Vacanța cu copiii poate însemna conectare, relaxare și multe amintiri plăcute. Este într-adevăr solicitant, pentru că practic trebuie să gestionezi toate nevoile celor mici în locuri noi. Totuși, când te uiți în urmă, rămân doar momentele acelea frumoase și senzația de împlinire.
Oricât de obositoare ar fi vacanțele cu copiii nimic nu te afectează mai mult decât momentul când ei se îmbolnăvesc. Eu sunt genul de mamă care pleacă de acasă cu o întreagă farmacie, indiferent că avem o vacanță de 2 zile sau de 2 săptămâni. Experiența de anul trecut mi-a arătat că nu sunt deloc exagerată, deși mi-ar fi plăcut să nu fiu eu cea care dreptate.
Vacanța când îți dorești aventuri
Să vă povestesc. Am plecat în Egipt toată familia, doi adulți și doi copii. Era o destinație la modă și nu o puteam rata, mai ales că suntem mari amatori de aventuri. Mergând după vorba lui George Bernard Show, ar trebui să avem grijă ce ne dorim pentru că s-ar putea să ni se întâmple. Problema e că, de cele mai multe ori, lucrurile nu vin nu așa cum ne-am dori noi.
A fost totul bine și frumos în primele zile. Am mers la plajă, am văzut piramidele și Luxorul, ne-am bălăcit în piscine, am mâncat tot ce am vrut și ne-am relaxat. Cu două zile înainte de plecare aveam programată o vizită la un delfinariu pe care copiii o așteptau foarte mult. Pentru ei era punctul culminant al vacanței. În seara de dinainte am observat că băiețelul nostru e un pic apatic, dar am pus totul pe seama oboselii. Ne-am culcat puțin mai devreme în speranța că a doua zi se va trezi bine. Doar că peste noapte s-a trezit și s-a plâns de durere de stomac.
Mi-am adus atunci aminte de avertizările de enterocolite specifice Egiptului. Imediat i-am dat un plic cu Omni Biotic 10 în speranța că va fi bine până în zori. De data aceasta am uitat să luăm cu toții un produs simbiotic înainte de a pleca în vacanță și inevitabilul s-a produs. De obicei, luăm toți din familie probiotice cu o săptămână înainte de a începe concediul pentru că, indiferent unde am merge, apar problemele digestive. De data aceasta am luat doar vreo 2 zile după care luați de val am uitat.
De ce trebuie să iei simbiotice înainte de a pleca în vacanță
Din păcate, nu toți turiştii se întorc acasă cu amintiri plăcute. Potrivit unor studii citate de Omni Biotic peste 50% dintre turişti se confruntă cu diareea călătorului. Unele persoane sunt mai predispuse decât altele la asemenea probleme, iar anumite zone ale lumii sunt mai periculoase decât altele din acest punct de vedere.
Nu este neapărată nevoie nevoie să mănânci ceva stricat. În vacanță, sistemul digestiv poate fi dezechilibrat prin consumul de alimente neobișnuite și/sau modificări ale ritmului zilnic. Evident, situația devine și mai neplăcută atunci când agenții patogeni nocivi ajung în sistemul nostru digestiv prin apa de la robinet, cuburi de gheață sau chiar salate și fructe nespălate corespunzător.
Ce sunt simbioticele
Simbioticele ajută la repopularea intestinelor cu bacterii sănătoase și la distrugerea agenților patogeni. Simbioticele de înaltă calitate constau din substanțe care induc creșterea bacteriilor (prebiotice) și miliarde de bacterii naturale capabile de propagare (probiotice).
Simbioticele cu doze mari sunt recomandate din ce în ce mai frecvent pentru menținerea și restabilirea unui ecosistem intestinal sănătos. Efectul lor a fost dovedit în numeroase studii și confirmat de oamenii de știință. Într-o formă foarte concentrată, ele susțin regenerarea și sănătatea intestinelor noastre, astfel încât digestia noastră să poată funcționa din nou, iar intestinele pot deveni centrul bunăstării.
Ce se întâmplă dacă totuși nu începi tratamentul cu Omni Biotic înainte de vacanță
Noi nu am luat tratamentul preventiv așa încât am avut probleme. La scurt timp după ce băiețelul ne-a spus că îl doare burta am început să resimțim și noi anumite probleme. Am luat și noi Omni Biotic 10 cu aceeași speranță că va fi bine. Am adormit la loc cu toții și ne-am trezit câteva ore mai târziu cu senzație de vomă și crampe de stomac. Am luat încă un plic de simbiotice, dar i-am și scris medicului nostru de familie să întrebăm ce este de făcut. Acesta ne-a spus să continuăm cu Omni Biotic 10 , ne-a mai recomandat și regim alimentar.
La micul-dejun am mâncat doar niște pâine prăjită și o banană, la recomandarea medicului. Am cerut și câte un ceai de mentă și am așteptat ca regimul și simbioticele să își facă efectul. Am amânat pentru a doua zi vizita la delfinariu și ne-am petrecut ziua la piscină, cât mai aproape de baia camerei. Am mâncat doar sticksuri, banane și orez fiert. Berea a fost înlocuită de ceai de mentă.
Spre seară deja senzația de vomă era aproape imperceptibilă, iar crampele din ce în ce mai rare. A doua zi ne-am trezit cu toții mai bine, dar nu perfect. Măcar nu mai aveam nevoie la baie. Am luat încă un plic de Omni Biotic 10 și am plecat la delfinariu în jurul prânzului. Spectacolul a fost atât de frumos încât am uitat de toate.
Aventura noastră se putea termina chiar urât, pentru că din cauza deshidratării mulți turiști ajung chiar și la spital. Medicul de familie ne-a spus că ne-a ajutat mult faptul că am luat chiar și în cele două zile simbiotice, iar dacă am fi luat o săptămână nu am fi resimțit aproape de loc problemele. De-acum vom lua foarte în serios acest sfat și de fiecare dată când vom pleca de acasă, în țară sau în străinătate, vom lua Omni Biotic cu minimum 7 zile înainte de vacanță.
Ce este Omni Biotic
Omni Biotic reprezintă o gamă
variată și completă de bacterii
benefice, adaptată în funcție de
afecțiune/patologie.
Omni Biotic reprezintă o gamă variată și completă de bacterii benefice, adaptată în funcție de afecțiune/patologie.
- Omnibiotic Panda este indicat pentru reechilibrarea florei intestinale la femei în timpul sarcinii și pentru copii, încă din prima zi de viață.
- Omni Biotic Stress Repair este un supliment alimentar ce conține 9 tulpini bacteriene care se regăsesc în mod natural în intestinul uman care au rol în menținerea funcției de barieră, sunt suport pentru sistemul imunitar. De asemenea, contribuie la prevenirea colonizării intestinului cu germeni (Cl. difficile, E. Coli). Bacteriile sunt activate în cascadă de matricea de enzime și mineral.
- Omni Biotic 10 este un Amestec din 10 tulpini de bacterii lactice: Lactoacillus acidophilus W55, Lactobacillus acidophilus W37, Lactobacillus paracasei W72, Lactobacillus rhamnosus W71, Enterococcus faecium W54, Lactobacillus salivarius W24, Lactobacillus pantarum W62, Bifidobacterium bifidum W23, Bifidobacterium lactis W18, Bifidobacterium longum W51.
Poate fi utilizat ca adjuvbant pentru stările diareice asociate consumului de tratament antibiotic.
- Omni Biotic 6 ajută la modularea sistemului umanitar, reduce nivelul pH-ului și influențarea diverșilor agenți patogeni. Se utilizează în cazul dezechilibrelor florei intestinale.
- Omni Biotic Migra contribuie la menținerea funcției normale a florei intestinale. Supliment alimentar ce furnizează tulpini bacteriene active care colonizează tractul intestinal. Omni Biotic Migra conține opt tulpini bacteriene care se găsesc în intestinul uman, reproductibile și rezistente la sucul gastric. Tulburările funcției de barieră a intestinului duc la pătrunderea substanțelor toxice în fluxul sanguin.
- Omni Biotic 10 este un supliment alimentar care te poate ajuta să ai o vacanță de neuitat.