Care tip de educație este mai bun pentru copilul meu?

Cristina Călin, redactor-șef
tip de educație

Grădinița 2.0: observarea și evaluarea în educația timpurie a reunit reprezentanții principalelor curriculum-uri educaționale din România într-un dialog care a evidențiat modul în care fiecare dintre ele abordează progresul copilului, cum îl planifică și cum îl evaluează. Evenimentul a fost organizat de Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație. Pentru a permite accesul la informație tuturor profesorilor și părinților interesați, pe blogul Kinderpedia vor fi publicate săptămâna aceasta articole dedicate prezentării fiecărei invitate.

Conferința a adus în prim plan importanța evaluării progresului copiilor și a evidențiat diferitele moduri în care curriculumul național și cele alternative prezente în România – Montessori, Step by Step, Waldorf, sistemul româno-finlandez și sistemul britanic – urmăresc, evaluează și încurajează evoluția copiilor în educația timpurie.

Evenimentul a punctat, de asemenea, rolul tehnologiei în evaluarea progresului. Echipa Kinderpedia a prezentat în cadrul conferinței și modulul lansat recent – monitorizarea progresului – un instrument digital și versatil – disponibil chiar în aplicația mobilă – ce permite înregistrarea în timp real a observațiilor profesorului și analiza lor într-o fișă individuală de progres pentru fiecare copil, adaptată fiecărui curriculum educațional.

Educația timpurie, primul pas către o dezvoltare armonioasă a copiilor

Conferința Grădinița 2.0: observarea și evaluarea în educația timpurie a avut loc pe 7 octombrie în format hibrid și a beneficiat de prezența unor nume sonore în domeniul educației, recunoscute pentru viziunea și eforturile neobosite pe care le întreprind pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor care începe cu educația timpurie și continuă în anii de școală.  Aceasta a fost cea de-a patra ediție a seriei Grădinița 2.0, eveniment inițiat în februarie 2019.

“Conferința Grădinița 2.0: Observarea și evaluarea în educația timpurie ne-a permis să privim mai atent către modul cum evaluarea poate și trebuie să devină un instrument pentru a înțelege și facilita progresul individual al fiecărui copil. Pentru a le permite profesorilor să folosească evaluarea zi de zi, am adus-o chiar în palma lor, pe Kinderpedia, unde pot înregistra observații personalizate din mers și le pot analiza apoi într-un format centralizat și adaptat fiecărui curriculum. Noul modul de monitorizare a progresului este încă un exemplu al felului cum tehnologia simplifică activități consumatoare de timp și resurse și le maximizează impactul. Evaluarea devine astfel individuală, transparentă și colaborativă.”   

Evelina Necula, co-fondatoarea Kinderpedia. 

Moderatorul conferinței a fost Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, inițiatoarea programului educațional pentru părinți, Școala Familiei.

Oana Moșoiu este de părere că, în educația timpurie, “evaluarea este implicită și integrată cu celelalte procese pe care noi le separăm din considerente mai degrabă științifice, predare-învățare-evaluare. Vorbim despre un proces agregat de învățare a copilului, care se bazează pe un act de facilitare al profesorului însoțit de această evaluare care e foarte formativă cu nevoia pentru părinții au nevoie de repere care să îi asigure că cei mici sunt pe un drum care duce la reușita lui.”

Abordările diferite ale sistemelor de educație

Primul panel al evenimentului le-a reunit pe Valentina Secară, fondatoare și manager Acorns Nurseries, Cristiana Boca, Coordonatoare Educație Timpurie, Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și Ioana Șurubaru, director educațional al Grădiniței ERI Sibiu și director de resurse umane al Școlii Gimnaziale Româno- Finlandeze ERI, Sibiu.

Valentina Secară, fondatoarea Acorns Nurseries a evidențiat că, în sistemului britanic, accentul se pune pe ideea că fiecare copil este unic, iar evaluarea se face fără presiunea de a împlini criteriile și fără a face comparații între copii.

Cristiana Boca, coordonatoarea Educație Timpurie, Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, a subliniat că evaluarea în alternativa Step by Step se bazează pe observarea continuă care duce către o planificare receptivă și personalizată.

Ioana Șurubaru, director educațional al Grădiniței ERI Sibiu, a expus principiile care stau la baza educației finlandeze și a accentuat importanța pe care o au educația în natură, socializarea și comunicarea cu părinții în consolidarea triunghiului format din grădiniță, copil și familie.

Din cel de-al doilea panel al conferinței au făcut parte Ana-Maria Brezniceanu – educator AMI, co-fondatoare Montessori Kindergarten of Bucharest și  Montessori School of Bucharest, Ana Bordan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș, formator SuperTeach și Dana Șerban – Director Educațional, Școala Primară Liberă Waldorf Sophia, Brașov.

Principiile Montessori

Ana-Maria Brezniceanu, co-fondatoare Montessori Kindergarten of Bucharest, a vorbit despre principiile filozofiei Montessori, evidențiind importanța observării unicității și a ritmului propriu fiecărui copil printr-o analiză care urmărește comportamentul, starea emoțională, autogestionarea celor mici într-un mod senin, cald și tolerant.

Ana Bordan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș, ne-a împărtășit motto-ul cu care îi încurajează pe cei mici: “Mâine voi greși mai bine.” Ana a vorbit cu căldură și entuziasm despre misiunea sa de învățător, despre importanța culegerii de informații despre micii școlari din activitatea lor de la grădiniță și a propus o evaluare adresată procesului de învățare, nu subiectului.

Dana Șerban, Directorul Educațional al Școlii Primare Libere Waldorf Sophia din Brașov, a subliniat că cei mici sunt ființe senzoriale și a vorbit despre evaluare ca proces în desfășurare, orientat spre viitor, spre nivelul de dezvoltare la care fiecare copil ajunge în propriul ritm.

Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație este organizatorul conferinței. Platforma reunește toate instrumentele administrative necesare pentru buna desfășurare a orelor la clasă. De la check-in cu QR code pentru a face prezența elevilor, sau accesul instantaneu la orar, catalog și carnet de note, până la predarea video la distanță și modulul de teme sau mesageria rapidă, Kinderpedia furnizează infrastructura digitală pentru modernizarea sistemului de învățământ din România, precum și la nivel european. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.

Organizarea conferinței este facilitată de Startup Grind și InnovX – BCR.  Partenerii media ai evenimentului sunt:  Radio Itsy Bitsy, Totul despre mame, Prescolar.ro, România Pozitivă, Vocea Parintilor, Asociația Ține de Noi, Playouth.

Te-ar mai putea interesa