Ce poți face cu copiii în vacanță la munte? 7 idei de activități

Anca Lupescu
Familie schiaza la munte
Distracția de pe pârtie e atracția principală a vacanței la munte. Dar ce faceți după? Foto: Shutterstock

Vacanțele la munte sunt o oportunitate perfectă pentru a petrece timp de calitate alături de cei mici, într-un cadru de poveste. În majoritatea stațiunilor montane din România a nins și vremea este perfectă pentru sporturi de iarnă, iar pârtiile sunt deja pregătite pentru turiști.

Totuși, pentru a transforma o escapadă într-o experiență de neuitat, îți dăm câteva idei despre ce poți face cu copiii în vacanță la munte. De la lecții de schi, până la activități în fața șemineului sau concursuri în zăpadă, cei mici vor adora fiecare moment și vor dormi neîntrerupt noaptea.

Cum poți petrece vacanța la munte cu copiii

Când temperatura scade, iar pârtia devine neîncăpătoare, părinții încep să caute metode creative de a-și ține copiii ocupați fără a implica cinci straturi de haine și excursii lungi la toaletă. Desigur, schiatul cu cei mici este cel mai distractiv, dar ai nevoie de planuri pentru celelalte ore ale zilei. Iată câteva activități de făcut cu copiii la munte, după ce ați terminat distracția de pe pârtie.

Piscină/loc de joacă la interior

Dacă alegi un hotel sau o pensiune mai mare, vei avea parte adesea de piscină sau de jacuzzi ori de un loc de joacă în interior pentru copii. Vei putea să te relaxezi în timp ce micuții tăi se joacă sub supravegherea ta. Dacă există un spa, lucrurile sunt cu atât mai bune. Există piscine speciale pentru copii și distracția de pe pârtie poate continua în apă, iar somnul de după bălăceală nu se compară cu nimic. Atunci când îți cauți cazare, ține cont de faptul că cei mici nu vor putea să stea pe pârtie prea mult și vor dori să facă și alte activități.

FOTO: Shutterstock

Patinaj pe gheață

Dacă vacanța voastră este pe Valea Prahovei, ține cont de faptul că în Brașov există două patinoare: Patinoarul Olimpic Brașov, care este în interior, dar și Patinoarul Olimpia, în aer liber. Dacă puteți ajunge ușor, acestea sunt idei grozave pentru ca cei mici să se distreze și să își exerseze abilitățile pe gheață.

Participați la târgul de Crăciun

Dacă sunteți în apropierea de Brașov, puteți merge la târgul de Crăciun din Piața Sfatului. Este deschis până pe 7 ianuarie 2025 și este plin de luminițe și atracții pentru copii, inclusiv dulciuri tradiționale și produse handmade.

Activități cu copiii la munte

Iarna aduce cu ea o mulțime de opțiuni pentru distracție, mai ales dacă te afli la munte, unde e zăpadă din abundență și o mulțime de lucruri distractive de făcut. Iată ce activități poți face cu copiii:

Lecții de schi pentru copii

Schiul este, fără îndoială, una dintre cele mai populare activități de iarnă la munte. Mulți părinți aleg să își învețe copiii să schieze de la o vârstă fragedă. Majoritatea stațiunilor de munte din România pun la dispoziție școli de schi specializate pentru cei mici, dar și pârtii speciale pentru copii. În funcție de vârstă, copiii pot începe lecțiile de schi de la 3-4 ani, atunci când încep să înțeleagă noțiunile de echilibru și coordonare. În plus, nu trebuie să cumperi un echipament de schi, pentru că îl poți închiria în fiecare an, astfel încât să nu faci achiziții scumpe în fiecare vacanță de iarnă, când copiii mai cresc câte o măsură sau două.

FOTO: Shutterstock

Snowboard, săniuș și tubing

Dacă cei mici sunt mai aventuroși sau vor să încerce altceva în afară de schi, snowboard-ul este o activitate foarte populară, în special în rândul copiilor mai mari precum puberii și adolescenții. Există instructori care oferă lecții pentru copii, indiferent de nivelul lor. Lecțiile de snowboard se desfășoară pe pârtii special amenajate și sunt ghidate de instructori cu experiență. Există și alte opțiuni de distracție precum tubing-ul sau săniușul. Tubing-ul înseamnă alunecarea pe pârtii special amenajate cu un colac, iar săniușul este, cu siguranță, cea mai distractivă activitate. Niciuna dintre cele două activități nu presupune experiență sau costume speciale, însă vei vrea să participi la activitate alături de copilul tău, ca să nu pățească nimic. De altfel, vă puteți da cu sania și în afara pârtiilor. Este una dintre cele mai distractive și memorabile activități de iarnă la munte, unde zăpada este din abundență.

FOTO: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: Stațiuni balneare pentru copii în România. Se tratează de la alergii la astm și tulburări de creștere

Alte idei de petrecut timpul în familie la munte

Deși muntele oferă nenumărate oportunități de distracție în aer liber, va trebui să vă petreceți timpul și în interior. Cei mici nu sunt atât de rezistenți la frig și au nevoie de odihnă, mâncare și o baie caldă. Dar asta nu înseamnă că nu puteți petrece timpul în familie și în interior. De la jocuri de societate până la distracție garantată cu clasicul joc de mimă, aceste activități sunt perfecte pentru a fi făcute lângă șemineu.

Jocurile de societate

Unul dintre cele mai simple și mai apreciate moduri de a petrece timpul în familie la munte este să jucați jocuri de societate. Indiferent de vârsta copiilor, există jocuri care pot aduce toată familia împreună. De la jocuri de cărți, cum ar fi „Uno” sau „Monopoly”, până la șah sau puzzle-uri, ai o mulțime de opțiuni. Cu copiii mai mari poți juca „Catan” sau „Ticket to Ride”. Aceste jocuri pot dura câteva ore și sunt perfecte pentru a înlocui un film sau statul pe telefon. Multe unități de cazare pun la dispoziția oaspeților jocuri, așa că dacă nu ați adus nimic cu voi, nu ezitați să întrebați.

Mima

Un alt joc simplu, dar extrem de amuzant și de creativ, este mima. Este perfect pentru ca întreaga familie să se conecteze și să aibă parte de distracție pe cinste. Iată cum se joacă:

  • Împărțirea pe echipe: Formați două echipe. Numărul de jucători din fiecare echipă poate varia, dar este bine să fie un număr similar.
  • Alegerea cuvintelor/temelor: Fiecare echipă pregătește o listă de cuvinte, expresii sau teme pe care cealaltă echipă va trebui să le mimeze. Acestea pot fi filme, cărți, personaje, animale, activități etc (adaptați în funcție de vârsta copiilor care participă la joc)
  • Timpul de mimare: Alegeți un cronometru sau un temporizator. Jucătorul care mimează are un timp limitat (de obicei 1-3 minute) pentru a-și face echipa să ghicească cuvântul sau tema.
  • Reguli de mimare: Jucătorul care mimează nu are voie să vorbească, să facă sunete sau să folosească obiecte. Tot ce poate face este să folosească gesturi și expresii faciale pentru a comunica.
  • Ghicitul: Cealaltă echipă trebuie să ghicească cuvântul/tema în timpul alocat. Dacă reușesc să ghicească, primesc un punct.
  • Schimbarea rolurilor: După ce o echipă a terminat de mimat, este rândul celeilalte echipe să mimeze.
  • Punctajul: La finalul jocului, echipa cu cele mai multe puncte câștigă.

Filme tematice de iarnă

O seară de film poate să fie alegerea perfectă pentru a încheia o zi petrecută pe pârtie. Luați câteva gustări, adunați-vă pe canapea și alegeți un film de iarnă pe care să îl vedeți împreună. De la Frozen până la Singur Acasă, ai o mulțime de opțiuni din care să alegi, în funcție de vârsta copiilor. Dacă aveți Netflix, iată AICI o listă de filme potrivite pentru familii în perioada vacanței de iarnă.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa