Vacanță cu copiii. Lucrurile care nu trebuie să-ți lipsească din bagaj

Raluca Dumitrică
vacanță cu copiii bagaje
Atunci când pleci într-o vacanță cu copiii trebuie să fii pregătită pentru orice. Iată lista lucrurilor care nu trebuie să-ți lipsească din bagaj.

Vacanţa ne bate la uşă şi trebuie să ne prindă cu temele făcute, adică cu bagajele frumos aranjate şi organizate. Pentru că  părinţii tind adesea să plece în vacanță cu copiii ori cu mult mai multe lucruri decât au nevoie, ori cu prea puţine, iată care sunt obiectele cu adevărat necesare în vacanţă alături de întreaga familie! Sunteţi liberi să completaţi cu ce credeţi de cuviinţă!

Ce lucruri nu trebuie să-ți lipsească într-o vacanță cu copiii:

Trusa de medicamente, esențială într-o vacanță cu copiii

sirop pentru cresterea imunităţii copii

Chiar dacă peste tot unde veţi merge veţi găsi o farmacie (doar dacă nu cumva ajungeţi în mijlocul savanei sau pe o insulă pustie), există şi situaţii nefericite în care aveţi nevoie urgentă de un antitermic sau de o pastilă pentru o durere cumplită de măsea. De aceea, cel mai inspirat sfat este să aveţi în bagajul de vacanţă o trusă în care să fie incluse nu numai medicamentele de mai sus, ci şi nişte plasturi pentru răni, puţină betadină şi/sau rivanol, câteva antidiareice şi săruri de rehidratare, un antiinflamator şi un antihistaminic.

Un număr suficient (dar nu exagerat) de haine şi de încălţări

vacanță cu copiii bagaje

Calculaţi în funcţie de numărul de zile şi de activităţile preconizate necesarul de haine şi de încălţăminte, ca să nu vă încarcaţi bagajul cu mai mult decât este nevoie într-o vacanță cu copiii. Din propria experienţă, s-a întâmplat să ne întoarcem din concediu cu foarte multe haine nepurtate, deci ne-am împovărat mai mult decât ar fi trebuit.
Nu trebuie să faceţi, însă, rabat la articole de lenjerie intimă şi nici la piesele basic. Printre acestea din urmă se găsesc tricourile sau bluzele cu mânecă lungă sau scurtă, piese uşor de combinat cu restul articolelor şi pe care le veţi folosi cel mai mult. Nu vă uitaţi papucii şi pălăriile de soare acasă, chiar sunt importante!

Costumele de baie

urme-costum-de-baie-totul-despre-mame

Dacă mergeţi la mare, costumele de baie sunt temelia oricărei valize, ştim bine. Dar, dacă mergeţi la munte, nu le lăsaţi acasă, pe considerentul „ce să fac cu ele la munte?”. Nu se ştie niciodată când se iveşte pe traseu vreo apă răcoroasă ce vă face să vă doriţi să plonjaţi rapid în ea.

Loţiunea cu factor de protecţie solară – importantă într-o vacanță cu copiii

Este obligatorie într-o vacanţă, chiar dacă nu mergeţi la mare. Sigur că la expunerea la plajă o astfel de loţiune ne ajută să ne şi bronzăm frumos, dar rolul său esenţial este să ne protejeze de nocivitatea radiaţiilor ultraviolete. Iar cine crede că la munte soarele stă departe se înşală, pentru că intensitatea razelor sale este aceeaşi. Chiar dacă vi se pare că prezenţa vegetaţiei şi a muntelui în sine creează mai multă umbră, de prins, tot vă prinde soarele.

Trusa de cosmetice

produsele-cosmetice-pentru-copii-totul-despre-mame

Ştim bine că nimeni nu pleacă în vacanţă fără trusa de cosmetice. Dar fiindcă şansele ca voi să vă relaxaţi în cadă, cu spumant şi sare de baie, sunt ridicol de mici, luaţi-vă în trusă doar lucrurile care vă ajută să depăşiţi cu bine tumultul şi oscilaţiile de temperatură ale zilei. De aceea, nu vă uitaţi acasă anumite produse de igienă de care nu vă puteţi lipsi, dar nici o forfecuță de unghii, o pensetă şi o pilă, elasticele de prins părul şi câteva produse de machiaj fără de care nu puteţi sta. În cazul în care alegeţi să vă cazaţi la un hotel, puteţi găsi acolo un mini-necesar cosmetic pentru vacanţă, aşa că puteţi pleca cu mai puţine lucruri de-acasă.

Vacanță cu copiii: Spray-ul anti-insecte

muscaturi insecte

Chiar dacă spaţiul de cazare este prevăzut cu plase anti-ţânţari, nu uitaţi că în vacanţă se stă mai mult pe-afară, aşa încât e posibil să vă loviţi de ciupitori şi în exteriorul camerei de hotel. Nu uitaţi de căpușe sau de păianjeni, alte insecte nu foarte prietenoase, care pot sta departe de noi dacă ne ungem în prealabil cu creme sau cu dacă ne dăm pe corp cu sprayurile împotriva lor.

Cărţi, reviste şi jocuri pentru drum şi serile petrecute afară, în vacanță cu copiii

carti copii

Timpul trece mai repede, dar şi mai relaxant în compania cărţilor, a revistelor şi a jocurilor. Fie că le folosim în maşină/tren/avion, mai ales dacă avem de mers un drum lung, fie că le utilizăm pe plajă, în cameră sau pe terasă, toate acestea ar trebui să ocupe un locşor important în bagajul vostru.

Vacanță cu copiii: Laptop/tabletă şi câteva DVD-uri

Tableta si copiii / Totul despre mame

O seară ploioasă sau una în care sunteţi destul de obosiţi după aventurile zilei şi n-aveţi chef decât să staţi cu picioarele în sus pot fi acele momente în care să recuperaţi restanţele la capitolul cinematografie. Luaţi-vă cu voi filmele preferate sau unele pe care v-ați propus să le vedeţi de mult timp şi n-aţi apucat.

Mijlocul preferat cu care se deplasează cel mic (cărucior, sistem de purtare)

mame in parc cu caruciorul

Extrem de utile, mai ales când vă propuneţi să bifaţi şi câteva obiective cultura-turistice în vacanţă în copiii sau când ieşiţi seara la plimbare prin staţiune. Aici mai putem include şi bicicletele, dar, cum transportul lor e de cele mai multe ori problematic când nu dispuneţi de suport special pentru ele, mai bine le închiriaţi de la faţa locului.

Nu în ultimul rând, nu vă uitaţi actele acasă!

pașaport pentu copii 2017

Dacă mergeţi în vacanţă în ţară, actele adulţilor sunt suficiente. Dar, dacă plecaţi în vacanță cu copiii în străinătate, actele tuturor călătorilor din familie sunt esenţiale, aşa că asiguraţi-vă că nu le uitaţi acasă. Riscaţi să vă ruinaţi vacanţa planificată cu atât de multă grijă.

Spor la pregătiri!

Te-ar mai putea interesa