Peste 400.000 de mame au primit sprijin în campania “Femei care inspiră”

TOTUL DESPRE MAME
femei care inspiră

Cea mai amplă campanie de empowerment pentru femei, “Femei care inspiră”, a adus multă motivație și informații valoroase celor peste 400.000 de mame, care au participat toamna aceasta la cele 4 întâlniri on-line susținute de specialiști de top, care s-au lasat inspirate de cele 15 povești de viață ale unor mame celebre, care au urmarit interviul cu Meik Wiking, cel mai cunoscut specialist în arta de a-ți găsi fericirea sau care au vizitat expoziția foto cu portretele mamelor vedetā. “Femei care inspirā” este un proiect organizat de Asociația Părinților Isteți, în parteneriat cu Itsy Bitsy FM pentru a suține femeile din România să își găsească starea de bine.

Ediția din 2021 a campaniei “Femei care inspiră” s-a adresat de această dată proaspetelor mame, care în România beneficiază de foarte puțin sprijin, deși se confruntă cu multe provocări. Și pentru că mamelor le este mai bine când împărtășesc din soluțiile și provocările lor, mame cunoscute ca Atena Boca, Cristina Bălan, Nicole Cherry, Ela Crăciun, Urania Cremene, Simona Dragomir, Feli, Sofia Frunză, Ruxandra Luca, Gabriela Maalouf, Andreea Marin, Ioana Chicet Macoveiciuc, Tily Niculae și Anca Serea au împărtășit in campanie poveștile lor de viață și soluțiile pe care le-au găsit. Acestea pot fi citite pe www.femeicareinspira.ro

Ioana Chicet-Macoveiciuc

Înconjurați-vă de oameni care vă admiră, care vă plac, cereți ajutorul, ieșiți cât mai mult din casă, faceți cât mai multe lucruri care vă plac, acceptați sprijinul din partea celor din jur, și alegeți să faceți ce vă face bine, dragi mame!”

Ioana Chicet-Macoveiciuc

Expoziția de artă ”Femei care inspiră”

Proaspata māmicā, Feli Donose, are si ea un mesaj de sustinere pentru mame, publicat în expozitia Femei care inspira din Bucuresti Mall Vitan: “Despre tine să știi mereu că ești un spirit înălțător, că ești frumoasă sub toate formele frumosului, că ești puternică, blândă și bună și cel mai bun sfeșnic pentru tine și puiul tău.”  

Mamele au primit în întâlnirile on-line moderate de Simona Dragomir și răspunsuri directe la întrebările cele mai provocatoare: 

Simt că îmi va fi mult mai ușor să îmi organizez viața de mamă, acum că am înțeles mecanismele psihologice, care stau în spatele frământărilor mele.” declară una dintre mamele participante. Pline de informații utile, înregistrările video ale acestor 4 întâlniri pot fi acum vizionate de acum accesând gratuit site-ul femeicareinspira.ro/.

Andreea Marin și-a povestit experiența de mamă

Andreea Marin a vorbit in campanie despre experienta ei de mamă: “Când mi-am ținut copilul în brațe am simțit totul de 100 de ori mai puternic. Grija și pentru mine a fost alta, pentru că voiam să fiu o mamă sănătoasă, o mamă bună. Viața mea s-a schimbat radical”. 

Pentru toate mamele aflate in cautarea starii de bine Andreea Marin l-a intervievat în exclusivitate pentru campania “Femei care inspiră” pe Meik Wiking, cel mai cunoscut specialist în arta fericirii, directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga și scriitor apreciat de publicul din întreaga lume. Interviul care poate fi acum accesat gratuit pe femeicareinspira.ro/ este o chintesență a informațiilor pe care autorul le-a cercetat o viață și le-a descris pe larg în cărțile lui. 

Pentru toate femeile însărcinate și proaspetele mămici care caută inspirație și soluții în fața provocărilor de zi cu zi, informațiile valoroase strânse în campanie pot fi accesate acum pe femeicareinspira.ro/ și facebook.com/femeicareinspira

Campania “Femei care inspiră” – ediția 2021 a fost organizată de Asociația Părinților Isteți, în parteneriat cu Itsy Bitsy FM și a fost finanțatā de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.

Te-ar mai putea interesa