Ce facem interesant în week-end? Cu această întrebare ne batem capul noi, părinții, încă de miercuri. Dacă nu avem ocupate toate orele pentru sâmbătă și duminică, sigur greșim undeva. Întrebăm și copiii ce și-ar dori să facă. Dacă răspunsul lor este ”nimic”, insistăm. Doar n-o să stăm acasă la final de săptămână!
Nu, noi nu ne odihnim în weekend! Noi trebuie să mergem la cursuri, ateliere, teatre, muzee, păduri, parcuri de distracții sau parcuri simple, locuri de joacă. Trebuie să fim undeva. Altundeva decât în casă. Cu această obsesie în cap am funcționat timp de 17 ani. Fără să-mi dau seama că nu era ok ca duminică seara toată familia să fie epuizată, casa vraiște și o mulțime de treburi nerezolvate. Mi se părea că nimic nu e mai important decât să fie copiii plimbați și distrați. Că doar așa se construiesc amintirile frumoase de familie!
Nu știu când am intrat în nebunia asta, care mă făcea să mă simt vinovată dacă nu organizam la minut activitățile de la final de săptămână. Cu pași mici și aproape pe nesimțite, de când copiii au intrat la grădiniță, am început să mă înscriu pe tot felul de grupuri de activități pentru cei mici. Primele ieșiri chiar mi-au plăcut. Erau și pentru mine un momente de relaxare. Mă bucuram de veselia copilului și intram în atmosfera de copilărie.
Nu contează cum, important era să ieșim din casă
Am dus-o așa ani de zile, chiar și după apariția celui de-al doilea copil. Doar nu era să nu îl ducem și pe el la piese de teatru, cursuri, muzee, păduri și parcuri de tot felul. Ieșeam în toate formulele. Fiecare cu câte un copil sau unul dintre noi cu ambii cu copii, în așa fel încât celălalt să facă treaba necesară acasă. Până la urmă, casa trebuia curățată, mâncarea gătită, rufele spălate și călcate. Mai complicat era cu somnul pe care trebuia să îl doarmă cineva, însă nu prea avea cine.
Cu toată oboseala acumulată, în fiecare weekend, ceva ne tot dădea afară din casă, metaforic vorbind. În mod pragmatic, am fi avut toate motivele să nu mai căutăm chiar pentru fiecare zi câte ceva de făcut. Uneori poate și copiii și-ar fi dorit să stea în casă și să se joace cu zecile de jucării care își așteptau rândul, sau pur și simplu să lenevească. Acum, privind retrospectiv, cred că aveam ceea ce numesc cercetătorii britanici FOMO (Fear Of Missing Out).
Acest FOMO al părinților se traduce prin faptul că ne dorim să nu ratăm nimic și să le oferim copiilor cele mai bune experiențe. Dacă Georgel de la grădiniță a fost la un loc de joacă și mama lui a spus că a fost ”super”, trebuie să ne ducem și noi copiii, să nu rămână mai prejos. FOMO se aplică și la ateliere, cursuri de limbi străine, sporturi, locuri, vacanțe. La orice.
- CITEȘTE ȘI: Jucării şi jocuri gratis pentru toate vârstele
Frica de a nu pierde trendul
De ce a apărut FOMO? Din cauza presiunii sociale de a fi în rând cu lumea activă și vizibilă în social media. Când erau copiii mei mici, nu era decât Facebook. Și acolo erau tot felul de trenduri, de la petreceri la locuri de joacă cât mai fancy, tot felul de ateliere de făcut obiecte cât mai inutile, spații de activități cu animale și câte și mai câte. Am trecut prin toate, indiferent de vreme, costuri sau oboseală.
Nu doar societatea pune presiune pe noi, ci și noi înșine. După cinci zile în care muncim câte 9-10 ore, vrem ca în weekend să ne „muncim” copiii. De fapt, ceea ce contează pentru ei e să fie cu mama și cu tata, odihniți.
- CITEȘTE ȘI: Trasee montane pentru copii – care sunt cele mai bune și ce trebuie să știi înainte de a pleca la drum
Pandemia ne-a arătat că supraviețuim și fără zeci de activități
Deși, la un moment dat, am conștientizat că nu este în regulă obsesia noastră după activități memorabile, am continuat să o facem pentru că nu voiam să pierdem nimic. Am alergat uneori de la o activitate la alta, dintr-un loc în altul, fără să înțelegem prea mult din ceea ce se petrecea. Nici nu apucam să ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Pandemia ne-a mai oprit din ritmul nostru alert, însă tot am căutat variate de experiențe interesante. Partea bună a fost că nu am mai alergat de colo-colo. Am stat într-un loc—pădure, curte, malul unui râu sau lac—și ne-am bucurat cu adevărat de timpul petrecut împreună.
Am realizat că nu est nevoie să ne epuizăm psihic, fizic și financiar ca să organizăm activități în familie. Apreciem acum un mic-dejun luat sâmbătă în apropiere de ora prânzului când vorbim, râdem și ne contrazicem câte o oră. Gătim împreună, facem ordine, ne uităm la filme în casă și, dacă este ceva special, ieșim și din casă.
Am înțeles după aproape 17 ani că nu este nevoie să ne dăm peste cap ca să le oferim copiilor experiențe deosebite. Nu regret nimic din modul în care am ales să petrecem timpul în trecut. Totuși, dacă ar fi să o iau de la capăt, poate că aș sări peste atelierele de făcut cutii de bijuterii cu tehnica șervețelului, de exemplu, și aș alege să stăm până târziu în pat și să ne răsfățăm.
