Pentru unele cupluri, fertilizarea in vitro cu ovocite sau cu spermă donată reprezintă singura șansă de a deveni părinți. Pentru că această procedură nu este doar o intervenție medicală, ci implică sentimente profunde în care părinții se văd în situația de a-și redefini identitatea, de a gestiona emoții și de a construi o relație reală de atașament cu viitorul copil, care nu este biologic al lor sau nu este 100%. Doi specialisti din cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria – dr. Diana Cocei, medic primar Obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitate, și psihologul psihoterapeut Alexandra Ivan – vorbesc despre călătoria dificilă prin care cuplurile infertile devin, cu ajutor, mama și tata.
Psihologul psihoterapeut Alexandra Ivan spune că, în ultimul timp, la cabinet ajung tot mai des cupluri care iau în calcul fertilizarea in vitro cu ovocite sau cu donator de spermă. Primul impact psihologic în astfel de cazuri vine adesea sub forma unor întrebări existențiale. „Va fi copilul meu cu adevărat?” „Oare voi putea să mă simt mamă sau tată în lipsa legăturii genetice?” „Cum va afecta asta relația noastră de cuplu?”
„Sunt întrebări firești și fac parte din procesul de adaptare și integrare a unei opțiuni care poate contrazice credințe adânc înrădăcinate. Exprimă un conflict interior între modelul tradițional al filiației biologice și noile realități oferite de știință”, dă asigurări psihologul Alexandra Ivan.
De altfel, înainte de inițierea FIV cu material biologic donat, cuplurile trebuie să obțină un aviz de la psiholog că sunt pregătiți emoțional pentru această opțiune care le va schimba viața. „Dincolo de procedura medicală, aceasta este o experiență încărcată emoțional, care atinge teme fundamentale precum identitatea, apartenența, iubirea parentală și modul în care ne raportăm la ideea de familie”, punctează psihologul.
Cu o experiență ca specialist în reproducere umană asistată de peste 25 de ani, dr. Diana Cocei, medic primar de Obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitate, a ajutat sute de cupluri să devină părinți prin tehnici de reproducere umană asistată. „Acești copii sunt niște copii foarte doriți și foarte fericiți. Există un studiu care susține că bebelușii născuți prin FIV au un IQ mai mare decât cei născuți pe cale naturală. Eu nu cred că este așa. Cred că diferența provine din faptul că fiind foarte doriți, părinții se ocupă foarte mult de ei”, este de părere dr. Cocei. Din ce în ce mai frecvent, medicului îi trec pragul cupluri la care se impune folosirea de ovocite sau spermă donate.
Ce presupune FIV cu material donat și cum funcționează registrul de donatori european din care se poate alege
Fertilizarea în vitro (FIV) cu material biologic donat – fie că este vorba despre ovocite, de spermatozoizi sau, câteodată, de ambele – este folosită atunci când unul dintre parteneri nu mai are disponibile celulele biologice, celulele reproductive.
Și asta se poate întâmpla din diverse motive: aceste celule primordiale se pot epuiza fiziologic. La femei poate fi vorba despre o menopauză instalată natural sau de una care apare precoce. Ovocitele se pot epuiza fie pentru că, de la început au fost puține – și atunci vorbim de o determinare genetică – fie anumite tratamente oncologice sau intervenții chirurgicale au determinat distrugerea lor. „Mai poate fi vorba și despre anumite substanțe toxice, de noxe, sau, mai nou, ne confruntăm cu pacienți care au utilizat droguri în antecedente. Droguri care au fost extrem de toxice și au dus la distrucția celulelor primordiale reproductive”, completează specialistul în infertilitate Diana Cocei.
În România, procesul importului de material biologic pentru FIV este unul transparent și presupune import de celule reproductive, care trebuie aprobat de Agenția Națională de Transplant. „Pentru aceasta se întocmește un dosar care conține analize și investigații care să dovedească că acea persoană are nevoie de import de material biologic”.
O comisie medicală aprobă acel dosar, după care pacienții selectează donatoarea sau donatorul după care este nevoie din nou de aprobarea aceleiași agenții: „Asta pentru că există în Europa un registru unic al donatorului. Donatorul are un cod și dacă, din varii motive, este necesar să se știe donatorul – necesitatea unui transplant de celule stem, de exemplu, sau diverse transplanturi și copilul are nevoie de părintele biologic întrucât nu e compatibil cu unul dintre părinții din cuplu, Agentia Națională de Transplant poate lua legătura cu donatorul, dacă acesta și-a dat acordul pentru a putea fi contactat”, explică dr. Cocei întreaga procedură.
Din momentul în care se pune diagnosticul de infertilitate și până se obține aprobarea de la ANT durează, în medie, două sau trei luni.
Dr. Cocei: „Pentru femei este mai ușor să accepte pentru că ele vor purta vreme de nouă luni copilul în pântec”
Nu toate cuplurile care optează pentru FIV cu material biologic donat ajung să-și ducă opțiunea până la capăt. Și asta pentru că unele cupluri se răzgândesc pe parcurs. „Deschiderea către aceată metodă ține de cât de mult își doresc să-și țină copilul în brațe. Există foarte multe studii în ultima perioadă care spun că există schimb de material, chiar dacă nu genetic, de exemplu între mamă și făt. Pentru femei este până la urmă mai ușor să accepte pentru că ele vor purta vreme de nouă luni copilul în pântec și se creează acel atașament specific între mamă și copil. Și atunci parcă ele acceptă mai ușor decât bărbații. Cu toate acestea, procesul pentru ele este foarte lung. Și eu insist foarte tare pe acest aspect: de a nu apela la ovocite donate decât dacă asta-și doresc și că vor considera acel copil, că vor simți pentru el ceea ce ar simți pentru copilul lor biologic. Înainte de întreaga procedură, cuplul are nevoie de aviz psihologic și înainte de asta se discută mult cu ei”, detaliază dr. Cocei.
Și chiar și așa se pot ivi surprize: „Am avut o pacientă – e drept, una singură – care a apelat la această procedură cu ovocite donate, proaspete, nu congelate. Pentru că de la băncile de ovocite nu poți, evident, să obții decât congelate. Pacienta de care vă spun a plecat în afara țării pentru această procedură. Mie nu mi s-a părut că este foarte convinsă că-și dorește procedura și am insistat mult asupra clarificării acestui aspect. M-a sunat în ziua embriotransferului și mi-a spus: «Nu fac transfer! M-am gândit mai bine, nu vreau ovocite donate». Am întrebat-o din nou: «Te-ai gândit bine?» Se cheltuise o sumă importantă mergând în afara țării și cu toate acestea, până la urmă, nu a făcut transferul”.
De ce ovocitele donate sunt uneori o soluție mai bună
De obicei, medicul simte dacă pacienta pe care o are în față nu este complet convinsă că-și dorește FIV cu ovocite donate: „Sunt femei care solicită ele de la bun început. Pentru că, deși poate că unele mai au, să spunem, o rezervă de ovocite, dar au trecut prin multe FIV-uri și știu că din ovocitele lor nu se obțin embrioni de bună calitate și atunci solicită FIV cu ovocite donate. Altele, deși au trecut prin multe proceduri de stimulare, nu s-au obținut ovocite competitive și nu există șansa unui embrion sănătos și cu toate acestea insistă să se lucreze cu material biologic propriu. Pentru că le este foarte greu să accepte. Așadar, nu înseamnă că o femeie care ajunge să apeleze la ovocite donate nu mai are niciun ovocit. Problema este cât de «competente» mai sunt acele ovocite”, subliniază medicul.
După vârsta de 40-42 de ani, există situații în care de la o femeie se mai poate obține un ovocit corect din punct de vedere genetic care poate duce la obținerea unui embrion sănătos, însă această șansă este extrem de mică: „Și încerci o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori. Sunt paciente care au făcut și câte șapte-opt proceduri și niciodată nu au obținut acel embrion sănătos genetic care să dea o sarcină și mai apoi un copil sănătos. Cu toate astea, ele speră că poate totuși într-o zi se va întâmpla”.
Asta și pentru că, de foarte multe ori în mass-media sunt citate cazuri de doamne care la 45-46 sau chiar la 50 de ani – în general persoane publice, vedete – au reușit să conceapă: „Dar nimeni nu spune un lucru foarte important: și anume că de fapt este o sarcină obținută cu un ovocit donat. Sau este obținută din ovocite ale pacientei, prelevate și congelate când aceasta avea până în 35 de ani. În această din urmă situație, sigur că poți obține un copil perfect sănătos la 42-43 de ani, pentru că atunci când au fost prelevate, acele ovocite aveau încă acea calitate necesară pentru a forma un embrion sănătos”.
Mai mulți bărbați care au probleme de fertilitate
Jumătate din cuplurile care ajung la FIV cu material biologic donat apelează la această metodă pentru că partenerul din cuplu nu produce spermatozoizi. „Foarte mulți bărbați sunt în această situație. La ei, epuizarea celulelor primordiale și încetarea spermatogenezei nu este un proces fiziologic. Și la 80 de ani un bărbat poate să producă spermatozoizi. E adevărat că după vârsta de 45 de ani și la ei apar modificări, dar într-o măsură mult mai mică decât la femei. Un spermatozoid bun poate fi selectat cu mai multă ușurință decât un ovocit. Însă, poți avea o situație în care partenerul din cuplu, deși are sub 30 de ani, are un diagnostic de azoospermie”, atrage atenția dr. Cocei.
Iar dacă medicul urolog, în urma investigațiilor, ajunge la concluzia că nu sunt șanse de a găsi spermatozoizi nici măcar prin biopsie testiculară, atunci singura variantă rămâne donatorul. „Bărbații care știu că nu au material biologic propriu sunt la fel de deschiși în fața procedurii precum femeile”, susține dr. Diana Cocei.
Unul dintre avantajele FIV-ului cu material biologic donat este acela că nu mai există riscurile legate de hiperstimulare pentru pacientă sau puncție – adică de anestezie, hemoragie.
Chiar dacă pentru unele cupluri importul de material genetic ridică probleme de etică, dr. Diana Cocei propune următoarea abordare: „Până la urmă este ca la donarea oricărui organ. Adică, nu poți să spui că dacă ai nevoie de transplant hepatic sau de transplant de plămân sau de transplant de cord, nu-l faci pentru că nu e etic. Atâta vreme cât donatorul și-a dat acordul pentru acest lucru. Sigur că aici nu vorbim de un organ, ci doar de celule, celule din care se naște o nouă viață. La fel cum, atunci când primești un cord, primești o nouă viață”.
Recomandări pentru cupluri care se gândesc la FIV cu material biologic donat
„În primul rând, trebuie să fie convinși că asta este unica soluție. Asta înseamnă că trebuie să se adreseze unei clinici specializată în reproducerea umană asistată, pentru că doar acolo se pot face toate investigațiile necesare și pune un astfel de diagnostic. Apoi, trebuie urmați toți pașii necesari de la întocmirea dosarului și până la alegerea donatorului – pentru că alegerea aparține cuplurilor care au nevoie de donare. Există baze de date din care selectează donatorul pe anumite criterii. Bineînțeles că din punct de vedere medical toți sunt investigați, inclusiv pe partea genetică, dar există și alte criterii – aspectul fizic, nivel de studii, hobby-uri, dacă mai are sau nu mai are copii și tot felul de lucruri de genul acesta”, mai explică dr. Cocei.
Ca și la FIV-ul cu material biologic propriu, și la FIV cu material biologic împrumutat există riscul pierderii sarcinii. „Riscul de avort se încadrează în acel 15% prevăzut de studii. În această situație, dacă mai există embrioni, se reia doar producedura de embriotransfer, dacă nu, trebuie reluată de la capăt, cu tot cu import. Dar, de cele mai multe ori, nu obținem doar un blastocist – adică un embrion de ziua a 5-a, cum spunem noi. În general, cuplurile își comandă un număr de minimum 8 ovocite din care obținem mai mult de un embrion de ziua a 5-a pentru transfer. Am o pacientă care are 2 copii obținuți așa, din ovocite donate, dar dintr-un singur import. Deci mama este aceeași, donatoarea de ovocite este aceeași, dar în urma procedurii s-au obținut 2 blastociști. I-am transferat pacientei primul blastocist cu care a făcut primul copil, pentru ca apoi, după doi ani, ne-a solicitat transferul celui de-al doilea blastocist și a făcut și cel de-al doilea copil”.
„Nu genele mă fac tată”. Discutați deschis emoțiile simțite!
Provocările psihologice prin care trec aceste cupluri sunt complexe, dar mai ușor de dus atunci când sunt deschise cu psihologii care îi ajută. Alexandra Ivan își amintește de o pacientă care i-a spus: «Am avut nevoie de timp să plâng pentru copilul care nu va exista niciodată, ca să pot face loc celui care va veni prin această procedură».Acesta este un proces de doliu simbolic, necesar pentru a putea accepta și investi emoțional în noua realitate”.
Este de amintit și faptul că decizia de a apela la un donator poate aduce tensiuni în relație: „Partenerul care nu va avea legătura genetică directă poate trăi sentimente de pierdere, marginalizare sau chiar gelozie. Dacă aceste emoții nu sunt discutate deschis, ele pot eroda comunicarea și pot crea resentimente. În schimb, cuplurile care reușesc să-și exprime vulnerabilitatea și să își valideze reciproc trăirile descoperă că această încercare îi apropie. Un bărbat mi-a spus: «Am simțit că pierd ceva din mine. Dar apoi am realizat că nu genele mă fac tată, ci prezența mea de zi cu zi»”.
„I-am spus copilului că am primit un mic ajutor pentru ca el să ajungă la noi. A zâmbit și mi-a zis: «Deci am fost un copil foarte așteptat!»”
Psihologul Alexandra Ivan ține să amintească că, din punct de vedere psihologic, relația dintre părinte și copil se construiește pe baza atașamentului securizant, nu pe baza codului genetic: „Contactul piele pe piele, răspunsul prompt la plâns, grija și disponibilitatea emoțională sunt cele care modelează sentimentul copilului că «aparține» și este «iubit»”.
Numeroase studii, adaugă Alexandra Ivan, confirmă că părinții prin donare dezvoltă aceleași tipuri de atașament cu copiii lor ca și părinții biologici. „Diferența apare mai degrabă în povestea de familie și în felul în care aceasta este spusă sau ascunsă”, consideră psihologul.
Iar una dintre temele de discuție este dacă părinții aleg să spună copilului adevărul despre modul în care a fost conceput. „Din perspectiva psihologică actuală, transparența adaptată vârstei este recomandată. Secretul, chiar și bine intenționat, poate crea rupturi relaționale. Copiii simt adesea că există «ceva nespus», iar descoperirea accidentală poate fi trăită ca o trădare. În schimb, atunci când adevărul este spus cu blândețe, copilul crește cu mesajul esențial: «Am fost dorit și iubit încă dinainte să exist». Un tată mi-a relatat momentul în care i-a explicat fiului său modul în care a venit pe lume: «I-am spus că am primit un mic ajutor pentru ca el să ajungă la noi. A zâmbit și mi-a zis: «Deci am fost un copil foarte așteptat!»Aceasta este esența unei dezvăluiri sănătoase: copilul nu se simte diferit, ci special”, mai spune Alexandra Ivan.
„Când copilul apare, aproape toți părinții spun același lucru: îndoielile pălesc”
Pe scurt, iată care sunt reperele care pot ajuta cuplurile care trec prin această experiență să navigheze mai ușor.
- Apelați la consiliere psihologică înainte de procedură. Un spațiu de reflecție vă ajută să înțelegeți ce înseamnă pentru voi această alegere și să vă pregătiți emoțional.
- Discutați deschis emoțiile. Spuneți-vă unul altuia ce simțiți: teamă, tristețe, speranță. Vulnerabilitatea creează intimitate, nu slăbiciune.
- Elaborați împreună un plan despre cum veți vorbi copilului. Decideți de la început dacă și cum veți aborda acest subiect, pentru a evita tensiuni ulterioare.
- Normalizați povestea familiei voastre. Fiecare copil are o poveste unică de venire pe lume; ceea ce contează este ca aceasta să fie însoțită de iubire și siguranță.
- Amintiți-vă constant întrebarea-cheie: „Pentru mine, ce înseamnă să fiu părinte – să transmit gene sau să ofer iubire și prezență?”
„FIV-ul cu ovocite sau spermă donate nu este doar o intervenție medicală. Este o călătorie psihologică complexă, care implică doliu simbolic, redefinirea identității parentale, gestionarea emoțiilor de cuplu și construirea atașamentului cu viitorul copil. Iar când, la final, copilul apare, aproape toți părinții spun același lucru: îndoielile pălesc, iar iubirea devine centrul poveștii. Pentru că, dincolo de gene, părinția se construiește din brațele care îmbrățișează, din inimile care bat la unison și din vocea care șoptește: «Am făcut tot ce a fost nevoie ca tu să fii aici»”, conchide psihologul Alexandra Ivan.
