce indică apariția unui tip evaporativ de ochi uscat. 

    Un alt studiu efectuat la 454 de tineri cu vârste între 21–30 ani a reliefat că 99% aveau simptome de ochi uscat. Cel mai îngrijorător: doar 17% respectau regula 20-20-20, iar media de 9,8 ore/zi de utilizare a ecranelor a fost semnificativ corelată cu intensitatea simptomelor. Expunerea de peste 8 ore pe zi crește de 5,5 ori riscul de sindrom de ochi uscat la studenți, potrivit unei cercetări făcute pe medici români pe studenți (18–25 ani).

    Reguli care ajută: 30 cu 30 sau 20-20-20

    Dr. Andrei Coșniță, medic specialist oftalmolog, este de părere că una dintre cele mai eficiente măsuri este implementarea unei reguli simple, regula 30 cu 30. ,,La fiecare 30 de minute petrecute în fața ecranului, se recomandă 30 de secunde de pauză. Pauză însemnând uitat la o distanță mai mare de 5 metri, de preferat pe fereastră, în contact cu lumina naturală”, a explicat oftalmologul. 

    O altă regulă recomandată de medici spanioli este regula 20-20-20, o tehnică simplă și eficientă pentru a reduce oboseala oculară digitală și pentru a preveni sau ameliora simptomele de ochi uscat. La fiecare 20 de minute, trebuie să iei o pauză și să privești un obiect aflat la 20 de picioare (≈6 metri) timp de 20 de secunde. Medicii spanioli au testat regula și au observat efectele pauzelor asupra oboselii digitale, a ochilor uscați și a vederii binoculare, susținând că 20-20-20 este o strategie eficientă pentru reducerea DES și a simptomelor de ochi uscat. Cercetătorii au subliniat însă că 2 săptămâni nu au fost suficiente pentru a îmbunătăți considerabil vederea binoculară sau semnele de ochi uscat și că e nevoie ca regula să se respecte mai mult timp pentru a beneficia de rezultate.

    Ce poți face pentru a preveni disconfortul ocular?

    Dacă simți frecvent disconfort ocular, ai vedere încețoșată sau senzația de „nisip în ochi”, e bine să mergi la un consult oftalmologic. Medicul poate efectua teste simple pentru a măsura cantitatea și calitatea lacrimilor, iar în cazuri mai severe, poate recomanda tratamente personalizate sau chiar proceduri pentru conservarea lacrimilor naturale. Dr. Andrei Coșniță recomandă și ,,instilarea picăturilor, lacrimilor artificiale, pe parcursul zilei. pentru a suplimenta lubrifierea suprafeței oculare.” Folosirea lacrimilor artificiale pe parcursul zilei ajută la lubrifierea suprafeței oculare și această recomandare este susținută și de specialiștii Academiei Americane de Oftalmologie (American Academy of Ophthalmology – What is Dry Eye) care încurajează folosirea de lacrimi artificiale fără conservanți, evitarea aerului uscat (prin folosirea unui umidificator) și hidratarea corespunzătoare — 8–10 pahare de apă pe zi.

    Sfaturi utile pentru protejarea ochilor:

    • Clipește conștient mai des – când suntem concentrați, tindem să clipim mai rar;
    • Evită fumul și aerul condiționat intens;
    • Poartă ochelari de protecție pentru ecrane, cu filtru de lumină albastră;
    • Folosește un iluminat ambiental blând când lucrezi la computer;
    • Poziționează ecranul sub nivelul ochilor, pentru a reduce deschiderea pleoapelor și a diminua evaporarea lacrimilor.

    Sindromul de ochi uscat este o problemă reală în era digitală, dar obiceiurile sănătoase — precum regula 30/30, folosirea lacrimilor artificiale și o igienă vizuală corectă pot proteja ochii de neplăceri.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa