Jenica Turc a visat mereu să devină mamă, chiar dacă diagnosticul de endometrioză părea să-i fure această șansă. Era pacienta doamnei doctor Alexandra Poienar, medic specialist Obstetrică-ginecologie, de mulți ani când a decis, de comun acord cu medicul ei, să întrerupă tratamentul cu anticoncepționale pentru endometrioză, pentru a încerca să rămână însărcinată natural. Și a reușit după prima lună! O mare bucurie pentru amândouă! Sarcina a decurs normal până în săptămâna 34, când, din cauza unor dureri acute, a fost nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, în care echipa multidisciplinară, condusă de dr. Alexandra Poienar, a făcut diferența între viață și moarte.
Pentru Jenica Turc, vestea că era însărcinată părea un miracol. Ani întregi se confruntase cu diagnosticul de endometrioză și speranța unei sarcini era incertă. „M-am rugat enorm pentru copilul acesta, iar doamna doctor mi-a dat acceptul să încerc și am reușit. Era o minune pentru mine”, povestește emoționată Jenica. Cu toate acestea, vestea că a rămas însărcinată avea să fie urmată de momente critice și tensionate în zilele dinaintea întâlnirii cu Eliam Nicolas, băiețelul atât de mult așteptat.
Inițial, apendicele nu s-a văzut din cauza sarcinii avansate, dar medicii au insistat până l-au găsit
Jenica povestește cum, în ultimele zile de sarcină, durerile obișnuite s-au transformat în ceva alarmant. „Au început într-o după amiază, după ce am mâncat”, își amintește ea. „Erau foarte puternice și se simțeau în tot abdomenul, nu creșteau și nu scădeau în intensitate, erau constante. Apoi, au devenit insuportabile. Nu mai puteam merge, simțeam că mă sufoc, parcă ceva mă ardea pe dinăuntru. Mă gândeam doar că trebuie să ajung cât mai repede la spital. Inițial, am sperat că vor trece de la sine, însă erau atât de puternice încât abia pe la ora 6 seara am reușit să ajung la spital”, spune ea. După ce i-a scris dr. Poienar, a ajuns la Camera de gardă de la Spitalul Regina Maria Cluj, unde a fost primită de urgență și tratată pentru iminență de naștere prematură clasică.
Monitorizarea sarcinii a arătat contracții mari (8 din 10, cu o intensitate de 80). A primit imediat medicamente prin perfuzie pentru a calma contracțiile. În noaptea aceea, contracțiile s-au liniștit, însă a doua zi, spre seară, durerile abdominale intense au revenit. Reapariția acestora a determinat-o pe doamna dr. Poienar să extindă investigațiile. „Analizele de sânge au ridicat suspiciunea unei apendicite, pentru că avea leucocitele și neutrofilele crescute, un panel destul de clasic de apendicită. Am solicitat ecografia abdominală, însă apendicele nu s-a văzut din cauza sarcinii avansate. Cât despre celelalte organe, ne-a asigurat medicul internist că sunt în regulă. Apoi am solicitat consultul de chirurgie doctorului Ioan Cetină și am stabilit împreună să facem un RMN. Din păcate, nici RMN-ul nu ne-a ajutat foarte mult în primă fază pentru că apendicele era mascat și nu se vedea și nici nu erau semne indirecte de apendice”, explică medicul.
Într-o duminică, s-a aflat clar diagnosticul!
Jenica a rămas internată sub tratament cu antibiotice. Suspiciunea de apendicită exista încă, însă neavând o indicație clară, medicul a preferat să mai amâne intervenția pentru a nu pune sarcina în pericol. Nu își dorea să provoace o naștere de urgență dacă nu avea un motiv foarte serios. „Pacienta era stabilă, avea pulsul normal, tensiunea normală, diureza (cantitatea de urină eliminată pe parcursul a 24 de ore) păstrată, apetit păstrat, deci nu aveam semne de gravitate. Totuși era o sarcină cu prematuritate semnificativă. Așa că am urmărit pacienta cu alte analize pe parcursul următoarelor două zile”, își amintește dr. Alexandra Poienar.
Analizele indicau o stare septică, dar fără semne de șoc septic. Dr. Alexandra Poienar a repetat recoltările de analize pentru a identifica sursa infecției și, în același timp, o nouă ecografie abdominală. „Duminică, colegul meu, dr. Vlad Bura, înarmat cu răbdare, a venit de acasă și a refăcut ecografia abdominală. A durat destul de mult, dar a zis că nu se lasă până nu vede apendicele. A evaluat și RMN-ul și tocmai pentru că nu a putut să vadă apendicele pe RMN a zis că vine și îl caută ecografic până îl vede. Și, până la capăt, l-a văzut. Așa că duminica aceea am avut clar diagnosticul, în urma căruia am decis intervenția chirurgicală”, adaugă dr. Alexandra Poienar.
O cursă contracronometru spre diagnostic și salvarea a două vieți
Când viața și moartea s-au întâlnit într-un echilibru fragil, o echipă de medici și asistente a schimbat destinul unei mame și al copilului ei nenăscut. Povestea Jenicăi Turc este despre profesionalism, empatie și mai ales despre acea putere incredibilă care vine doar dintr-o echipă unită și dedicată total salvării vieților. „A fost foarte greu să punem un diagnostic clar de la început. Sarcina avansată complica orice investigație imagistică, iar durerile abdominale puteau avea zeci de cauze. A fost nevoie de o colaborare perfectă între obstetricieni, chirurgi și asistente pentru a înțelege exact ce se întâmplă”, explică dr. Poienar.
Totul a început cu medicul de gardă, cel care a sesizat gravitatea cazului și a alertat-o pe doamna doctor Poienar. Ecografia efectuată de doctorul Vlad Bura a reușit să identifice apendicele inflamat, ascuns de sarcină, oferind cheia salvatoare pentru diagnosticul corect.
În paralel, medicul internist a avut grijă ca organele celelalte să fie verificate amănunțit și să nu existe alte riscuri ascunse. Echipa de chirurgie condusă de dr. Cetină, împreună cu medicul primar Anestezie și terapie intensivă, Marius Mureșan, și colegii anesteziști, au acționat imediat și cu o precizie impecabilă, prevenind o posibilă tragedie. În același timp, doamna doctor Adriana Slavcovici, medic infecționist, a vegheat atent asupra riscului de infecție, ajustând tratamentul antibiotic exact când era nevoie.
Medicii își amintesc că au fost momente tensionate, din cauza dificultății în a localiza sursa durerii. „Îmi amintesc clar cum fiecare minut conta enorm. Trebuia să luăm decizii rapide, dar corecte. Imagistica era dificilă din cauza sarcinii, iar simptomele păreau atipice”, mărturisește dr. Poienar.
„Am simțit că eram pe mâini bune. Echipa a lucrat impecabil!”
În cele din urmă, decizia de intervenție a fost luată rapid. Echipa multidisciplinară, formată din obstetricieni și chirurgi, a intrat în operație simultan. „Nu voiam să cred că apendicele putea fi problema. Mi se părea imposibil și îmi era foarte frică pentru copilul meu. Mă gândeam la toate riscurile posibile”, își amintește Jenica. „Am văzut colaborarea perfectă între toți medicii și asistentele din jurul meu. Erau ca o singură echipă bine sudată. Am știut că eram în siguranță, chiar dacă mi-era teribil de frică!”
Eliam Nicolas s-a născut în timp ce chirurgii eliminau riscul perforării apendicelui mamei sale. Pentru că imediat după efectuarea operației de cezariană, în aceeași intervenție chirurgicală, s-a realizat și înlăturarea apendicelui perforat. „Operația a durat o oră și vreo 10 minute și a fost complicată din cauza poziției uterului și a presiunii copilului. Dar echipa a lucrat impecabil, fiecare știa exact ce are de făcut”, subliniază dr. Poienar.
Născut prematur, prin cezariană de urgență pentru a elibera calea spre apendicele inflamat al mamei sale, Eliam Nicolas a avut o greutate de 2.350 de grame la naștere. A avut nevoie de îngrijire specială pentru menținerea temperaturii corporale, fiind plasat inițial în incubator. El a fost externat abia după 13 zile (s-a născut duminică, 2 martie 2025, și a fost externat sâmbătă, 15 martie), iar în acest timp a fost supravegheat pentru „a învăța” să-și regleze temperatura corporală. „Singura sa problemă a fost dificultatea de a-și menține temperatura corporală, dar plămânii și alte funcții erau în regulă”, ne-a asigurat dr. Alexandra Poienar.
„Mi-au dat o nouă șansă la viață, mie și lui Eliam”
Astăzi, Jenica privește cu recunoștință către echipa medicală care i-a salvat viața. „Nu am cuvinte suficiente să exprim cât de recunoscătoare sunt. Au făcut imposibilul posibil. Mi-au oferit șansa să-mi țin copilul în brațe și să-mi trăiesc viața pe care mi-am dorit-o atât de mult”, conchide Jeni, cu emoție.
Povestea lui Jeni și a micuțului Eliam Nicolas ne amintește că o echipă medicală complexă, bine pregătită și coordonată, poate transforma cele mai dramatice momente în povești frumoase de viață.
