Comunicat de presă: Băneasa Shopping City invită copiii la un concurs creativ: Abecedarul Imaginaţiei

TOTUL DESPRE MAME

Băneasa Shopping City se implică activ în viaţa comunităţii şi îi invită pe toţi copiii cu vârste între 6-13 ani să recreeze lumea din cărămizi LEGO® ca să câştige un loc în Abecedarul Imaginaţiei, unul dintre cele mai creative și interactive proiecte educaționale pentru copii.

Până pe 1 aprilie copiii sunt invitaţi să se organizeze în echipe de 3 – 5 membri şi să îşi aleagă litera pe care doresc s-o interpreteze sub forma unei construcţii din cărămizi LEGO®. Echipa trebuie să fie coordonată de un părinte sau un cadru didactic. Echipele folosesc propriile cărămizi LEGO®, indiferent de mărime, culoare sau colecţie, fără limită de piese. Proiectul va fi înscris în „Expoziţia imaginaţiei” pe www.expozitiaimaginatiei.ro.

Echipele trebuie să lucreze la realizarea construcției și să le finalizeze în proporție de 70%, până pe data de 1 aprilie. Aceasta trebuie prezentată printr-un filmuleţ de maximum 2 minute care va cuprinde şi descrierea lucrării. Pentru validarea înscrierii, fiecare echipă trebuie să încarce în contul său de pe www.expozitiaimaginatiei.ro filmuleţul de prezentare.

După încheierea perioadei de înscrieri, vor fi anunțate echipele selecţionate, în intervalul 18-22 aprilie. Cele mai creative construcţii vor fi expuse în cadrul expoziţiei din Băneasa Shopping City şi fiecare membru al echipelor câştigătoare va fi premiat. Premiul publicului va fi răsplătit cu console de jocuri PS4 Sony, echipa care va câştiga premiul creativităţii va primi seturi creative Caran D’Ache, premiul inovaţiei va aduce membrilor echipei câte un Ipad Mini 4, iar marele premiu va fi o excursie de 5 zile la Legoland Germania pentru întreaga echipă.

„Expoziţia imaginaţiei” le oferă copiilor cadrul perfect în care pot lucra în echipă, îi antrenează să își dezvolte abilitățile de prezentare video și de vorbit în public și mai ales le oferă ocazia să se exprime și să arate modul în care văd ei lumea.

Băneasa Shopping City îi încurajează pe copii să privească fără limite lumea care îi înconjoară, iar cu viziunea lor sigur vor pregăti cea mai creativă colecţie.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa